Dupa mai mult de 18 ore in fata calculatorului incep sa iti amorteasca simturile. Fac inventarul paharelor de ceai baute si cerealelor mancate in ultima jumatate de ora si ma gandesc...ei bine...duc o viata sanatoasa.
Ceaiul e facut la o cana electrica low-budget si are gust de metal. Cerealele le-am gasit cand faceam curatenie, in sertarul in care tin paiele pentru bauturi si pungile pentru gheata. Poate nu traiesc chiar atat de sanatos, dar ma conving ca in cel mult 10 ani o sa se descopere pilula albastra a refacerii sanatatii in 20 de minute. Probabil o sa-i faca reclama la teleshoping si o sa o poti comanda prin telefon.
Oamenii anilor 70 credeau ca o sa avem deja colonii pe o planeta apropiata. Pe undeva mi se pare simplu. Ajungi pe Luna, pui un ventilator, un ficus in ghiveci, o fantana arteziana si iti aduci dulapul cu haine. In rest, natura lucreaza cu orice ii dai. Inclusiv cu peturile pe care le arunci in padure dupa ce ai facut o friptura cu mici la gratar.
Oamenii de stiinta sunt fie prea pesimisti, fie prea optimisti. Mie imi plac mai mult cei moralisti. Am senzatia ca iti dau o reteta simpla prin care poti sa contribui, iar eu oricum nu stiu prea multa fizica, biologie, chimie, cat sa ajut concret.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu