A PICKLE LIKE YOU

Cam asa am scapat de o postare noua si de o discutie veche.
"I watch with vinegar eyes
Your mind and what you do to me
Though I'm a seeker for disguise
Surprise has never been new to me
The knife in every one of us
Is twisting deeper every day
I don't really care
I got you like Lenin in Red Square"

THE GRADUATE

Film in care a jucat Dustin Hoffman mai demult. Povestea nu este grozava. Dar uite ce face structura si dialogul dintr-un subiect oarecum banal. Daca stai cu ceasul la indemana iti dai seama ca toate sunt la locul lor, mai ales plot-pointurile.
Dar cel mai mult mi-a placut finalul. Daca e sa o iei dupa litera legii inca nescrise, ar fi trebuit ca filmul sa se termine cu fix 30 de secunde mai repede. Dar ca sa spun si de ce, trebuie (asta e) sa povestesc putin subiectul.
Tineri, indragostiti, 20 de ani. Ea se marita cu altul. Scena obisnuita, Hoffman se duce sa o salveze de la altar, fug amandoi, se urca intr-un autobuz dupa ce au inchis toti nuntasii in biserica, si se pregatesc sa...
Sa ce?
Pai in ultimele 30 de secunde, timp in care rasul le piere treptat, se uita amandoi in gol, undeva in directia camerei. Si isi dau seama ca au facut o mare tampenie, ca nu au unde sa mearga, ca nu au bani si mai nou nici rude la care sa se intoarca. Si toata fraza asta se vede intr-un singur cadru si intr-o singura expresie de pe fata unor actori. Ma bucur ca au avut un dialoghist bun.
Mi se pare ca de fapt tot filmul e facut sa iti pregateasca terenul pentru ultimele cadre. Ceea ce e putin probabil.
Asa arata cadrul:
PS: Un dialoghist nu se ocupa doar cu turnatul dialogului. Nu stiu daca am mai spus despre cum imi place mie ca dialogurile sa fie exprimate, pe cat posibil, prin gesturi sau actiuni. Asta daca nu esti Tarantino sau Wilder. Si crede-ma nu esti, desi ti-ar placea sa fii.

FARMECUL DISCRET AL MISOGINULUI

Nu oricare. Bukowski. Ce m-ar putea deranja la altcineva m-ar putea fascina in carte. Cam asta e diferenta intre teorie si practica.
In rest, fuck off.

CASA CU VEDERE SPRE BLOC

Casa. Interior. A doua zi dimineata. Fade in. Sharf-unsharf-sharf-unsharf. Fiecare spera ca cineva sa se duca sa cumpere tigari. Migram lent inspre soba. O gagica pe care n-am mai vazut-o pana acum dar pe care se pare ca o stie Dragos a facut de mancare pentru toata lumea si acum tine neaparat sa faca conversatie. Toate vocalele din cuvinte seamana cu "o". Cam atat de lenti suntem. Am spus de trei ori "da", o data "nu" si de doua ori "Muss iesi afara". Ne gandim sa facem curat in casa. Tipa a inceput deja sa stranga ambalajele de la munchies-urile de ieri, ceea ce pe Dragos il enerveaza din ce in ce mai vizibil. In rest diferenta dintre sexe a disparut. Raluca: "Sunt o doamna, ce pula mea.". Toata lumea se trezeste cat sa rada.
Daca intind mana suficient s-ar putea sa dau de niste chipsuri. Fade out.

AZI DA, PROBABIL MAINE

Vreau sa fac o lupta de gladiatori intre cele doua personalitati ale mele si sa vad ce iese. Nu mi-ar schimba viata chestia asta, dar in functie de cat de buna pot fi cand sunt buna sau de cat de rea pot fi cand sunt rea o va schimba pe a personajelor mele. Toma se bucura de un plot point doi reusit, dar Calin o sa iasa din scena in pp3, netriumfal, adica asa cum a intrat. Promit ca in final sa se lase cu Karma. What? It's my fucking script.
Cat despre Steliana, ma gandeam ca ar fi fost mai ok sa fie personaj secundar sau chiar figuratie. Dar where the fuck is the conflict without the bitch?

SNUFFY GO ROUND

Pe scurt, filmele snuff, nici macar daca ar exista nu ar fi filme.
Pe larg, "genul" este mai degraba un fel de "monstrul din Loch Ness". Multi spun ca au vazut, dar nu au nici o dovada, iar de cele mai multe ori se dovedeste ca doar li s-a parut ca era un snuff sau ca cineva le-a jucat o festa.
Se spune ca prin anii 70-80 cineva si-a dorit atat de mult sa iasa in evidenta incat a facut un film de groaza (genuine) dar in care actorii chiar erau omorati, nu doar in stil sadic dar, daca am inteles bine si cu implicatii erotice (snuff out a life - a sufla o viata, ca atunci cand sufli intr-o lumanare). Se semna un contract inainte iar actorii erau gata sa isi dea sufletul pentru arta (si pentru o suma de bani echitabila). Bineinteles ca toate filmele declarate snuff au fost prinse cu sucul de porumb in sac, cu props si prosthetics, iar actorii au fost adusi teferi si nevatamati in curtea de judecata, demonstrand cu proba A - sticla de ketchup pe jumatate goala - ca nu a fost omorat nimeni pe platou.
Voi trece peste cel mai important aspect (si anume ca sunt oameni care s-au inspirat din filmele snuff) si voi ajunge la filmul pe care l-am vazut aseara. "Cannibal Holocaust". Un film de groaza naiv, dar foarte controversat tocmai pentru ca a fost declarat snuff (pana in momentul in care actorii au fost readusi la viata in sala de judecata). Cam atat de bune au fost efectele pentru vremea aceea.
Ca sa nu pierdeti vremea sa va uitati la el: Un grup de tineri documentaristi merg in jungla Amazoniana sa faca un documentar despre canibali. Pentru a provoca lucrurile sa se intample si pentru a adauga dramatism documentarului (si mai ales pentru ca erau bolnavi de sadism) incep sa isi bata joc de canibali. Le dau foc, ii maltrateaza, ii bat si violeaza femeile tribului. Pana in momentul in care canibalii se revolta si ii omoara. Iar concluzia, spusa pe un ton grav, este "pana la urma, cine sunt de fapt salbaticii?".
Doua lucruri mi s-au parut interesante: regizorul chiar a lucrat cu canibali adevarati (cum regizezi un astfel de film? Daca nu percuteaza cand dai cut?). Al doilea, secventa cea mai controversata, tipa trasa in teapa. Foarte bine facut efectul. Cred ca toata lumea se uita la fata personajelor-cadavre. Nu stiu daca am vazut vreodata actor care sa nu respire sau sa nu ii tremure genele timp de 15 secunde in acelasi cadru. Efectele depasesc tehnologia anilor 80.
So, crezi in filmele snuff?

DACA IESE NORMAL IL OMOR CU MANA MEA

Scenariul