Zicea la un moment dat cineva că cel mai mare compliment pe care îl poate primi un scenarist este "Cunosc pe cineva exact ca personajul tău". Bine, eu tot cred că un compliment mai mare este "sunt cel mai mare fan al tău. Îmi dai un autograf pe sâni?". Momentul ăla, când cineva citeşte ce ai scris şi crede că s-a îndrăgostit de tine, când de fapt s-a îndrăgostit de mintea ta sau de minciunile tale, pe care le-a înţeles, le-a simţit şi crede că îi eşti suflet pereche.
Dar şi "cunosc pe cineva exact ca personajul tău" e o chestie ok. Dar ce înseamnă să cunoască şi să recunoască publicul un personaj din film? Şi asta e o întrebare la care eu trebuie să îmi răspund până la predarea de luni a licenţei.
Toma e prea întunecat. Nu are partea luminoasă a personalităţii, care să îl facă simpatic sau care să facă vreun personaj să le fie drag oamenilor care se uită la film. Undeva e o ruptură. Mie mi-a fost drag şi milă de el. Cum fac să se vadă lucrul ăsta? Îi dau o calitate foarte specială, îl rup de celelalte personaje cu o caracterizare mai drăguţă. Până la urmă şi un picior mai scurt decât altul poate să îl diferenţieze, să atragă atenţia asupra lui, fizic, vizual. Iar de aici, calităţile pe care credem cu toţii că le avem - inteligenţă, lupta pentru o cauză nobilă, spontaneitatea, superioritatea faţă de lume.
Spiritele chinuite de societate, neînţelese, sunt uşor de simpatizat. I se întâmplă multe lucruri rele, cum spunea Nicoară, protagonistul nu are noroc, pentru că nici publicul nu simte că are noroc. El obţine totul prin muncă grea. Cred că asta e. Prea i-am măturat calea spre reuşită, şi nu din interiorul personajului.
Dar şi "cunosc pe cineva exact ca personajul tău" e o chestie ok. Dar ce înseamnă să cunoască şi să recunoască publicul un personaj din film? Şi asta e o întrebare la care eu trebuie să îmi răspund până la predarea de luni a licenţei.
Toma e prea întunecat. Nu are partea luminoasă a personalităţii, care să îl facă simpatic sau care să facă vreun personaj să le fie drag oamenilor care se uită la film. Undeva e o ruptură. Mie mi-a fost drag şi milă de el. Cum fac să se vadă lucrul ăsta? Îi dau o calitate foarte specială, îl rup de celelalte personaje cu o caracterizare mai drăguţă. Până la urmă şi un picior mai scurt decât altul poate să îl diferenţieze, să atragă atenţia asupra lui, fizic, vizual. Iar de aici, calităţile pe care credem cu toţii că le avem - inteligenţă, lupta pentru o cauză nobilă, spontaneitatea, superioritatea faţă de lume.
Spiritele chinuite de societate, neînţelese, sunt uşor de simpatizat. I se întâmplă multe lucruri rele, cum spunea Nicoară, protagonistul nu are noroc, pentru că nici publicul nu simte că are noroc. El obţine totul prin muncă grea. Cred că asta e. Prea i-am măturat calea spre reuşită, şi nu din interiorul personajului.
Un comentariu:
good start
Trimiteți un comentariu