Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta filme. Afișați toate postările

marți, 31 august 2010

ADAPTAREA

Nu am avut niciodată multă încredere în cei care scriu adaptări. Motivele erau cumva "prelucrate", lipsite de eleganţa unui motiv clar. Am citit cărţi care m-au provocat, care mi-au trezit bestia scenaristică, fie pentru că mi-au declanşat păreri paralele cu ce spunea cartea, fie pentru că vedeam cadre, dar mereu am avut o reţinere ciudată. Să scrii o adaptare după o carte bună este o responsabilitate pe care nu mi-aş fi asumat-o din respect pentru autor. Efectul e cel puţin ciudat. Tu scrii şi ai o autoritate asupra hârtiei. Teama ciudată că cineva îşi va înfige furculiţele sau va intra cu bocancii să prelucreze ce ai scris tu, seamănă cu atitudinea mamei care nu şi-ar lăsa copilul să meargă la grădiniţă ca să nu ia viruşi de la alţi copii. Şi uite aşa, copilul nu îşi face sistemul imunitar. Ca eventual scriitor, am avut o timiditate în a intra peste hârtia asupra căreia are altcineva autoritate.
Pe de altă parte, când scrii, simţi că trebuie să faci un pui prin concepţie imaculată, dacă există concepţie imaculată în scenaristică. Să fie puiul tău în totalitate. Atitudine arogantă şi neproductivă, după cum mi-a spus cineva. Se poate să fie aşa, dar măcar te asigură că nu vei plagia nici măcar din greseală.
Am primit o temă la cursul de adaptare. Adaptaţi Doamna cu căţelul, de Cehov, fără să vă îndepărtaţi de original, cel puţin în punctele esenţiale (timp, spaţiu, conflict). Tema m-a lăsat oarecum rece. Timpul, spaţiul şi conflictul de acolo nu mă interesau atât de mult. Dar mi-am exersat pixul şi am înţeles ceea ce teoretic ştiam - că adaptarea nu e nici un furt, nici un omagiu umil. Este un fel de a vedea lumea. Doar că nu este lumea din jurul tău. E ca şi când ai fi turist cu un ghid bine informat, care îţi direcţionează atenţia spre anumite puncte turistice. Un alt tip de a călători. Cred că e bine.
Am ascultat FOUNTAINHEAD, de Ayn Rand. Mi-a plăcut şi mi-a plăcut să nu o consider o naivă şi o idealistă pe autoare. Dar am fost revoltată să văd ecranizarea cărţii, siropoasă, banală, cu tirade inutile şi mai mult decât toxică pentru personaje. Parcă ar fi fost dizolvate în acid. Nu mi-am explicat cum se face că Ayn Rand este şi scenarista ecranizării, şi am fost la fel de revoltată pe ea ca pe orice alt cititor care nu a priceput nimic din roman. Pe scurt, m-a provocat să îmi exersez pixul.
Romanul este mai degrabă exemplificarea unui set de valori, cu întorsături de situaţie ciudate şi personaje fixiste. Conflictul este greoi, între armate de personalităţi şi simulări de societăţi artistice, din care dacă scoţi un element se dărâmă mai multe dintre cele care urmează (probabil de aceea a iesit atât de prost filmul, pentru că l-au tuns 0 şi au făcut peruci din pletele lui). Deocamdată am scris câteva bucăţi la întâmplare, dintre cele care mi s-au părut interesante, ca şi când m-aş fi jucat cu un cub rubik fără intenţia să fac vreo faţă. Am ajuns acum în etapa tehnică, care e foarte interesantă şi peste care mi-ar fi frică să trec. Romanul este simplu la prima vedere, axele par destul de clare, dar nu aş vrea să îmi dau seama la pagina 60 că am pierdut din elemente. Planul de atac are multe tăieturi şi probabil o să facă mama munca de secretariat să îl copieze şi să îl deseneze (nu de alta, dar e printre puţinele care îmi înţelege scrisul de mână). Dar munca e foarte frumoasă şi mă gândesc că, în loc de croşetat în sălile de aşteptare, e mai relaxantă şi mai interesantă. Am început prin a împărţi conflictele pe bucăţi. Rourke este personajul principal, deci axele principale sunt legate de el. Cariera lui Rourke are o axă specială, împărţită pe puncte de interes şi evoluţie. Dedesubt, axa cu viaţa lui sentimentală (relaţia cu Dominique). Pentru fiecare relaţie cu un nou personaj, o axă mai mică sau mai mare, pe care am marcat evenimentele principale, momentele ca într-un film miniatural, cu început, mijloc şi ieşire din scenă. În final, ies nişte măzgălituri sinuoase, care se intersectează şi pe care doar tu sau mama ta le puteţi descurca. Dar ajută, pentru că structurează conflictul şi e ca o structură osoasă pe care poţi să construieşti şi care presupun că mă va scăpa de nişte blocaje, sau mai rău, de scris pentru coşul de gunoi.

sâmbătă, 20 februarie 2010

RECOMANDARI REGIZORI

Facand ordine printre hartii, am gasit ieri o lista repezita de-ale mele dintr-un an (probabil 2 sau 3) cu regizori, pentru cazul in care nu mai stiu la ce filme sa ma uit. N-am pus-o in vreo ordine anume (cred ca vag alfabetica, dar nu bag mana-n foc), pentru ca sunt intre doua teme, o carte (app, Misterul regelui) si un mers in Carrefour dupa ciocolata pe saptamana asta. Dar e garantat ca daca va tineti de lista sunt sanse mici sa vedeti un film prost facut.

Woody Allen
Almodovar
Amenabar
Wes Anderson
Ang Lee
Darren Aronofsky
Benigni
Bertolucci
Luc Besson
Tim Burton
Chaplin
Clint Eastwood
Francisc Ford Copolla
Sophia Copolla
David Fincher
Milos Forman
DW Griffith
Hitchcock
John Huston
Jarmusch
Jeunesse|
Kieslowski
Kubrik
Kurosawa
Fritz Lang
Sergio Leone
David Lynch
Sidney Lumet
Sam Mendes
Roman Polanski
Rosselini
Scorsese
Spielberg
Tarantino
Giuseppe Tornatore
Gus Van Sant
Lars Von Trier
Orson Wells
Billy Wilder

Suport completari

RECOMANDARI FILME 2

For junkies

Kafka
Mirror Mask
Schizopolis
Waking life
Rumba
Elephant's dream
Synecdoche, New York
Moloch
The Darjeling Limited
An American Astronaut
Assasination of a High School President
Satyrikon
Snatch

Pentru cupluri

The curious case of benjamin button
the wrestler
Broken Embraces
Leaving Las Vegas
Goya's Ghost
Boys Don't Cry
Breaking the Waves
Dreamers
Frieda
Le Fabuleux Destin D'Amelie Poulin
The Visitor
Broadway Danny Rose
Balanta

Tobecontinued




marți, 23 iunie 2009

OMUL FOARFECE ŞI PERSONAJELE CARICATURĂ


S-a identificat cineva cu omul foarfece? Şi nu vi se pare ciudat să vă identificaţi cu un personaj care are tot atâtea şanse să existe ca şi un urs polar pe lună?
Nu e suficient să ştii secretul lui Tim Burton ca să poţi să faci ca Tim Burton. Reţeta (şi oricum o să iasă o altă prăjitură) e următoarea - iei lumea reală, o sondezi emoţional apoi schimbi registrul. Ce înseamnă să fii ciudat şi să nu te înţeleagă nimeni? Să ai mâini foarfece, de exemplu.
Duce tot la extrem. Şi spiritul de mic oraş american, cu poveşti prea puţine pentru dorinţa de spectaculos a oamenilor, şi mediul sinistru de colorat şi vesel, şi latura emoţională a lui Edward. Ca şi când ar face un tablou realist din boabe de orez şi porumb lipite cu aracet.
Iar atunci când caricaturizezi, s-ar spune că e mai uşor de recunoscut personajul. Am auzit că de fapt creierul înregistrează caricaturile oamenilor pentru a-i recunoaşte. Un nas mare, nişte ochi exoftalmici, ne ajută să reţinem persoana. Emoţional, în filmele lui Burton, mi se pare că se foloseşte aceeaşi tehnică.

miercuri, 27 mai 2009

NU IMI IESE DIN MINTE

Paul, am vazut noi la camin la un moment dat un fel de documentar. Scurt metraj. Si nu mai stiu cum se numeste. Era un montaj de talking heads, oameni la diferite varste, care spuneau cum se numesc, cati ani au, cine sunt si ce isi doresc. Si mergea de la un copil de 2 ani pana la o batrana de 100. Nu imi iese din cap replica batranei, si tonul sfasietor pe care a spus-o. "Sunt vaduva de 10 ani si imi doresc sa mai traiesc". Cu o disperare si cu o constienta care ma obsedeaza.
Era o observatie simpla, fara vreun fel de regie.

marți, 5 mai 2009

IF YOU DON'T HAVE NOTHING BAD TO SAY THAN DON'T SAY NOTHING


Critic inseamna ceva.
Si o sa incep cu o povestioara de la cursurile pregatitoare UNATC. Viorica Bucur ne daduse de facut o critica de film la "The Big Fish". Era primul curs si toata lumea incerca sa impresioneze cu observatii pertinente sau cu fraze caustice. Una dintre gagici in schimb a zis cu inocenta ca...filmul era foarte bun si ea nu avea ce sa critice. Cineva si-a dat ochii peste cap, altcineva a ras sarcastic (eu ma abtin de la ras pentru ca nah, nu imi place sa inhib oamenii, asa ca doar am derulat un filmulet in minte si am zambit). Doamna Bucur s-a uitat perplexa la ea si a trecut peste situatie.
Si totusi acum incepe sa aiba mai mult sens ce a spus RZ. If you don't have nothing bad to say than don't say nothing. Cam asta pare a fi principiul criticii de arta. Iar asta ma duce cu gandul la cum unii isi fac un nume din aciditate, din terfelire si cum s-a lansat moda rautatilor gratuite si personale, doar pentru ca e la moda sa fii rau, iar publicul "musca".
Cineva a scris despre un om care mie mi-e drag ca "nu exista". Sau poate "exista, dar e ca si cum nu ar exista". Regizor consacrat si cu premii la activ. Ok. De acord. Nu ti-au placut filmele lui si ai tot dreptul sa spui ca nu ti-au placut. Dar cred ca trebuie sa vedem de unde se pleaca cu critica, daca e critica profesionista. Criticii de film sunt un fel de proptele pentru film. Vad filmul. Nu le-a placut. Studiaza de ce nu le-a placut. Spun ce e de rezolvat sau ce nu e de rezolvat. Orienteaza vantul in panze in asa fel incat sa ajungem la mal. Pentru ca daca nu sunt doar un parazit al filmului, care traieste de pe urma unor controverse de speta OTV. Pot foarte bine sa fie acizi fara sa fie rautaciosi. Daca nu, n-au decat sa ia un levier in mana si cum nu le place un regizor/scenarist/actor etc sa il altoiasca. Hai sa facem critica constructiva sau daca nu sa ne reducem la ceea ce suntem, la oameni cu levierul in mana.

vineri, 13 martie 2009

SNUFFY GO ROUND


Pe scurt, filmele snuff, nici macar daca ar exista nu ar fi filme.
Pe larg, "genul" este mai degraba un fel de "monstrul din Loch Ness". Multi spun ca au vazut, dar nu au nici o dovada, iar de cele mai multe ori se dovedeste ca doar li s-a parut ca era un snuff sau ca cineva le-a jucat o festa.
Se spune ca prin anii 70-80 cineva si-a dorit atat de mult sa iasa in evidenta incat a facut un film de groaza (genuine) dar in care actorii chiar erau omorati, nu doar in stil sadic dar, daca am inteles bine si cu implicatii erotice (snuff out a life - a sufla o viata, ca atunci cand sufli intr-o lumanare). Se semna un contract inainte iar actorii erau gata sa isi dea sufletul pentru arta (si pentru o suma de bani echitabila). Bineinteles ca toate filmele declarate snuff au fost prinse cu sucul de porumb in sac, cu props si prosthetics, iar actorii au fost adusi teferi si nevatamati in curtea de judecata, demonstrand cu proba A - sticla de ketchup pe jumatate goala - ca nu a fost omorat nimeni pe platou.
Voi trece peste cel mai important aspect (si anume ca sunt oameni care s-au inspirat din filmele snuff) si voi ajunge la filmul pe care l-am vazut aseara. "Cannibal Holocaust". Un film de groaza naiv, dar foarte controversat tocmai pentru ca a fost declarat snuff (pana in momentul in care actorii au fost readusi la viata in sala de judecata). Cam atat de bune au fost efectele pentru vremea aceea.
Ca sa nu pierdeti vremea sa va uitati la el: Un grup de tineri documentaristi merg in jungla Amazoniana sa faca un documentar despre canibali. Pentru a provoca lucrurile sa se intample si pentru a adauga dramatism documentarului (si mai ales pentru ca erau bolnavi de sadism) incep sa isi bata joc de canibali. Le dau foc, ii maltrateaza, ii bat si violeaza femeile tribului. Pana in momentul in care canibalii se revolta si ii omoara. Iar concluzia, spusa pe un ton grav, este "pana la urma, cine sunt de fapt salbaticii?".
Doua lucruri mi s-au parut interesante: regizorul chiar a lucrat cu canibali adevarati (cum regizezi un astfel de film? Daca nu percuteaza cand dai cut?). Al doilea, secventa cea mai controversata, tipa trasa in teapa. Foarte bine facut efectul. Cred ca toata lumea se uita la fata personajelor-cadavre. Nu stiu daca am vazut vreodata actor care sa nu respire sau sa nu ii tremure genele timp de 15 secunde in acelasi cadru. Efectele depasesc tehnologia anilor 80.
So, crezi in filmele snuff?

sâmbătă, 28 februarie 2009

LIKE I CARE


E bine sa vezi filmele cu pixul si hartia la indemana, mai ales daca nu le vezi pentru prima oara. In general lumea urmareste si observa firul narativ al povestii, iar restul elementelor le intra pe sub piele, ii tensioneaza sau ii relaxeaza.
Sa vezi un film "bine" inseamna sa analizezi tot amalgamul de lucruri care intra pe sub pielea ta. Sa te gandesti care sunt procedeele de "...". Ce ti-a dat senzatia de revolta, ce te-a amuzat si de ce, cum ai intrat in intimitatea personajului (poate un prim-plan, poate scenografia care descrie personajul, poate muzica sau miscarile de aparat, observarea mai atenta de catre camera a unui gest actoricesc).
Punctul de vedere este cel mai important. Ce parere are regizorul despre subiectul pe care l-a facut. Ii plac personajele? Este de acord cu reactiile lor? Le ironizeaza sau le este mila de ele? Cum joaca actorul personajul (mai ales in rolurile de compozitie). Il infatiseaza ca fiind un frustrat? Un plangacios, un om care nu are nimic de pierdut?
Filmele americane nu au un punct de vedere atat de evident-curajos, si de multe ori spun doar lucruri precum "naspa situatia". Poate industria nu lasa atat de mult loc de exprimare, dar este o surpriza cu atat mai mare atunci cand regizorul se simte ca are personalitate puternica. Mi-a placut Paranoid Park.

luni, 9 februarie 2009

CUM VAD CRITICII FILMELE?!


Dacă încerc după un film să îmi dau cu părerea, prietenii concluzionează cu admiraţie "păi da, tu vezi altfel filmele". Ei da? După ce m-am obişnuit cu replica, am început să mă întreb ce înseamnă să vezi altfel filmele şi n-am ajuns la nici o concluzie. Iar când am plâns (asta e, sigur şi Obama are un film preferat la care plânge) la Dogville, cineva mi-a spus "păi ce fel de critic eşti tu dacă plângi la filme?".
Aşa că intenţionez să îmi intru în drepturi. Vreau să am dreptul să mănânc pop-corn la un film.Vreau să pot să adorm la filmele ruseşti şi să îmi dau scurt cu părerea despre un film (fain, naşpa) fără să se facă linişte în cameră când vorbesc. Iar dacă mă hotărăsc să îmi iau notiţe să nu mi le ceară nimeni la sfârşitul filmului. Şi mai ales, nu mai vreau să trebuiască să mă simt prost pentru că nu am văzut un film excelent, cea mai tare comedie, preferata nu-ştiu-cui.
Am văzut mai multe filme decât media. Şi mi-e puţin ciudă când văd un scenariu bun şi mi se activează sindromul "oul lui Columb". Câteodată, dacă mă duc singură la film, îmi leg lanterna de gât şi îmi iau notiţe în cinematograf. Mă entuziasmez (nu ştiu de ce, probabil e o reacţie chimică) atunci când regăsesc plot-pointurile acolo unde trebuie. Mă calcă pe nervi când dialogurile sunt seci. Am IMDB-ul la motoarele de căutare. Şi da, dacă ştii teoria şi ai pus-o măcar o dată în practică, ai un alt fel de reacţii la filme.
Şi totuşi, informativ, nu mă uit doar la filme alb-negru şi nu am un cult pentru filmele mute. La şcoală nu vedem doar filme româneşti şi ruseşti şi da, am văzut toată seria Seinfeld.

duminică, 8 februarie 2009

RECOMANDĂRI FILME


O sortare la prima mana a filmelor de vazut. Update-uri continue. Primesc sugestii.
cultura cinematografica

Il Casanova - Fellini (biografie; personajele par papusi mecanice)
A saptea pecete
Calauza (Tarkovski)
Povestirile unei blonde
Zbor deasupra unui cuib de cuci (printre primele filme ale lui Forman)
Hair (Milos Forman - una dintre cele mai faine intorsaturi de situatie)
Last year at Marienbad
12 Angry Men (suspans foarte fain construit, intr-o singura camera)
2001 Odisea spatiala
Triumful vointei (film de propaganda pentru Hitler, Leni Riffenstahl)
His girl friday (tipic pentru anii 50)
Citizen Kane
Copilaria lui Ivan (unul dintre filmele usor de urmarit ale lui Tarkovski)
Crucisatorul Potemkin (film mut)
Cenusa si diamant (Andrej Wajda)
Pisica alba, pisica neagra
Blue Velvet
Hair (Milos Forman) - cea mai faina intorsatura de situatie
Solaris
Oglinda
Dreamers
O iubire imposibila (Won Kar Wai)
Hoti de biciclete
Idi Y Smotri (film foarte agresiv despre al doilea razboi mondial)
King of Flyes
Pasarile (Alfred Hitchcock)

artistice

ROMANESTI
Duminica la ora 6 (interzis inainte de 89)
Nunta de piatra (poetic, coloana sonora frumoasa)
Apa ca un bivol negru (cu elemente de propaganda comunista)
Glissando
Cel mai iubit dintre pamanteni
Pe aripile vinului (scurt metraj)
California dreaming
Marilena de la P7
Moartea domnului Lazarescu
4 luni,3 saptamani si doua zile
Asphalt Tango
Filantropica (clasic)
Concurs

Europene si Americane
Europa (Lars Von Trier)
Dogville (Lars Von Trier - un fel de teatru filmat)
21 de grame
Amores Perros
451 farenheit
Abre los ojos
Timecode
Pianistul
Broken Flowers
Melinda and Melinda
Barton Fink
Boys don't cry
Coffee and cigarettes
1,2,3
Some like it hot
4 rooms
A clockwork orange
Barfly
Amadeus
Breaking the waves
Cache
China Town
Conversation
Dancer in the dark
El nuovo cinema paradiso
Frida
Idioterne
Kontroll
La mala educacion
Arizona Dream
Lost in translation
Pulp Fiction
Road to perdition
Seven
Sunset Boulevard
The Hours
The Ice storm
The Shawshank redemption
The usual suspects
The virgin suicides
Truman Show
Alice nu mai locuieste aici
Raging Bullation
La pianiste
Amelie
La strada
Malena
Natural Born Killers

De popcorn
Masinistul
A Beautiful Mind
The Wrestler
Eternal Sunshine of a Spotless Mind
Elephant
Paranoid Park
Being John Malkovich
Crash
Thank you for smoking
How to kill your neighbours dog
Little Miss Sunshine
Mad Max
Almost Famous
America Beauty
American History X
The Devil's advocate
Duel pe autostrada
Fight Club
From Dust till Dawn
Full metal jacket
Lilja 4 ever
Lolita
Code 46
PI
Reconstruction
Rezervoir Dogs
Requiem for a dream
The big fish
The last unicorn
To die for
Juno

Ciudatenii
The Brown Bunny
The element of crime
Caligula
Santa Sangre
Pink Flamingos

luni, 10 noiembrie 2008

GET REALISM + HAIR (MILOS FORMAN)


Mă frământă de prea multă vreme problema noii şcoli de film româneşti, şi nu am apucat să epuizez subiectul.
Noua şcoală românească de film. Şcoală românească de film... adică realismul banal. Cam ca neo-realismul italian. Doar că mai puţin estetic. În fine. La noi e ceva foarte nou, odată cu sentimentul columbic că am descoperit indiile. Dar nu e nici o problemă. Trandafirul, chiar dacă îi spui neo-realism italian, tot aceeaşi mireasmă o împrăştie.
Şi totuşi. Oricât de toutching ar putea fi un subiect care îţi ţine loc de oglindă sau de fereastra care dă înspre stradă hai să vorbim despre altceva. Repede, până nu se satură lumea de noua şcoală românească.
Confirmarea am avut-o ieri, după ce am văzut Hair, al lui Milos Forman. Musical. Despre hippies cu ale lor probleme şi cu războiul din Vietnam. Musical. Cu hippies. Şi da, musicalurile pot fi greu de digerat. Trebuie să poţi să îţi păstrezi concentrată atenţia pe drama unor personaje reale, care vor să te facă să crezi nişte lucruri, în timp ce dansează contrar obiceiurilor noastre de pe stradă. Vorba lui Dancer in the dark: da' ce? eu mă trezesc aşa să dansez pe stradă?
Şi de-aia este mai greu să îi crezi. Dar cum ar fi arătat o poveste ca Hair în noua şcoală românească? Unde ar mai fi fost spiritul Woodstock dacă nu la oamenii care încep să danseze şi să cânte pe mese? Şi da, versurile nu rimează întotdeauna, te mai fac să zâmbeşti din când în când pentru că mai sacrifică din sens doar de dragul liniei melodice. Şi ce dacă? Povestea stă în picioare şi dacă o arunci de la etaj. Dar totuşi ... spusă sec, ca la ştiri? Fără strălucire şi cu bonus blocuri gri. Cum ar fi fost?
În câteva cuvinte: un băiat de redneck se înrolează să plece în Vietnam. Şi înainte ar vrea să petreacă vreo două zile în Marele Măr, ca să fie sigur că o să plece cu amintiri plăcute la război. Doar că nu prea ştie să se distreze. Aşa că o gaşcă de hippies îl înfiază.
Cine o încurcă la final? Un indiciu: nu este comedie.

replică din film: "I don't really care which one is the father of my baby. I think they are both good-looking."

Definetly 60s. Mi-ar fi plăcut să fi scris eu scenariul.

miercuri, 25 iunie 2008

PENTRU UN ECRAN MAI MARE - ÎNTOTDEAUNA CINEMATECA


L'AGE D'OR - LUIS BUNUEL
VÂRSTA DE AUR - LUIS BUNUEL


vineri, 28 martie 2008

TIP TOP

cele mai ... intr-un fel filme. nu conteaza cum, important e sa se identifice prin ceva. ca la 14 ani. este un top personal. daca nu va convine faceti-va topul vostru personal.

cel mai bun trav - Elephant (Gus Van Sant)
cel mai tacut film sonor - Cache (Michael Hanneke)
filmul cu cea mai multa vorbarie in plus- Occident
filmul cu cea mai multa vorbarie care nu e in plus - Reservoir Dogs (Tarantino)
cel mai "advertised" produs in filme - Marlboro rosu si Coca Cola
cel mai Dogma film - Brown Bunny (Vincent Gallo)
cel mai moralizator film - Requiem for a dream (Aronofsky)
cel mai pervers film - Caligula
cel mai dur film despre razboi - Idi y smotri
regizorul care apare cel mai mult pe genericele lui - :))
cel mai parodiat film - Scream
cea mai clasica replica - Zed's dead (Tarantino - Pulp Fiction)
cel mai plictisitor prim plan - 4,3,2 (blonda)
cel mai siropos film - Titanic
cel mai zen film - Fountain (Darren Aronofsky)
cel mai schizofrenic film - From Dusk Till Dawn (Tarantino)
cel mai misogin film - Some like it hot (Billy Wilder)
cel mai fain film al lui Fellini - Il Casanova
cel mai plicticos film - Roma (Fellini)
cel mai incriptat film - Calauza (Tarkovski)
cel mai lung film (plicticos) - Cenusa (Andrej Vajda)
cel mai fain travestit - Dustin Hoffman (Tootsie), Jack Lemmon (some like it hot)
cel mai rabdator personaj - Grace (Dogville)
cel mai filozof regizor de comedii - Woody Allen
cel mai urat nas din cinematografie - Woody Allen
cel mai fain criminal in serie - criminalul din Seven si Hannibal Lector
cel mai trist personaj - Don Johnson (Broken Flowers)
cei mai revoltati marinari - cei din Crucisatorul Potemkin
cel mai narcisist actor - Tom Cruise
cel mai fraier personaj - Bess (Breaking the waves)
cel mai ghinionist personaj principal (in fine, discutabil daca e principal)- Llewelin (no country for old men)
cea mai tare lupta - Mad Max 3 (Beyond Thunder Dom) - la inceput, lupta din custi. Classic