LIKE I CARE

E bine sa vezi filmele cu pixul si hartia la indemana, mai ales daca nu le vezi pentru prima oara. In general lumea urmareste si observa firul narativ al povestii, iar restul elementelor le intra pe sub piele, ii tensioneaza sau ii relaxeaza.
Sa vezi un film "bine" inseamna sa analizezi tot amalgamul de lucruri care intra pe sub pielea ta. Sa te gandesti care sunt procedeele de "...". Ce ti-a dat senzatia de revolta, ce te-a amuzat si de ce, cum ai intrat in intimitatea personajului (poate un prim-plan, poate scenografia care descrie personajul, poate muzica sau miscarile de aparat, observarea mai atenta de catre camera a unui gest actoricesc).
Punctul de vedere este cel mai important. Ce parere are regizorul despre subiectul pe care l-a facut. Ii plac personajele? Este de acord cu reactiile lor? Le ironizeaza sau le este mila de ele? Cum joaca actorul personajul (mai ales in rolurile de compozitie). Il infatiseaza ca fiind un frustrat? Un plangacios, un om care nu are nimic de pierdut?
Filmele americane nu au un punct de vedere atat de evident-curajos, si de multe ori spun doar lucruri precum "naspa situatia". Poate industria nu lasa atat de mult loc de exprimare, dar este o surpriza cu atat mai mare atunci cand regizorul se simte ca are personalitate puternica. Mi-a placut Paranoid Park.

DISCLAIMER

Nu vin cu tot cu garantie intr-un plic sigilat. Nu sunt o gasca care alearga dupa avioane si nici nu am procese de constiinta. Imi plac viciile mele si nu promit nici macar o data pe an sa ma las de fumat.
Nu cred ca viata mea ar fi cel mai bun scenariu de film. Ii judec pe altii mai dur decat pe mine, dar prea putini se prind de lucrul asta. Relaxeaza-te, bucura-te de compania mea si arata-mi ce fata a cubului vrei si s-ar putea sa ma prinzi intr-o pasa buna si sa spun ca vad 2d. Oricum sunt prea putini oameni pe care am vrut sa ii cunosc foarte de aproape. Dar nu ma calca pe nervi cu hyper-increderea in tine decat daca stii ca asa cam lasi garda jos. In rest, lucrurile sunt simple. Contabilizez tot ce mi se intampla si nu ies niciodata in pierdere.

UN CACTUS, UN RICTUS, O RANĂ

Dragă Alex,
Un cactus:
Sincer, sunt eu un cactus. Am ideologii bune şi sănătoase, dar nu ştiu cât contează din moment ce sunt inaplicabile. Nu cred în intenţiile rele, nici în cele mai grave cazuri, şi nici când vine vorba de oameni etichetaţi ca fiind răi, şi nici măcar nu cred că este o idee naivă. Cred doar că nu mă ajută cu nimic ideea mea călăuzitoare în viaţă. Îmi place să ajut oamenii, dar mi se întâmplă să pavez drumul spre iad. Mihai spune că e foarte posibil ca aceeaşi idee să fi avut şi Hitler, dar nu îmi place să cred asta.

Un rictus:
Cele mai mari revelaţii le-am avut la vârsta la care trebuia să le am. M-am prins că focul chiar arde la 1 an, că filmele de groază sunt de fapt făcături la 5 ani, că filmele de dragoste sunt făcături la 17 ani, că oamenii nu vor să fie iertaţi (nu mă refer la sensul biblic) când am văzut Dogville, dar încă mai cred în comedii. Şi probabil că cele mai mari revelaţii le-am avut prin filme care m-au ciocnit cu idei de-ale mele. Ador personajele şi probabil le disec prea mult. De unde şi multe dintre tristeţi.

O rana:
Nu am şi refuz să am răni. I'm a fast healer. Mă bazez de când mă ştiu pe protecţia mea astrală iar într-un final este imposibil ca lucrurile să meargă prost.

Ceva:
Voi crede multă vreme, spre mari controverse, că oamenii echilibraţi şi de succes se nasc în familii care îi susţin şi că cele mai bune şi mai obiective sfaturi vin de la mame inteligente. Cred că familia predă ştafeta grijei şi dragostei altei persoane, la un moment dat, dar rămâne întotdeauna cu tine pe baricade, ca şi când ai fi într-un asediu continuu, chiar dacă e vorba doar de legatul şiretului, şi lucrul ăsta va continua să mă impresioneze şi în momentele când nu voi avea nevoie de ajutor.

PERSONAJE IMPIEDICATE

Scenariul de licenţă este o comedie în devenire, iar eu nu sunt obişnuită cu comediile. Singurul motiv pentru care merg pe un teren necunoscut este pentru că am o ultimă şansă să fiu asistată şi ţinută de mânuţă până ajung cu bine sau rău la destinaţie, dar nu aş recomanda nimănui să meargă pe un teren pentru care nu este echipat.
Aşa că am început să studiez...bancurile, să citesc cărţi oarecum amuzante şi să mă uit la comedii.
Întrebarea era de ce se râde.
Pe scurt, se spune ca nu exista comic, că situaţiile amuzante sunt în felul lor tragice, de la clovnul care se împiedică până la personajele lui Caragiale. Dar este de asteptat ca măcar situaţiile tragico-amuzante să nu fie prea tragice. Nu ştiu cine ar putea să facă o comedie chiar atât de neagră ca drama 4,3,2. Un personaj care se împiedică este amuzant în spiritul burlesc, dar unul care se împiedică pentru că este bolnav în fază terminală şi nu se ţine pe picioare nu este, în mod normal amuzant.
Aşa că o să încep prin a stabili o limită între amuzant şi tragic, pentru că eu încă mai cred (contrar modei South Park) că nu orice poate fi comic; sau, în fine, că unele subiecte pot fi transformate mai greu în comedii.
În general calea simplă de a fi amuzant este să te foloseşti de lucruri despre care spectatorii nu cred că li se poate întâmpla. De exemplu prostia e amuzantă. Câţi ar recunoaşte că sunt ... proşti (în afară de clişeul uşor filozofic "suntem cu toţii proşti")? Snobii sunt amuzanţi. De exemplu e suficient să îl vezi pe Tufaru din Niky Ardelean ca situaţia, aşa tristă cum e, să devină amuzantă. Şi în rest poţi să te gândeşti la "proştii găştii" (fiecare gaşcă are una sau două persoane de care se face mişto mai prietenos sau mai răutăcios, după caz) si la "de ce or fi luati ei la misto" şi poţi găsi o modalitate de comic. De exemplu poate aleargă după ceva (o fată, un job, bani) şi iau deciziile cele mai proaste posibil (până la urmă personajul principal este celebru pentru deciziile proaste pe care le ia, începând cu "nu sun la poliţie, ies cu bâta de baseball să văd criminalul în serie de la mine din sufragerie"). Iar varianta "personajul care se împiedică" este clasică. Numai că poate fi trecută în alt registru (asta e frumos la scenaristica; deşi e un câmp limitat poate deveni nelimitat cu cele foarte multe variante de adaptare). De exemplu de ce să se impiedice fizic şi nu...psihic.
Bine, nu o să mint şi o să spun că sunt şi alte lucruri amuzante, sau mai degrabă caraghioase, care pot aparea in scenariu. Cum ar fi personajele mai urâţele (Woody Allen este priceless din punctul ăsta de vedere), sau cu un tip de personalitate care nu se potriveşte cu lumea din jur. Un filozof total neinteles, o tipa foarte dezechilibrata emotional etc.
Replicile în comedii. Subiect spinos. Eu cred ca le-aş face mult mai tocate - nu că ar fi un termen de specialitate (adica scurte şi în ritmul unui meci de pingpong când se încinge atmosfera, date rapid). Nu le-aş face sub forma de bancuri şi, ca şi Charles Chaplin, nu le-aş folosi decât dacă sunt şi utile subiectului pe langă amuzante. Amuzante sunt mai degraba situaţiile si reactiile decât replicile în sine, iar replica e bine să însemne o reactie (punct).
Tot în dialog, quiproquo -urile aş spune că sunt un evergreen. Un personaj vorbeşte despre ceva. Altul îi răspunde despre altceva şi fiecare dintre ei crede că a înţeles despre ce e vorba. Iar spectatorul ştie lucrul ăsta. Cât e de rafinat quiproquo-ul depinde de tine ca scenarist.
Anomaliile. Exemplu. SIR: Auzi John, lămâile ţipă când le storci? JOHN: Nu, Sir. SIR: Fir-ar să fie. Iar am stors canarul.
Si chiar daca stric poanta, o sa explic că este amuzant din cauza reacţiei calme a personajului. Reacţia rămâne cea mai importantă. Voican zicea că dacă vin extratereştrii iar personajele nu au nici o reacţie, chiar daca lucrul ăsta îi afectează, venirea extratereştrilor nu înseamnă nimic pentru scenariu.
În rest si pe scurt, probabil producătorul nu trebuie să râdă sau să plângă când citeşte un scenariu ci când il vizualizează. Scriitura e aceeasi, la fel de seaca si de tehnica.

LES OSCARES

Numai in doua vorbe, intre doua randuri de scris la lung metraj si cateva questuri pentru job. Probabil ca sunt printre cei multi care au observat ca filmele americane nu mai sunt atat de vesele ca altadata si ca nu mai este "un must al sezonului" happy end-ingul. O fi criza financiara care ii deprima sau pur si simplu asta au retinut ei de la filmele puternic artistice europene?
Atat. Back to my work

"MAI BINE DU-TE SI SCRIE O CARTE"

"Valeriu Lazarov pregătea un nou show pe teme amoroase la Madrid. Scenariştii, mulţi ca de obicei, scriau şi rescriau emisiunea, deoarece creatorului de "Surprize" replicile nu i se păreau suficient de mişcătoare.

Pe la a zecea refacere a textului, unuia dintre scenarişti i-a venit o idee disperată: să ia replici din "Romeo şi Julieta". Le-a amestecat prin scenariu, acolo unde se potriveau. Scenariul astfel cârpit a fost dus la Lazarov.

Acesta l-a citit încă o dată şi a fost din nou nemulţumit:

- Cine a scris tâmpeniile astea?
- Pai... Shakespeare, a răspuns o voce timidă.
- Shakespeare?! Hmm... Păi ce, ăsta se pricepea şi la televiziune?"

Sursa: echipa lui Valeriu Lazarov

Mi-a placut anecdota si cred ca o sa ramana ca un stigmat pentru televiziune si pentru Lazarov. Dar si un raspuns pentru cei care se asteapta ca televizorul sa le faca educatie lor si copiilor lor.

La unul dintre examenele cu Boncea cineva a ridicat problema "de ce televiziunea nu culturalizeaza poporul". Pe scurt: uite de-aia. Pe lung, cine e televiziunea sa faca educatie? Televiziunea e entertainment.
Bine, in Romania nu este nici macar entertainment. Vorbeam in general.

TITLUL

Una dintre responsabilităţile mari atunci când scrii un scenariu este aceea de a-i da un titlu. E ca atunci când dai un nume unui copil. Trebuie să te asiguri că nu e un nume de care colegii de grădi să facă mişto, care să fie în trend fără să întoarcă jumătate de oraş capul când strigi de exemplu Alexandra, să îl caracterizeze în caz că are şanse mai mari să devină cioban decât rabin şi aşa mai departe.
Titlul trebuie să fie sonor, uşor de ţinut minte şi să caracterizeze foarte bine genul din care face parte. Nu ştiu dacă nu ar fi o dezamăgire pentru cineva care se duce la un film numit Extratereştrii atacă şi care să fie de fapt o dramă de familie fără extratereştrii.
Titlul se pune de obicei înainte să te apuci de un scenariu şi îţi poate fi de folos, ca fir roşu al scenariului, pentru că o să-ţi amintească o vreme tema şi ideea de la care ai pornit. Dacă pe parcurs se schimbă acţiunea iar titlul nu mai e potrivit, nu e nici o problemă, pentru că oricum titlul îl vei schimba. E mai important decât crezi să dai un working title scenariului tău, tocmai din motivele pe care le-am spus.

CUM ŢI-A VENIT IDEEA? METODA UŞOARĂ

Era la un moment dat un articol în time-out cu întrebări enervante pentru un scriitor.
(Unul dintre profesori ne povestea o chestie. La un chef, toată lumea era fascinată de un tip care reuşise să impresioneze toate fetele cu tot felul de date istorice şi poveşti de trivia despre împăraţi şi domnitori. Tipul era, bineînţeles, la facultatea de istorie. Probabil dacă era inginer nu ar fi ştiut toate lucrurile alea, doar din cultura lui generală. Şi, tot dacă era inginer, şi vorbea despre rotoare şi piuliţe, nu ar fi avut acelaşi efect asupra publicului. Deci, da, există meserii "favorizate" social).
Scenaristica şi critica de film este favorizată social.Poţi vorbi la chefuri despre filme fără să plictiseşti atât de mulţi oameni ca atunci când vorbeşti despre piuliţe.
Dar de obicei discuţiile ajung şi la subiectul "cum ţi-a venit ideea de scenariu?". Şi ca să scurtez discuţiile de la chefuri pe tema asta voi da link la blog tuturor celor care mă întreabă. Nu mi-a picat ideea în cap, nu a fost ceva gen mărul şi gravitaţia. De foarte puţine ori este aşa. Ideile vin mai puţin spectaculos şi cu mai puţine ceremoniale, şi de multe ori îţi vei propune să scrii un scenariu, iar ideea îţi va veni în faţa calculatorului, cu un cursor care clipeşte în faţa ochilor.
De obicei îţi trebuie o cultură generală din care extragi nişte idei. E foarte puţin probabil să scrii un scenariu bun despre Noua Guinee dacă nu ştii nimic despre subiect. Şi tot la fel de puţin probabil este şi să îţi treacă prin minte să scrii un astfel de scenariu fără să te fi interesat dinainte. Ce nu cunoşti nu există, aşa că până la urmă cea mai importantă etapă este documentarea.
Apoi, până la urmă toată lumea îşi cunoaşte stilul, se prinde până la o anumită vârstă ce îl interesează şi în ce fel îl interesează. Aşa că poţi întotdeauna să iei o întâmplare adevărată şi suficient de spectaculoasă şi să o treci sub titlul unei poveşti celebre. De exemplu cazul nu ştiu care de la ştiri e un fel de Romeo şi Julieta, iar punctul tău de vedere este că dragostea nu prea învinge. Din chestia asta poţi da un contur şi poţi face o poveste cu formă. Dacă urmezi etapele, sigur iese ceva. "Ca atunci când găteşti. Dacă vrei să faci prăjitură şi urmezi toate etapele din cartea de bucate, sigur o să-ţi iasă prăjitură şi nu muştar. Cât de bună îţi iese, ţine de talent." (Vasilovici)

CUM VAD CRITICII FILMELE?!

Dacă încerc după un film să îmi dau cu părerea, prietenii concluzionează cu admiraţie "păi da, tu vezi altfel filmele". Ei da? După ce m-am obişnuit cu replica, am început să mă întreb ce înseamnă să vezi altfel filmele şi n-am ajuns la nici o concluzie. Iar când am plâns (asta e, sigur şi Obama are un film preferat la care plânge) la Dogville, cineva mi-a spus "păi ce fel de critic eşti tu dacă plângi la filme?".
Aşa că intenţionez să îmi intru în drepturi. Vreau să am dreptul să mănânc pop-corn la un film.Vreau să pot să adorm la filmele ruseşti şi să îmi dau scurt cu părerea despre un film (fain, naşpa) fără să se facă linişte în cameră când vorbesc. Iar dacă mă hotărăsc să îmi iau notiţe să nu mi le ceară nimeni la sfârşitul filmului. Şi mai ales, nu mai vreau să trebuiască să mă simt prost pentru că nu am văzut un film excelent, cea mai tare comedie, preferata nu-ştiu-cui.
Am văzut mai multe filme decât media. Şi mi-e puţin ciudă când văd un scenariu bun şi mi se activează sindromul "oul lui Columb". Câteodată, dacă mă duc singură la film, îmi leg lanterna de gât şi îmi iau notiţe în cinematograf. Mă entuziasmez (nu ştiu de ce, probabil e o reacţie chimică) atunci când regăsesc plot-pointurile acolo unde trebuie. Mă calcă pe nervi când dialogurile sunt seci. Am IMDB-ul la motoarele de căutare. Şi da, dacă ştii teoria şi ai pus-o măcar o dată în practică, ai un alt fel de reacţii la filme.
Şi totuşi, informativ, nu mă uit doar la filme alb-negru şi nu am un cult pentru filmele mute. La şcoală nu vedem doar filme româneşti şi ruseşti şi da, am văzut toată seria Seinfeld.

RECOMANDĂRI FILME

O sortare la prima mana a filmelor de vazut. Update-uri continue. Primesc sugestii.
cultura cinematografica
Il Casanova - Fellini (biografie; personajele par papusi mecanice)
A saptea pecete
Calauza (Tarkovski)
Povestirile unei blonde
Zbor deasupra unui cuib de cuci (printre primele filme ale lui Forman)
Hair (Milos Forman - una dintre cele mai faine intorsaturi de situatie)
Last year at Marienbad
12 Angry Men (suspans foarte fain construit, intr-o singura camera)
2001 Odisea spatiala
Triumful vointei (film de propaganda pentru Hitler, Leni Riffenstahl)
His girl friday (tipic pentru anii 50)
Citizen Kane
Copilaria lui Ivan (unul dintre filmele usor de urmarit ale lui Tarkovski)
Crucisatorul Potemkin (film mut)
Cenusa si diamant (Andrej Wajda)
Pisica alba, pisica neagra
Blue Velvet
Hair (Milos Forman) - cea mai faina intorsatura de situatie
Solaris
Oglinda
Dreamers
O iubire imposibila (Won Kar Wai)
Hoti de biciclete
Idi Y Smotri (film foarte agresiv despre al doilea razboi mondial)
King of Flyes
Pasarile (Alfred Hitchcock)

artistice

ROMANESTI
Duminica la ora 6 (interzis inainte de 89)
Nunta de piatra (poetic, coloana sonora frumoasa)
Apa ca un bivol negru (cu elemente de propaganda comunista)
Glissando
Cel mai iubit dintre pamanteni
Pe aripile vinului (scurt metraj)
California dreaming
Marilena de la P7
Moartea domnului Lazarescu
4 luni,3 saptamani si doua zile
Asphalt Tango
Filantropica (clasic)
Concurs

Europene si Americane
Europa (Lars Von Trier)
Dogville (Lars Von Trier - un fel de teatru filmat)
21 de grame
Amores Perros
451 farenheit
Abre los ojos
Timecode
Pianistul
Broken Flowers
Melinda and Melinda
Barton Fink
Boys don't cry
Coffee and cigarettes
1,2,3
Some like it hot
4 rooms
A clockwork orange
Barfly
Amadeus
Breaking the waves
Cache
China Town
Conversation
Dancer in the dark
El nuovo cinema paradiso
Frida
Idioterne
Kontroll
La mala educacion
Arizona Dream
Lost in translation
Pulp Fiction
Road to perdition
Seven
Sunset Boulevard
The Hours
The Ice storm
The Shawshank redemption
The usual suspects
The virgin suicides
Truman Show
Alice nu mai locuieste aici
Raging Bullation
La pianiste
Amelie
La strada
Malena
Natural Born Killers

De popcorn
Masinistul
A Beautiful Mind
The Wrestler
Eternal Sunshine of a Spotless Mind
Elephant
Paranoid Park
Being John Malkovich
Crash
Thank you for smoking
How to kill your neighbours dog
Little Miss Sunshine
Mad Max
Almost Famous
America Beauty
American History X
The Devil's advocate
Duel pe autostrada
Fight Club
From Dust till Dawn
Full metal jacket
Lilja 4 ever
Lolita
Code 46
PI
Reconstruction
Rezervoir Dogs
Requiem for a dream
The big fish
The last unicorn
To die for
Juno

Ciudatenii
The Brown Bunny
The element of crime
Caligula
Santa Sangre
Pink Flamingos

NO PLOT POINT FOR YOU, MISSY!

De cand am terminat de scris scenariul dorm mai bine. Am facut abia aseara legatura. Adorm mai usor. Visez mai concentrat. Ma trezesc mai prietenoasa.
Probabil stiti frustrarea aia, cand ai ceva de facut si nu faci. Pentru ca viata e scurta, entertainmentul apare de unde nici nu te astepti (de exemplu, cand ai ceva important dar nu urgent de facut pana si executia unui om de chibrite te poate deturna, si cu siguranta va fi vina persoanei care a lasat chibritele la indemana). Doar ca seara cam ramai cu gandurile si cu nervii tai, incepi sa socotesti pe ore si sa iti dai seama ca fuck! S-a dus ziua. Nu-i nimic. Cat mai e pana la predare?
Iar cand ma intrebau ai mei cum stau cu scenariul imi aduceam aminte de ce zicea Georgescu. "Minciuna preferata a scenaristului este -ma gandesc-. Ce credeti, ca eu nu stiu?". Asa ca reformulam ca sa am constiinta impacata si ziceam "Mi-au mai venit cateva idei. Trebuie sa le las sa se aseze."
Cut to: oricum, pana la urma m-am mobilizat. Trebuia, iar deadline-ul scurt m-a ajutat (asta nu ar trebui sa fie o incurajare pentru profi sa faca asa si cu generatiile viitoare). Important mai e ca noi "ne obisnuisem cu alt ritm de lucru". Pana acum la sfarsitul semestrului unu aveam de predat tema, sinospisul, deplierea si 10 secvente din scenariu. Acum - direct primul draft.
Ok. Deci mi-am suflecat manecile, mi-am pocnit degetele si am inceput sa ma gandesc la personaje interesante. Culmea e ca am avut vreo 5 subiecte in minte atunci. Si PH a avut o mare influenta asupra mea. De fapt ce mi-a zis a fost "dramele intimiste nu prea sunt genl meu." Si m-am gandit uite, ce pacat ca am doar asa ceva. Deci m-am hotarat sa fac un SF sau o comedie. Nu de alta, dar e ok sa imi mai diversific campul de lupta. M-am oprit pe comedie pentru ca la SF e mai complicat. Nu prea aveam chef sa inventez o lume cu reguli noi.
Am discutat pe subiecte cu profesorii. Nu erau nici prea incantati nici total dezamagiti. De fapt erau usor plictisiti, asa ca am inceput sa inventez pe loc ceva, ca sa ii scot din plictiseala si am inceput sa vad usor rezultate. M-am oprit deci la un al saselea subiect, dragut, cu potential de comedie si care mi se parea o descoperire demna de Columb.
Am inceput sa o povestesc tuturor prietenilor si cred ca nu eram departe de a vorbi cu pensionarii din autobuz pe tema asta. Cam atat eram de incantata.
Nu am pus mare lucru pe foaie, iar cand in sfarsit a devenit musai, am inceput direct cu scenariul. Care etape ale muncii? Nu mai pierdem vremea cu asta. Ok. M-am blocat. M-am dus la Ioana sa bem multa cafea si sa o intreb cum i se pare. "Care e tema scenariului tau?". Mi-a venit sa ii spun ca nu ma intelege si sa ma inchid in camera mea. Dar mi-am dat seama ca am pierdut din vedere cam tare etapele. Asa ca am inceput sa imi pun intrebari. Am stabilit tema si am facut o depliere anemica. Iar lucrurile au mers mult mai bine. La data predarii aveam un prim draft de 38 de pagini, dar nu apucasem sa termin. Iar personajele se incapatanau sa nu intre in actul doi.
Documentarea stagna (stiti cat e de greu sa-i abordezi pe pocaiti? ati fi surprinsi).
Am obtinut cu totii o amanare de o saptamana. In ultima noapte a fost gata cu cele aproape 80 de pagini. Mihai alerga sa cumpere "inca 5 foi pentru imprimanta", dupa care "inca 7, ca mi-a mai venit o idee". La ora 3 aveam predarea. La ora 2 jumate eram gata cu scenariul si in taxi spre scoala. L-am lasat la secretariat si de atunci nu m-am mai gandit la el. Ii las pe Heroiu si pe Voican sa se preocupe pana azi la 12, dupa care ma apuc de draftul doi. Promit.

TOATE POVEŞTILE DE DRAGOSTE

Fiecare poveste este o poveste de dragoste, ne-a spus Cristi Puiu la un curs. Are mult sens. Nu este doar o frază frumoasă. Dacă ştii puţină teorie de scenaristică, începi să faci legături legitime cu evoluţia personajului. Pentru cei care s-au gândit iniţial la o poveste între îndrăgostiţi, o să le aduc aminte că un personaj poate să iubească foarte mult cariera (1,2,3 - Billy Wilder), libertatea (Thelma şi Louise) banii sau onoarea (Alien - "Ripley este căsătorită cu regulamentul" spunea Radu Nicoară). Şi da, un personaj principal care trece prin apă şi foc, trebuie să o facă pentru ceva la care ţine foarte tare. Dacă nu trece prin apă şi foc, atunci nu prea este personaj principal.
Nu există decât un singur personaj principal. Iar personajul principal este cel care acţionează, cel care ia atitudine. Teoria poate fi dezvoltată şi personajul poate fi descompus sau urmărit de-a lungul acţiunii în raport cu deciziile pe care le ia.