LUCIAN GEORGESCU vs TOT CE NU MERGE ÎN ROMÂNIA SCENARISTICĂ

Ieri am avut cele mai mari emoţii din toţi anii de şcoala. Am simţit, şi dacă pare că exagerez, atunci nu vă închipuiţi în ce fel poate să vibreze o sală de curs (de invidie, nervi, entuziasm, încurajări), că se scrie istorie. M-am simţit copleşită şi foarte mică, şi pentru prima oară cineva ne-a luat şi nouă apărarea, dar în cel mai organizat mod posibil.

Ştiam că examenul scenariştilor de anul I o să fie interesant, dar a trecut cu mult de asta. Au fost prezenţi toţi decanii şi mare parte dintre profesori, inclusiv Cristina Nichituş (condamnată de mulţi dintre studenţi la eternal damnation), Cristian Tudor Popescu, Valeriu Draguşanu, oricum, toată lumea bună sau mai puţin bună din UNATC (şi asta fără să vreau să bârfesc, dar fără să îmi pot masca nişte frustrări). Clasa lui Lucian Georgescu de anul I a fost aparent vedetă, dar dacă vreţi să ştiţi scenaristica în general şi-a câştigat locul de secţie a UNATC, ca să anuleze titlu de recycle bin pe care îl avea până acum. În cel mai oficial şi elegant cadru posibil, au aflat cu toţii, inclusiv decanii, că secţia există, că merită băgată în seamă şi că povestea are un rol egal cu imaginea, regia, montajul sau actoria într-un film (da, sunt unii care nu ştiau că filmele au poveste). Îmi este teamă să continui, pentru că rufele se spală în familie şi pentru că nu mi-am dorit niciodată să fiu genul care face politică. O să spun doar că Lucian Georgescu a spălat rufele scenaristicii cum nu se putea mai bine, cu mari eforturi, cheltuind multă energie, şi că efectiv se consuma vorbind.

Şi cu asta o să trec la ce am învăţat noi, pentru că ceea ce au învăţat ceilalţi profesori e deja inside joke. Am învăţat că filmul este o artă socială, că echipa contează, că arta se naşte din colaborări, oricât de individualist ai fi. Că biografia fiecăruia contează în ceea ce înseamnă scenariu, că sinceritatea contează, că imaginaţia trebuie lucrată.

Şi acum voi face apel la comentarii. Dacă aţi avea bani suficienţi cât să faceţi o sală de curs elegantă, confortabilă şi bine dotată pentru grupa de scenaristică, unde aţi merge în vacanţă? Eu în Olanda. Lucian Georgescu, director al firmei de publicitate GAV Scholz and Friends şi profesor universitar la UNATC va renova şi dota o sală în care noi, studenţii de la scenaristică, să ne simţim bine, inspiraţi şi îngrijiţi. Iar responsabilitatea noastră este acum să alegem layout-urile pentru asta. Motivul pentru care vrea să ne facă o sală faină este pentru că ultima sală pe care a pus-o la punct din proprie iniţiativă şi cu propriile resurse nu îi mai place, i se pare demodată. Cer, pentru prima oară, comentarii pentru că e singurul lucru pe care îl pot acum face, pentru că mă simt foarte mică şi pentru că este prima oară când sunt martoră la o astfel de investiţie, de energie şi evident nu numai (nu vorbesc de bani, pentru că gestul înseamnă mult mai mult) şi pentru că simt că artiştii şi pasionaţii de film îi datorează mulţumiri. Spun despre sală deşi este doar una dintre realizările lui. Dar este unul din multele lucruri pe care eu, tu, alţi profesori, nu le-ar face şi nu le-au făcut până acum.

Oricum, esenţialul este că un singur om poate schimba o generaţie, viziunea şi faţa artistică a unei ţări. E un singur om, asta spunea, dar eu cred că este suficient. Doar că eforturile ar fi mult mai mici daca ar fi doi oameni, si mai mici daca ar fi 10 oameni şi impactul ar fi imens daca ar fi o generaţie întreagă care să impună schimbarea. M-aş bucura să fie sprijinit, pentru că nu îmi doresc ca jumătate din consum să fie în lupta cu oamenii.

Nu folosesc cuvinte mari dacă spun că toţi studenţii lui vor ieşi scenarişti buni, pentru că şi-a luat atât de multă responsabilitate încât nu are cum să fie altfel. Şi dacă stai să te gândeşti că ar putea apărea 30 de scenarişti buni, atunci ai dimensiunea unui curent.

"EU SUNT SCENARIST... CA SĂ ZIC AŞA"

Probabil unii vor să afle cum a fost admiterea la master UNATC, scenaristică, unde am ajuns printr-un foarte fain context de împrejurări.

Atmosfera de-acolo mi-a adus aminte de ce nu am renunţat la facultatea asta, la scenaristică şi la scris.

Pentru că suntem doar nouă în grupă. Pentru că profesorii ne ştiu numele la toţi şi se interesează de părţi de biografie, pentru că îşi aduc aminte şi râd de cum eram noi în anul I şi pentru că vorbesc despre noi cu prietenii lor. Pentru că se enervează când cineva vrea să se facă scenarist imbecil când o să fie mare şi nu vrea să se facă scenarist pasionat. Pentru că se enervează şi bat cu pumnul în masă până cade proiectorul de pe picioruşele lui prea sensibile pentru nervii oricărui scenarist şi pentru că toate astea înseamnă că sunt oameni pasionaţi de studenţi, de scenaristică, de film.

Proba scrisă ar fi fost grea dacă nu ai fi fost informat măcar de basic dinainte de examen. Caracteristicile personajului principal în bibliografia de examen (Syd Field, Carriere, Carabăţ şi McKee).

Proba orală a fost genială. De ce vreţi să daţi la master? Ştiau ce vor să audă sau să simtă din partea noastră. Pasiune flamboaiantă, pentru că de aici porneşte totul şi cred că s-ar fi simţit jigniţi dacă cineva care nu adoră meseria ar fi intrat sub semnătura lor în facultate. Au pus şi destul de multe întrebări teoretice. Dar nu cred că vroiau să vadă cât suntem de puşi la punct cu bibliografia de examen ci cât de mult ne-a interesat bibliografia de examen. Întrebări personale. Nu pentru că îi interesa ce probleme avem noi (asta o să-i intereseze mai târziu, la cursuri). Pentru că munca de scenarist este o muncă a ta cu tine, a ta cu biografia ta. Cum îţi vezi viaţa contează pentru cum îţi văd alţii filmele.

Vai dom' profesor... aţi fost tare rău.

LASA CA O SA FIE OK!

"Bă Ilia, ştii că au numit şoseaua de centură după soră-ta?" "Da, mă? Şi mama ta ce mai face? E bine?"

Agitaţie, lumea împrăştiată prin clasă, un teanc de foi se plimbă de la unul la altul. Oana face un fel de yoga într-un colţ. Ioana citeşte cu voce tare din istoria filmului românesc. Miruna, tot cu voce tare, despre noul val italian. Fiecare se duce să asculte unde crede de cuviinţă. Ţigări peste alte ţigări până se termină toate pachetele. Se zvoneşte că a picat cuiva nouvelle vague.

Ce? Nouvelle vogue?

Lasa mă că a ieşit biletul ăla. Ascultă aici despre francezi. A, la francezi era? Auziţi? Nu mai citiţi de francezi că a ieşit biletul.

Stai mă, ia-ţi piciorul, ca mi se şifonează cămaşa, eşti nebun?

Uite, de-aia nu m-am îmbrăcat eu la costum, să nu mă stresez. Oare contează? Se uită ăştia şi la cum eşti îmbrăcat?

Dă-mi şi mie în tarot.

De licenţă?

Dă-o naibii de licenţă. Zi-mi de dragoste.

Da, mă, o să te întâlneşti cu soră-sa lu Ilia, şi o să fie bine. Hahahahahaha gulp! Cine urmează?

A ascultat cineva cu paharul la uşă (pe bune, merge faza cu paharul). Cred că i-a picat Arnheim. Dar nu sunt sigură.

Păi şi ce facem? Tăiem Arnheim de pe listă?

Sper să îmi pice despre Potemkin.

Şi eu sper să îţi pice despre Potemkin. Eşti înaintea mea?

Vin rezultatele.

Cu câţi de i se scrie deciziile?

Sincer, cu doi.

EXAMENE SI ALTE LUCRURI BUNE

Luni, ora 13, sala Ileana Berlogea - UNATC
Proiectia filmului Playing Cehov, de Gheorghe Preda. Pe scurt examenul de semestru al anului 3 actorie.
Eu deocamdata am vazut doar niste poze de la filmari si m-au captat.
Lumea se mai si distreaza cand munceste, si mai si munceste cand se distreaza. Cel mai fain avantaj al artistilor.
Ne vedem acolo.

I'M SAYING IT OUT-LOUD

UNATC, 2005-2009

Da, UNATC-istii sunt atat de fitosi pe cat se asteapta toata lumea. Da, profesorii sunt comunisti. Si mai ales dotarile sunt putine si proaste.
Ma grabesc sa spun asta acum, pentru ca in iunie, cand o sa am data licenta nu o sa mai aiba aceeasi valoare.
Toata viata am purtat uniforma. De la sortuletul albastru cu fundita rosie de la gradi si pana la sacoul bleu-marin de la colegiul national din Brasov (oras cimitir al tineretii mele) am trecut prin etapele carouri, sarafan si camasa alba.
Iar cand am ajuns la cursurile pregatitoare 2003-Facultatea de Film imi placea pana si zugraveala de pe peretii cladirii. La etajul 3 oamenii vorbeau singuri sau repetau dansuri pe hol. Happy a venit la scoala imbracat in pijamale. Cand Corina si-a incheiat camasa aiurea de obosita ce era, doamna Tones i-a admirat spiritul artistic. Mi-am luat joben in ciuda comentariilor manelistilor. Dar principiul uniformei a ramas acelasi.
Mi-a luat un semestru sa imi scada entuziasmul de la intrarea in facultate. Ar fi trebuit sa imi dea de gandit numele sectiei. Comunicare audio-vizuala, specializarea scenaristica, filmologie, critica de film, publicitate. Nu sunt cam multe pentru un singur om? Acum imi suna a zidar, tamplar, faiantar, miner. Atunci mi se parea genial ca au reusit sa imbine toate chestiile astea. Ei bine, nu au reusit sa le imbine. Stiu cam atata publicitate cata stiam acum 4 ani, in schimb stiu si foarte multe chestii care nu or sa-mi foloseasca probabil niciodata.
In primul an am avut trunchi comun cu toate sectiile din facultate. Regia sub egida Cristinei Nichitus a bagat multi oameni in depresie. Unii dintre studentii ei deja se intrebau daca nu ar fi mai bine sa isi inghete anul si sa astepte vremuri mai bune sub regimul Laurentiu Damian. Imaginea se facea teoretic si in cei patru ani pot spune cu frustrare ca nu am pus mana pe nici o camera de filmat sau foto a facultatii. Montajul cu Ionescu era un fel de propaganda pentru "respectati si iubiti monteurii, pentru ca sunt cei mai tari din facultate". Dar macar am facut asistenta de montaj si am invatat Avidul. Si frustrarile s-au adunat pana la "baga-mi-as in ea de facultate, ma mut la constructii aero-spatiale in Brasov".
Fiecare grupa avea, de bine de rau, un profesor indrumator. Un om razboinic, care le lua apararea, care ii punea la punct pe cei care le contestau munca, le dadea invitatii la evenimente si le rezolva problemele. Noi eram ai nimanui si ne plangeam cui apucam. Nimeni nu ne-a sustinut in anul I, cand la filmarile de platou regizorii regizau, monteurii montau, operatorii filmau si scenariul il faceau tot regizorii, monteurii si operatorii. Scenaristii faceau cafele si secretariat de platou la niste filme proaste, cu scenariu idiot, in timp ce scenariile lor ramaneau pe monitor in word. Nici un personaj de-al meu n-a trecut de stadiul pen and paper, desi noi ar fi trebuit sa primim la un moment dat si pelicula. Si pentru asta e vinovata Nichitus, care a facut tot posibilul sa ne puna bete in roate atunci, de la programarea filmarilor in perioada in care toata lumea era in sesiune si pana la finantari 0. Asta e, ma razbun cum pot.
Trecand peste asta, nici macar cursurile de scenaristica nu erau prea productive. Feed-backul era ceva de genul: foarte bine. 7. Ca sa nu mai spun ca pe acelasi scenariu am luat la un moment dat 3 note diferite de la 3 profesori diferiti. "Foarte fain. 10" "Foarte fain. 8" "Foarte fain. 7". Nu m-am mai intrebat de ce. Am pus pe seama astrelor diferenta si am trecut mai departe. Singurele care aveau chiar instincte materne fata de noi erau Viorica Bucur,Florentina Heroiu si doamna Tones. Din cand in cand te mai intrebau daca ti-e bine in general, daca se da caldura in camin si daca nu esti prea obosit.
Nu stiu cati studenti au observat ca absentele noastre se motivau elegant si discret, si nu stiu daca si-au pus intrebarea cine le-a motivat. Ca sa stiti, doamna Tones. Asa ca, o sa va spun, elegant, sa va tineti pliscurile.
Nu stiu daca cineva a fost aproape de restanta la istoria filmului. Ei, eu am fost. Si m-a sunat doamna Bucur sa imi spuna ca imi extinde dead-line-ul, iar eu sa ma odihnesc, sa nu imi stric sanatatea pentru examene, ca asta e cel mai important.
Doamna Heroiu s-a framantat multa vreme sa ne corecteze scenariile. Nu mi-ati trimis nimic? Si eu ce fac acum? Pai acum intre noi fie vorba, restantele pentru asta sunt facute si nu sunt problema profesorilor.
Dar cum sa-si lase copiii cu restante sau cu absente? Ca ei sunt artisti, trebuiesc menajati si au nevoie de intelegere. Uite, unii mai si muncesc. Cum sa nu stai toata noaptea de dinainte de examen sa le citesti temele intarziate?
Asa au trecut primii doi ani. Si de-aici mi-a venit intelegerea, dragul, si de-aia nu am renuntat la unatc pentru Olanda.

NO PLOT POINT FOR YOU, MISSY!

De cand am terminat de scris scenariul dorm mai bine. Am facut abia aseara legatura. Adorm mai usor. Visez mai concentrat. Ma trezesc mai prietenoasa.
Probabil stiti frustrarea aia, cand ai ceva de facut si nu faci. Pentru ca viata e scurta, entertainmentul apare de unde nici nu te astepti (de exemplu, cand ai ceva important dar nu urgent de facut pana si executia unui om de chibrite te poate deturna, si cu siguranta va fi vina persoanei care a lasat chibritele la indemana). Doar ca seara cam ramai cu gandurile si cu nervii tai, incepi sa socotesti pe ore si sa iti dai seama ca fuck! S-a dus ziua. Nu-i nimic. Cat mai e pana la predare?
Iar cand ma intrebau ai mei cum stau cu scenariul imi aduceam aminte de ce zicea Georgescu. "Minciuna preferata a scenaristului este -ma gandesc-. Ce credeti, ca eu nu stiu?". Asa ca reformulam ca sa am constiinta impacata si ziceam "Mi-au mai venit cateva idei. Trebuie sa le las sa se aseze."
Cut to: oricum, pana la urma m-am mobilizat. Trebuia, iar deadline-ul scurt m-a ajutat (asta nu ar trebui sa fie o incurajare pentru profi sa faca asa si cu generatiile viitoare). Important mai e ca noi "ne obisnuisem cu alt ritm de lucru". Pana acum la sfarsitul semestrului unu aveam de predat tema, sinospisul, deplierea si 10 secvente din scenariu. Acum - direct primul draft.
Ok. Deci mi-am suflecat manecile, mi-am pocnit degetele si am inceput sa ma gandesc la personaje interesante. Culmea e ca am avut vreo 5 subiecte in minte atunci. Si PH a avut o mare influenta asupra mea. De fapt ce mi-a zis a fost "dramele intimiste nu prea sunt genl meu." Si m-am gandit uite, ce pacat ca am doar asa ceva. Deci m-am hotarat sa fac un SF sau o comedie. Nu de alta, dar e ok sa imi mai diversific campul de lupta. M-am oprit pe comedie pentru ca la SF e mai complicat. Nu prea aveam chef sa inventez o lume cu reguli noi.
Am discutat pe subiecte cu profesorii. Nu erau nici prea incantati nici total dezamagiti. De fapt erau usor plictisiti, asa ca am inceput sa inventez pe loc ceva, ca sa ii scot din plictiseala si am inceput sa vad usor rezultate. M-am oprit deci la un al saselea subiect, dragut, cu potential de comedie si care mi se parea o descoperire demna de Columb.
Am inceput sa o povestesc tuturor prietenilor si cred ca nu eram departe de a vorbi cu pensionarii din autobuz pe tema asta. Cam atat eram de incantata.
Nu am pus mare lucru pe foaie, iar cand in sfarsit a devenit musai, am inceput direct cu scenariul. Care etape ale muncii? Nu mai pierdem vremea cu asta. Ok. M-am blocat. M-am dus la Ioana sa bem multa cafea si sa o intreb cum i se pare. "Care e tema scenariului tau?". Mi-a venit sa ii spun ca nu ma intelege si sa ma inchid in camera mea. Dar mi-am dat seama ca am pierdut din vedere cam tare etapele. Asa ca am inceput sa imi pun intrebari. Am stabilit tema si am facut o depliere anemica. Iar lucrurile au mers mult mai bine. La data predarii aveam un prim draft de 38 de pagini, dar nu apucasem sa termin. Iar personajele se incapatanau sa nu intre in actul doi.
Documentarea stagna (stiti cat e de greu sa-i abordezi pe pocaiti? ati fi surprinsi).
Am obtinut cu totii o amanare de o saptamana. In ultima noapte a fost gata cu cele aproape 80 de pagini. Mihai alerga sa cumpere "inca 5 foi pentru imprimanta", dupa care "inca 7, ca mi-a mai venit o idee". La ora 3 aveam predarea. La ora 2 jumate eram gata cu scenariul si in taxi spre scoala. L-am lasat la secretariat si de atunci nu m-am mai gandit la el. Ii las pe Heroiu si pe Voican sa se preocupe pana azi la 12, dupa care ma apuc de draftul doi. Promit.

HOME SWEET HOME AWAY FROM HOME

Pentru a nu avea un blog onanist, făcut doar pentru propria mea plăcere, m-am gândit la lucrurile pe care le ştiu şi care ar putea folosi şi altora.
Probabil că sunt aspiranţi care se întreabă cum este viaţa în căminul UNATC, cum se fac cazările, care sunt condiţiile în camere.
Căminul este pe strada Moise Nicoară 38, pe lângă Piaţa Alba Iulia. Zona este bună, sigură (sunt foarte multe bănci în jurul căminului, aşa că patrulează destul de des poliţia, mai ales după ora 21) şi este destul de aproape de teatre şi cinematografe. Până la şcoală faci cam 20 de minute cu 104 şi 15 pe jos.
Jumătate din camere (de la etajul 5 la etajul 10) sunt renovate. Cealaltă jumătate vor fi renovate vara asta. Sunt puse termopane, dar iarna este destul de frig, mai ales la parter şi în camerele din extremităţi. O altă problemă a camerelor din extremităţi este că se formează igrasie pe pereţi. Din octombrie toate camerele or să aibă parchet şi instalaţii sanitare noi. Dulapuri există la discreţie în cămin, dar în principiu dacă pui mai mult de unul în fiecare cameră nu prea mai ai loc să te desfăşori. Avem baie şi bucătărie în cameră. La baie sunt puse uşi de termopan, dar cele mai multe bucătării nu au deloc uşă, aşa că e cam nasol dacă vrei să găteşti ceva, pentru că o să miroasă în toată camera. Mobilierul nu lipseşte. În fiecare an vin câteva dulapuri şi mese noi, şi mereu m-am întrebat ce se întâmplă cu cele vechi. Lumina se strică destul de des, becurile se ard destul de uşor pentru că nu e foarte bună instalaţia electrică, dar de obicei vine domnu' Ion şi le repară.
Regulile sunt făcute ca pentru artişti, adică nu ai oră de închidere a căminului sau alte reguli de genul ăsta. Camera este 280 pe lună, iar banii se împart între locatari.
Cazările se fac pe la sfârşitul lui septembrie. Anul 3-4 sau masteranzii au prioritate. În anul I e foarte posibil să stai cu încă 3 persoane în cameră, ceea ce e cam nasol, mai ales dacă nu aveţi sesiunea în aceeaşi perioadă sau dacă funcţionaţi după fuse orare diferite. Anul 2 cu încă 2 persoane, iar anii terminali pot sta cu o singură persoană, dacă nu se fac supracazări. Poţi să formezi camere mixte, adică să-ţi alegi dacă stai cu fete sau cu băieţii. Nu suntem sortaţi în funcţie de culoarea botoşeilor.
În general căminul e ok. Sunt probleme cu gândacii, dar dacă faci o dezinsecţie solidă înainte să te muţi în cameră (poţi să îi ceri Petruţei, administratora, nişte Regent), s-ar putea să fie ok.
Restul depinde de tine şi de ce colegi de cameră îţi iei. Eu cred în defectele profesionale. De fapt o să o iau în sens invers şi o să spun că trebuie să ai anumite defecte ca să îţi alegi o profesie. Aşa că:
studenţii la scenaristică şi teatrologie: majoritatea sunt mai obsedaţi de linişte decât alte secţii şi tind să fie şoareci de bibliotecă.
imagine şi montaj: de obicei au o grămadă de gadgets-uri şi aparaturi care ocupă jumătate din cameră (sigur au nevoie de toate), dar compensează pentru că sunt liniştiţi.
regie: sunt mai uşor de enervat, dar dacă sunt buni la ce fac o să-i vezi mai puţin acasă şi mai mult pe platou sau în cercetare.
actorie: cea mai isterică secţie, gălăgioşi, atâta îţi trebuie să nu îi lauzi cât de des ai ocazia. Au dat la actorie pentru că le place să fie aplaudaţi. Totuşi, dau chefuri faine.
Orientează-te şi în funcţie de când aveţi sesiunea ca să nu vă deranjaţi unii pe alţii. Stabiliţi din start nişte reguli pentru că o să fie greu să le puneţi din mers.

TEME LA SCENARISTICĂ, EXERCIŢII DE SCRIS

Am avut 6 profesori de scenaristică. Fiecare avea metoda lui, diferită de altele, şi eventual şi o metodă alternativă. În total mai puţin de 20. De aici ne-am ales fiecare ce ni s-a potrivit, pentru că nu toţi am învăţat de la toţi profesorii. Urmează câteva teme pe care le-am avut la fiecare profesor şi care ne scoteau (sau nu) la timpul potrivit din depresii scenaristice
1. Valeriu Drăguşanu
temă: porniţi de la sintagma "toate mi se întâmplă numai mie" şi realizaţi un scenariu de scurt metraj. Atenţie! Nu trebuie ca sintagma să se regăsească în dialoguri, ci să fie subliniată de acţiuni.
temă: scrieţi 5 cuvinte. Alegeţi unul dintre ele şi realizaţi o suită de 5 imagini care să îl ilustreze.
Sunt exerciţii foarte bune pentru începători. Le-am făcut în anul I şi la cursurile pregătitoare şi ne-au dat un punct de pornire. De fapt şi acum, când sunt în pană de idei, tot de la un proverb încerc să pornesc.

2.Dumitru Carabăţ
temă: realizarea unui lung metraj după etapele: temă, sinopsis, depliere, 10 secvenţe scrise, scenariu terminat. (descrise şi în cartea lui, mai greoaie decât Syd Field, dar cu metode ok şi cu destule exemple)
S-a mers mult şi pe teorie.

3. Radu Nicoară
temă: în timp ce urmăream câte un film, ne oprea să ne întrebe care a fost primul cadru, sau în ce culori era genericul. Este un foarte bun exerciţiu de atenţie.
temă: relaţionarea genericului cu filmul.
temă: aplicarea time-line-ului pe un film văzut. Te uiţi la un film cu times -ul afişat şi reperezi momentele principale ale poveştii după Syd Field. Notezi minutul la care apare un astfel de moment.
Punea mare accent pe vizionarea de filme, dar nu cu popcorn-ul în faţă.

4.Lucian Georgescu
temă: povestirea scenariului într-o jumătate de oră.
temă: fişa personajului.
temă: găsirea pentru fiecare moment al scenariului a câte o metodă alternativă (mai bună sau mai proastă)
temă: identifică momente din scenariul tău cu alte filme (de ex, personajul este ceva între Kevin Spacey din American Beauty şi Bill Murray din Lost In Translation)
"Filmul este ca un cozonac care se coace la foc mic."
Se axa mult pe discuţii de grup care să ne dea idei şi să ne scoată din blocaje.

5.Şerban Alexandrescu
temă: identificarea personajului principal din 3 filme şi demonstraţia că este personaj principal.
(urmează completat. Am lipsit mai mult de la curs.)

6. Florentina Heroiu
temă: analizarea ideii scenariului (în general sunt mai multe discuţii aplicate pe scenariul la care lucram şi mai puţine teme)

În caz că pare că mi-au plăcut toate metodele, nu este adevărat. Nici nu o să-mi folosească toate.
Cel mai important este de fapt să discuţi cu o persoană avizată, care să te poată sfătui. Nu cu oricare dintre profesori doar pentru că este profesor şi ştie, dar cel care este pe aceeaşi lungime de undă, fie că îţi este profesor, prieten sau psihiatru.