PSIHOLOGIA ELEFANTULUI

M-a captat Cartea junglei pentru ca face ceva: se preocupa de psihologia animalelor. E o lume noua, oarecum straina. Are alte legi si alt fel de comunicare. Ca si cand ai scrie un SF si ar trebui sa reinventezi niste legi ale fizicii si alta politica pentru a transmite o idee. Povestile de acolo sunt foarte preocupate de niste reactii si le face foarte credibile. Animalutele alea nu se comporta tocmai ca oamenii, au alte principii. Si e interesant sa vezi ca prind forma si ca au sens reactiile lor, desi au cu totul alt registru. Autorul a reusit sa se coboare la un anumit nivel. Daca el a reusit sa faca lucrul asta, sa inteleaga nivelul de intelegere al unui elefant, atunci poate ar trebui ca si un scenarist de filme realiste sa se preocupe mai mult de psihologia personajelor. Sa nu sacrifice niste reactii doar de dragul ideii sau (mai bizar) al entertainmentului. Am vazut prea multe filme care m-au surprins prin reactiile personajelor. Care trebuiau sa ajunga la un anumit rezultat si sacrificau o reactie a personajului, care devenea falsa.
Chiar si povestile SF trebuie sa fie credibile. Si punctul care cantareste cel mai greu in credibilitate este pana la urma personajul.

PARTENERI DE IDEI

Faptul ca nu am mai scris de multa vreme coincide cu o perioada agitata. Intrebari existentiale cu concluzia "ce sens are?"
Si ca sa continui sa ma plang, mi-as fi dorit sa fiu cofetar. Sa fac prajituri, sa le termin in cateva ore si sa vad copii mazgalindu-se pe la gura cu glazura. Sa simt ca are un sens si un rezultat ce fac.
Dar uite ca blogul meu tine de foame artistica din cand in cand. E un rezultat si un sens, si e bine. Sentimentala sau nu, ma simt bine sa vad ca cineva...citeste si ii place.
Si tot in acelasi registru, sincer, voi fi mai selectiva atunci cand voi lua oameni sa ii dascalesc scenaristic. Unii spun ca au primit cartile de la mine, dar ca nu au rabdare sa citeasca atat de mult. Altii spun ca vor sa se faca scenaristi pentru ca le place lumea asta artistica. Au fost in One si le-a placut atmosfera de acolo. Si iti dai seama ca blogul a pornit de la o idee. Ca ar trebui sa existe o comunitate unita de scenaristi, pentru ca generatiile unite reusesc (scoala de la Brighton, scoala suedeza de film, noua generatie de romani, talentele se nasc in domeniul asta din colaborari elegante, nu poti sa fii un exceptional individualist in cinematografie). Dar eu cu cine ma aliez? Cu oameni carora le-a placut in One? Nu vreau parteneri de bere. Vreau parteneri de idei.
Asa ca, Lucian, multumesc pentru cadou. Mai iesim la o idee pe mail.

THE WORLD IS PRETTY UPSIDE-DOWN... asasuntazi

Pentru că sufletul nostru este imaterial, oamenilor, celor mai mulţi, care nu ştiu cît de greu poate el să atîrne uneori, nu le vine să creadă că sufletul doare aşa cum dor un picior, burta sau capul; că poţi face o "gripă psihică" sau "piatră la suflet", că te poţi pomeni de pe o zi pe alta cu o ciroză sufletească. Cum se poate aşa ceva?

(Gabriel Liiceanu, Uşa interzisă)

foto