LASA CA O SA FIE OK!

"Bă Ilia, ştii că au numit şoseaua de centură după soră-ta?" "Da, mă? Şi mama ta ce mai face? E bine?"

Agitaţie, lumea împrăştiată prin clasă, un teanc de foi se plimbă de la unul la altul. Oana face un fel de yoga într-un colţ. Ioana citeşte cu voce tare din istoria filmului românesc. Miruna, tot cu voce tare, despre noul val italian. Fiecare se duce să asculte unde crede de cuviinţă. Ţigări peste alte ţigări până se termină toate pachetele. Se zvoneşte că a picat cuiva nouvelle vague. Ce? Nouvelle vogue? Lasa mă că a ieşit biletul ăla. Ascultă aici despre francezi. A, la francezi era? Auziţi? Nu mai citiţi de francezi că a ieşit biletul. Stai mă, ia-ţi piciorul, ca mi se şifonează cămaşa, eşti nebun? Uite, de-aia nu m-am îmbrăcat eu la costum, să nu mă stresez. Oare contează? Se uită ăştia şi la cum eşti îmbrăcat?

Dă-mi şi mie în tarot. De licenţă? Dă-o naibii de licenţă. Zi-mi de dragoste. Da, mă, o să te întâlneşti cu soră-sa lu Ilia, şi o să fie bine. Hahahahahaha gulp! Cine urmează?

A ascultat cineva cu paharul la uşă (pe bune, merge faza cu paharul). Cred că i-a picat Arnheim. Dar nu sunt sigură. Păi şi ce facem? Tăiem Arnheim de pe listă?

Sper să îmi pice despre Potemkin. Şi eu sper să îţi pice despre Potemkin. Eşti înaintea mea?

Vin rezultatele. Cu câţi de i se scrie deciziile? Sincer, cu doi.

1+1=RON

Ştii, oamenii au etaloane diferite pentru măsurarea banilor.

De exemplu, străbunicul meu calculează banii în buchete de flori. Cât câştigi? Cam de-un buchet de trandafiri pe zi. Nu, nu este neapărat romantic, dar nu ne-au lipsit florile din casă niciodată.
Eu calculez în funcţie de pachetele de ţigări. Cam asta înseamnă confortul. Un pachet de ţigări şi un iaurt (pentru că îmi place să trăiesc sănătos).
De fapt normal este (probabil) să calculezi în funcţie de confortul tău drag şi personal.
Dar parcă am ajuns pe o altă planetă, a oamenilor care, reversul medaliei, calculează buchetele, ţigările, iaurturile, în bani. Ce mănânci? Cam de 35 de lei pe zi. I-am luat gagicii mele un cadou de 2 milioane. Maşina asta a costat... în fine, nu ştiu care sunt preţurile. Şi ştii ce e ciudat? Că e vorba de nişte oameni care nu duc lipsă de ceva anume. Poate de simţ al valorilor. Sau sunt eu de pe planeta oamenilor care nu trăiesc cu bani? Sau mi se pare că nu trăiesc cu bani?

TREBUIE SĂ-ŢI DEA ALŢII SIMŢUL PENIBILULUI

ML este un băiat brunet, cu faţa lungă, cu ochii mereu pe jumătate închişi, care critică sistemul şi care îşi spune tânăr regizor. Nu a terminat nicio facultate, şi nu, nu a făcut niciun curs de măcar o săptămână de regie.
Azi trimitea un mesaj (mass pe mess) - ajutaţi un tânăr regizor. Ideea e foarte tare blablabla, am nevoie de finanţare 1000 de euro.
Pentru toţi cei care nu au simţul penibilului. Tânăr regizor nu se numeşte oricine. E ca şi când ţi-ai spune Smaranda, prinţesa sprâncenelor, fără să fii de viţă nobilă.
Tot în primul rând. De finanţări nu face rost oricine, şi nu oricum. Mă puţă, tu cu mass pe mess strângi finanţări? Şi îţi ajung 1000 de euro pentru un film? Păi dacă faci un film aşa prost, fă-l pe banii tăi. Că după aia o să te plângi prin baruri, pe la prieteni, că în România nu sunt susţinuţi artiştii. Şi o să te consoleze 3 amici la fel de frustraţi şi care te cred când spui că tu eşti tânăr regizor.
Toată lumea râde de ăia de la American Idol care cântă cu pasiune şi ca nişte măgari. Ei bine, şi filmul e glossy, pixie dust şi cool.

OMUL FOARFECE ŞI PERSONAJELE CARICATURĂ

S-a identificat cineva cu omul foarfece? Şi nu vi se pare ciudat să vă identificaţi cu un personaj care are tot atâtea şanse să existe ca şi un urs polar pe lună?
Nu e suficient să ştii secretul lui Tim Burton ca să poţi să faci ca Tim Burton. Reţeta (şi oricum o să iasă o altă prăjitură) e următoarea - iei lumea reală, o sondezi emoţional apoi schimbi registrul. Ce înseamnă să fii ciudat şi să nu te înţeleagă nimeni? Să ai mâini foarfece, de exemplu.
Duce tot la extrem. Şi spiritul de mic oraş american, cu poveşti prea puţine pentru dorinţa de spectaculos a oamenilor, şi mediul sinistru de colorat şi vesel, şi latura emoţională a lui Edward. Ca şi când ar face un tablou realist din boabe de orez şi porumb lipite cu aracet.
Iar atunci când caricaturizezi, s-ar spune că e mai uşor de recunoscut personajul. Am auzit că de fapt creierul înregistrează caricaturile oamenilor pentru a-i recunoaşte. Un nas mare, nişte ochi exoftalmici, ne ajută să reţinem persoana. Emoţional, în filmele lui Burton, mi se pare că se foloseşte aceeaşi tehnică.