Criza i-a facut si pe colegi de-ai mei degeneratie (intentionat ha!) sa suspine dupa locuintele gratuite si dupa locurile de munca stabile. Ei bine, acum 20 de ani as fi terminat UNATC si nu mi-as fi pus intrebarea unde o sa lucrez. Simplu. Cu o medie buna as fi facut filme si mai bune de propaganda, cu o medie slaba as fi fost responsabila de vreun camin cultural mai central sau mai rural, iar cu ceva talent as fi facut puscarie. Daca e sa aleg, imi place ideea ca nu am un loc de munca stabil, iar ca scenarist nu o sa-ti garanteze nimeni nici un fel de stabilitate, nici macar psihica. Probabil ca nu o sa castigi prea multi bani, iar "bunicule, suntem doar 9 in fiecare an in TOATA tara care fac scenaristica, deci un loc de munca o sa-mi gasesc" este doar minciuna cu care i-am linistit pe bunici.
Un scenariu, asa cum ne-au spus profesorii inca din primul an, este foarte usor de scris. 90 de pagini pentru 90 de minute de film, si nu pagini din alea "ca fasolea, rand sub rand, litera langa litera". Paragrafe aerisite, litere distantate, dialoguri pe centrul paginii. Il scrii in timp ce mananci cartofi prajiti, citesti cate un capitol de teorie si asculti muzica. Asa ne-au spus. Eu nu subscriu, pentru ca inca ma deranjeaza daca miauna pisicile pe langa mine sau daca raftul de hartii nu este aranjat. Dar intr-adevar, nu este atat de greu de scris ca o teza. Important este sa ai vointa puternica, conceptele clare in minte si ceva care sa te PREOCUPE. Dupa ce termini, iti poti vinde munca de o luna pe 10 000 de euro, daca ai talent si la vanzari. Sau poti castiga un festival cu un scurt metraj, festival cu premii de la un desfacator de conserve si pana la 2000 de euro.
Dar pana sa ajungi acolo, ai ceva de lucru. Presupunem ca ai vointa, rabdare, ceva care sa te preocupe si talent. Urmeaza aspectul vietii sociale. Meritul UNATC-ului nu este acela ca te invata sa scrii scenarii sau in general, ca te invata sa scrii. Nici macar gramatica, daca nu ai invatat-o pana acum, nu o sa ti-o pui la punct in facultate. Meritul este ca aduna multi oameni la un loc. Le face cunostinta. "Draga mea, George este regizor. O, cred ca ati avea atat de multe de discutat. A facut chiar si un film despre clepsidre anul trecut." Asta e un lucru grozav. Cunosti oameni cu care sa faci proiecte, si daca asta vi se pare putin, atunci nu stiti de ce sunt celebre cafenelele in care s-au lansat, la o cafea, curente filozofice si mode culturale.
Cel mai bine este, pentru inceput, sa iti cunosti profesorii. Sa stii cum te poate ajuta fiecare. Nu stiu cum este organizarea acum. Pe diploma mea scrie "scenaristica, critica de film, filmologie, publicitate, media". Evident, am avut profesori din fiecare domeniu si intamplator majoritatea sunt suficient de interesati (nu lucreaza pentru banii de chirie la facultate) cat sa te indrume spre un job, atata timp cat isi dau seama ca nu trebuie sa te duca de mana pana acolo si sa-ti arate cum se foloseste capsatorul.
Apoi, e bine sa te imprietenesti cu colegii si sa stabilesti o punte de comunicare. Asta e ceva mai greu pentru ca pseudo-artistii sunt individualisti. Daca dai de un autor complet, care face scenariul, regia, imaginea, montajul si coafeaza si catelusul care o sa apara in film, nu ai decat sa astepti sa ii vina mintea la cap si sa iti ceara ajutorul pentru ca nu stie sa scrie un scenariu sau pentru ca de ultimul lui film au ras colegii la cinemaiubit. Daca dai de un regizor care stie ca sectia de scenaristica o sa fie atat de ocupata incepand cu anul 2 incat nu o sa mai aiba timp sa le faca script-doctoring, poti sa incerci sa iti dai seama daca fuzioneaza ceva. Totul tine de cum iti faci echipa si ar fi bine sa incepi din anul I sa le studiezi principiile si modul de lucru, chiar daca tot ce faci la filmarile lui este sa le bati clacheta.
In rest, proiecte apar. Unele mici, altele importante, majoritatea neplatite. Important este sa le identifici pe cele care conteaza si sa nu pierzi vremea lucrand cu oameni dezorientati, care azi vor un SF despre pirati ajunsi pe marte si maine o animatie despre chibrite.
Uneori proiectele cele mai importante sunt cele de facut flyere pentru un festival, flyere pe care la un moment dat probabil tot tu va trebui sa le si imparti. Dar in timp ce te ocupi de asta, lumea o sa stie ca se poate baza pe tine si poti sa cunosti oameni cu care sa faci echipa.
Iar cand iesi la o bere intr-un bar ieftin si unu' de 58 de ani ai carui prieteni si admiratori au o varsta medie de 17 ani iti spune ca te va face vedeta, cel mai probabil vei fi prea ocupat cu proiectele tale ca sa il mai asculti.
Per total, un scenarist poate sa castige destul de mult, dar, asa cum spunea Hank Moody din Californication, "being a writer is like having homework for the rest of your life." Scenaristii nu "fac bani", castiga bani. Pot lucra in publicitate, in timp ce colegii rad de ei ca si-au luat apartamentul cu doua camere din bani murdari, pot lucra in televiziuni si trece pe vestimentatia office, intre timp exersand toate fatetele vietii sociale, inclusiv periajul, pot lucra la reviste si pot face cronici despre orice (pentru ca, nu-i asa, avem tot felul de pareri greu de ignorat), pot scrie acelasi scenariu timp de 7 ani pana se mucegaiesc primele 30 de pagini si nu mai sunt lizibile, pot sa predea tot felul de materii umaniste unor copii retardati, daca fac cursurile de pedagogie, iar la batranete pot sa intre in tot felul de jurii unde sa se planga de noua generatie. Dar mai ales pot face oricand proiecte independente, pentru ca nu ne lipseste wishfull-thinking-ness-ul si pentru ca avem idei pe care nu le-a mai avut nimeni altcineva.
Evident, glumesc. Poti sa faci oricare din lucrurile de mai sus, ignora latura grim care ii vizeaza doar pe cei care nu s-au orientat bine si care nu au avut suficienta energie cat sa faca ceva serios. Scenaristica este o munca frumoasa, placuta, din care sa traiesti lejer si confortabil, nu doar material ci si sufleteste. Da bine cand vrei sa agati sa spui ca esti scenarist/a si sexul opus va spera ca o sa scrii un scenariu elogiativ despre viata voastra sexuala. Iti asigura un statut si o celebritate pe care fostii colegi de liceu o vor invidia. Trebuie doar sa fii foarte activ.
In final, imi vine sa imi cer scuze ca vorbesc despre bani, dar mi s-a cerut de prea multe ori parerea ca sa mai ignor intrebarea asta.
