(Birth Of A Nation)
Data lansării
februarie 1915 (SUA)
Regie
D.W. Griffith
Scenariu
D.W. Griffith
Frank E. Woods
(după scrieri ale lui Thomas F. Dixon Jr.)
Imagine
G.W. Bitzer
Distribuţie
Lilian Gish (Elsie Stoneman)
Mae Marsh (Flora Cameron)
Data lansării
februarie 1915 (SUA)
Regie
D.W. Griffith
Scenariu
D.W. Griffith
Frank E. Woods
(după scrieri ale lui Thomas F. Dixon Jr.)
Imagine
G.W. Bitzer
Distribuţie
Lilian Gish (Elsie Stoneman)
Mae Marsh (Flora Cameron)
“Naşterea unei naţiuni” a fost primul film din istorie care a relevat forta de manipulare a imaginii.
Pentru prima data s-a aratat impactul pe care un film poate sa-l aiba asupra societatii atat prin ce spunea, cat si prin cum spunea (montajul paralel, prim planul, plan detaliu- deci prin limbaj pur filmic, nu prin apelarea la cel apartand altor arte- literatura- adica discursuri, declaratii, etc ) Premiera a avut loc pe 8 februarie 1915 la Los Angeles, iar ecourile filmului au fost copleşitoare. Provocaţi de ideea filmului (care prezenta Ku Klux Klanu-ul ca pe un salvator al naţiunii americane), multi spectatorii albi au ieşit furioşi din cinematograf şi au atacat pe aproape toti oamenii de culoare intalniti în cale
In Nord, pe de alta parte, efectul a fost opus. Astfe, de exemplu, in Boston –oras din Nordul SUA, au avut loc manifestatii de strada, timp de 2 zile, impotriva modului in care filmul prezenta Nordul si oamenii lui (yancheii violenti, vulgari, corupti,viciosi etc) , fata de imaginea oamenilor din Sud (pastratori ai adevaratelor valor americane: virtute, credinta, elegant, cinste, onoare, etc.
Filmul înfaţişează povestea a doua familii de proprietari, una dintre ele din Nord, iar cealaltă din Sud, pentru care razboiul de secesiune reprezintă o ispasire fara vină.
Griffith apeleaza de cele mai multe ori la sensibilitatea publicului, cauta sa obtina simpatia pentru familiile de sudisti albi, care au de suferit de pe urma unui razboi nedrept, pentru o cauza care, in viziunea lui, nu ar fi trebuit sa existe – eliberarea negrilor din sclavie.
Astfel, albii sunt idealizati de catre regizor in acest film. Povestile de dragoste pe care familiile le traiesc sunt tandre, atmosfera de familie este armonioasa, iubitoare. De altfel, regizorul surprinde povesti sensibile si sentimentaliste cu care publicul ( de toate categoriile ) sa se poate identifica usor, descriind mai multe sabloane de varsta si personalitate: copilul vesel si iubitor, tinerii indragostiti, prietenii loiali, parintii framantati de grija copiilor. Secventele cele mai romanţate, care înfăţişează familiile în momentele lor de graţie sunt realizate prin paralelism şi/sau antiteză cu cele ale negrilor. De exemplu, secventa balul- unde se reuneste inalta societate si care ii înfăţişează pe albii sudisti în toata splendoare si eleganţa lor, este montata în paralel cu secventa ce infatiseaza petrecerea negrilor,unde violenta pasiunilor si a instinctelor primare ale celor prezenti o fac sa semene cu o petrecere de-a dreptul sabatica (a se vedea cum aceştia din urmă dansează în jurul focului, ca într-un ritual păgân.) De altfel, in acest film nu exista nici o secventa care sa îi puna pe negri într-o lumină bună, de fiecare dată comportamentul lor fiind fie o falsă umlinta, fie o agresivitate animalică. Cu o singura exceptie: prezentarea servitorilor familiei din Sud – umili, loiali, devotati. De altfel, ideologia sudista a filmului e evidenta: atata timp cat oamenii de culore isi cunosc locul si rolul in societate ,indatoririle ca sclavi, ei sunt inofensivi si utilili. Cei care ii corup, bagadu-le idei nocive in cap , indemandu-i la comportamente antisociale sunt, desigur, iancheii care au militat ipocrit pentru eliberarea lor din robia de pe plantatiile de tutun si bumbac pentru a-i avea ca sclavi-proletari in fabricile din Nord. De aceea, apariţiile albilor care îi susţin pe negri sunt caricaturale, facute in tuse groase: , albii din Nord sunt fie naivi, fie oportunişti sau perverşi. Dacă dragostea segregaţioniştilor este prezentată romantic şi tandru, reacţiile taberei adverse sunt aproape animalice, perverse (a se vedea privirile pofticioase si gesturile libidinoase) .
Rasismul vremii mergea departe. Unii actori albi au evident feţele machiate cu negru. Soluţia s-a găsit pentru ca negri să nu inre în contact direct cu actorii albi. Atitudinea era atât de generală în 1915, încât, chiar după filmări, mulţi actori minţeau în CV-urile lor că au jucat i n acest rolul unui membru Ku Klux Klan, atât pentru că filmul a avut un foarte mare succes si era considerat ca o opera valoroasa (deci orice participare la ea era considerata ca un merit) cât şi pentru că filmul a dat curs pornirirlor rasiste, existente atat in Sud, cat si in Nord.
Suportul moral pe care l-a primit povestea din partea publicului, îl absolvă partial pe regizor şi incriminează o intreaga atmosfera a acelor vremi. Thomas Dixon Jr. însuşi a solicitat o proiecţia cu Nasterea unei natiuni la Casa Albă , lucru ce a fost acceptat (era pentru prima data cand un film avea onoarea de a fi vazut la Casa Alba!) , declarand apoi:
"It is like writing history with lightening, and my only regret is that it is all so terribly true."
“Este ca şi când ai scrie istorie cu lumina, iar singurul meu regret este că totul este dureros de adevărat.”
Dar, dincolo de mesajul controversat al filmului, Nasterea unei natiuni reprezintă o contribuţie remarcabilă la cristalizarea limbajului cinematografic. Putem spune ca acum filmul s-a nascut ca arta.
Critica atribuie trei mari realizări în plan tehnic regizorului. În primul rând, folosirea camerei mobile pentru a urmări personajele, şi nu aducerea evenimentului în faţa camerei. Tot Griffith este unul dintre pionierii introducerii prim-planului în cinematografie, iar în filmul “Naşterea unei naţiuni” el este folosit admirabil nu in scop pur descriptiv ( ca in Cabiria, spre exemplu), ci dramatic, pentru crearea tensiunii, . Tot o realizare importantă este si încorporarea unor secvenţe pseudo-documentare in corpul ficţiunii (cum ar fi asasinarea lui Lincoln). Putem spune ca epopeea lui Griffith ,privită eclusiv din punct de vedere al limbajului filmic, cuprinde episoade de valoare antologică: descrierea poetică a bătăliei de la Pettersburg; incendiul Atlantei, magistrala imagine a câmpului de lupta acoperit cu morţi, si- mai ales- montajul care alterneaza în final , contrapunctic , eforturile disperate de a rezista ale familiei sudiste asediate cu apropierea in galop, savant ritmata pe acorduri wagneriene din Cavalcada valkiriilor , a Calaretilor Noptii (oamenii Klanului)
Asa cum am aratat, filmul s-a dovedit a fi ,din punct de vedere moral si ideologic , unul de , reactionar: , propaganda poziţia segregaţioniste a autorului romanului ecranizat, Thomas Dixon. Ca urmare a fost boicotat în numeroase oraşe din America şi interzis în mai multe ţări.
Dar, dacă la vremea respectivă a dat nastere , ca raspuns, la multe controverse si a mobilizat spiritele progresiste , astăzi il putem judeca si din alta perspectiva. Filmele care prezintă astfel de conflicte ar trebui să ofere “dreptul la replică”, în sensul că nu este morală prezentarea, idealizată sau nu, doar a unei singure opinii. Este stiut ca , intotdeauna, trebuie Audiatur et altera pars !( sa asculti si parte cealalta! ) . Cu atât mai mult cu cât evenimentele prezentate au o bază istorică,caz in care autorul ar trebui să îşi asume responsabilitatea morală a unei acurateţi documentare pe cât posibil corectă.Asadar, cele mai multe critici astăzi derivă nu atât din simpatia declarată pentru Ku Klux Klan, cât pentru prezentarea unei singure viziuni asupra poveştii: forţele principale în conflict sunt armata de negri, care ameninţă cu distrugerea ducând pretutindeni omorul, violul si abuzul, iar pe de altă part, oamenii Ku Klux Klan-ul, păstrător al ordinii si al valorilor in societatea americana
Pe de alta parte, în plan economic filmul a fost un mare succes. A facut mai mult decât să amortizeze costurile producţiei, aducând un profit imens. Acest lucru a permis Hollywoodului să întreprindă alte montări grandioase, care au depăşit, in epoca, fastul superproductiilor italiene.
Pentru prima data s-a aratat impactul pe care un film poate sa-l aiba asupra societatii atat prin ce spunea, cat si prin cum spunea (montajul paralel, prim planul, plan detaliu- deci prin limbaj pur filmic, nu prin apelarea la cel apartand altor arte- literatura- adica discursuri, declaratii, etc ) Premiera a avut loc pe 8 februarie 1915 la Los Angeles, iar ecourile filmului au fost copleşitoare. Provocaţi de ideea filmului (care prezenta Ku Klux Klanu-ul ca pe un salvator al naţiunii americane), multi spectatorii albi au ieşit furioşi din cinematograf şi au atacat pe aproape toti oamenii de culoare intalniti în cale
In Nord, pe de alta parte, efectul a fost opus. Astfe, de exemplu, in Boston –oras din Nordul SUA, au avut loc manifestatii de strada, timp de 2 zile, impotriva modului in care filmul prezenta Nordul si oamenii lui (yancheii violenti, vulgari, corupti,viciosi etc) , fata de imaginea oamenilor din Sud (pastratori ai adevaratelor valor americane: virtute, credinta, elegant, cinste, onoare, etc.
Filmul înfaţişează povestea a doua familii de proprietari, una dintre ele din Nord, iar cealaltă din Sud, pentru care razboiul de secesiune reprezintă o ispasire fara vină.
Griffith apeleaza de cele mai multe ori la sensibilitatea publicului, cauta sa obtina simpatia pentru familiile de sudisti albi, care au de suferit de pe urma unui razboi nedrept, pentru o cauza care, in viziunea lui, nu ar fi trebuit sa existe – eliberarea negrilor din sclavie.
Astfel, albii sunt idealizati de catre regizor in acest film. Povestile de dragoste pe care familiile le traiesc sunt tandre, atmosfera de familie este armonioasa, iubitoare. De altfel, regizorul surprinde povesti sensibile si sentimentaliste cu care publicul ( de toate categoriile ) sa se poate identifica usor, descriind mai multe sabloane de varsta si personalitate: copilul vesel si iubitor, tinerii indragostiti, prietenii loiali, parintii framantati de grija copiilor. Secventele cele mai romanţate, care înfăţişează familiile în momentele lor de graţie sunt realizate prin paralelism şi/sau antiteză cu cele ale negrilor. De exemplu, secventa balul- unde se reuneste inalta societate si care ii înfăţişează pe albii sudisti în toata splendoare si eleganţa lor, este montata în paralel cu secventa ce infatiseaza petrecerea negrilor,unde violenta pasiunilor si a instinctelor primare ale celor prezenti o fac sa semene cu o petrecere de-a dreptul sabatica (a se vedea cum aceştia din urmă dansează în jurul focului, ca într-un ritual păgân.) De altfel, in acest film nu exista nici o secventa care sa îi puna pe negri într-o lumină bună, de fiecare dată comportamentul lor fiind fie o falsă umlinta, fie o agresivitate animalică. Cu o singura exceptie: prezentarea servitorilor familiei din Sud – umili, loiali, devotati. De altfel, ideologia sudista a filmului e evidenta: atata timp cat oamenii de culore isi cunosc locul si rolul in societate ,indatoririle ca sclavi, ei sunt inofensivi si utilili. Cei care ii corup, bagadu-le idei nocive in cap , indemandu-i la comportamente antisociale sunt, desigur, iancheii care au militat ipocrit pentru eliberarea lor din robia de pe plantatiile de tutun si bumbac pentru a-i avea ca sclavi-proletari in fabricile din Nord. De aceea, apariţiile albilor care îi susţin pe negri sunt caricaturale, facute in tuse groase: , albii din Nord sunt fie naivi, fie oportunişti sau perverşi. Dacă dragostea segregaţioniştilor este prezentată romantic şi tandru, reacţiile taberei adverse sunt aproape animalice, perverse (a se vedea privirile pofticioase si gesturile libidinoase) .
Rasismul vremii mergea departe. Unii actori albi au evident feţele machiate cu negru. Soluţia s-a găsit pentru ca negri să nu inre în contact direct cu actorii albi. Atitudinea era atât de generală în 1915, încât, chiar după filmări, mulţi actori minţeau în CV-urile lor că au jucat i n acest rolul unui membru Ku Klux Klan, atât pentru că filmul a avut un foarte mare succes si era considerat ca o opera valoroasa (deci orice participare la ea era considerata ca un merit) cât şi pentru că filmul a dat curs pornirirlor rasiste, existente atat in Sud, cat si in Nord.
Suportul moral pe care l-a primit povestea din partea publicului, îl absolvă partial pe regizor şi incriminează o intreaga atmosfera a acelor vremi. Thomas Dixon Jr. însuşi a solicitat o proiecţia cu Nasterea unei natiuni la Casa Albă , lucru ce a fost acceptat (era pentru prima data cand un film avea onoarea de a fi vazut la Casa Alba!) , declarand apoi:
"It is like writing history with lightening, and my only regret is that it is all so terribly true."
“Este ca şi când ai scrie istorie cu lumina, iar singurul meu regret este că totul este dureros de adevărat.”
Dar, dincolo de mesajul controversat al filmului, Nasterea unei natiuni reprezintă o contribuţie remarcabilă la cristalizarea limbajului cinematografic. Putem spune ca acum filmul s-a nascut ca arta.
Critica atribuie trei mari realizări în plan tehnic regizorului. În primul rând, folosirea camerei mobile pentru a urmări personajele, şi nu aducerea evenimentului în faţa camerei. Tot Griffith este unul dintre pionierii introducerii prim-planului în cinematografie, iar în filmul “Naşterea unei naţiuni” el este folosit admirabil nu in scop pur descriptiv ( ca in Cabiria, spre exemplu), ci dramatic, pentru crearea tensiunii, . Tot o realizare importantă este si încorporarea unor secvenţe pseudo-documentare in corpul ficţiunii (cum ar fi asasinarea lui Lincoln). Putem spune ca epopeea lui Griffith ,privită eclusiv din punct de vedere al limbajului filmic, cuprinde episoade de valoare antologică: descrierea poetică a bătăliei de la Pettersburg; incendiul Atlantei, magistrala imagine a câmpului de lupta acoperit cu morţi, si- mai ales- montajul care alterneaza în final , contrapunctic , eforturile disperate de a rezista ale familiei sudiste asediate cu apropierea in galop, savant ritmata pe acorduri wagneriene din Cavalcada valkiriilor , a Calaretilor Noptii (oamenii Klanului)
Asa cum am aratat, filmul s-a dovedit a fi ,din punct de vedere moral si ideologic , unul de , reactionar: , propaganda poziţia segregaţioniste a autorului romanului ecranizat, Thomas Dixon. Ca urmare a fost boicotat în numeroase oraşe din America şi interzis în mai multe ţări.
Dar, dacă la vremea respectivă a dat nastere , ca raspuns, la multe controverse si a mobilizat spiritele progresiste , astăzi il putem judeca si din alta perspectiva. Filmele care prezintă astfel de conflicte ar trebui să ofere “dreptul la replică”, în sensul că nu este morală prezentarea, idealizată sau nu, doar a unei singure opinii. Este stiut ca , intotdeauna, trebuie Audiatur et altera pars !( sa asculti si parte cealalta! ) . Cu atât mai mult cu cât evenimentele prezentate au o bază istorică,caz in care autorul ar trebui să îşi asume responsabilitatea morală a unei acurateţi documentare pe cât posibil corectă.Asadar, cele mai multe critici astăzi derivă nu atât din simpatia declarată pentru Ku Klux Klan, cât pentru prezentarea unei singure viziuni asupra poveştii: forţele principale în conflict sunt armata de negri, care ameninţă cu distrugerea ducând pretutindeni omorul, violul si abuzul, iar pe de altă part, oamenii Ku Klux Klan-ul, păstrător al ordinii si al valorilor in societatea americana
Pe de alta parte, în plan economic filmul a fost un mare succes. A facut mai mult decât să amortizeze costurile producţiei, aducând un profit imens. Acest lucru a permis Hollywoodului să întreprindă alte montări grandioase, care au depăşit, in epoca, fastul superproductiilor italiene.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu