duminică, 28 iunie 2009

1+1=RON


Ştii, oamenii au etaloane diferite pentru măsurarea banilor.
De exemplu, străbunicul meu calculează banii în buchete de flori. Cât câştigi? Cam de-un buchet de trandafiri pe zi. Nu, nu este neapărat romantic, dar nu ne-au lipsit florile din casă niciodată.
Eu calculez în funcţie de pachetele de ţigări. Cam asta înseamnă confortul. Un pachet de ţigări şi un iaurt (pentru că îmi place să trăiesc sănătos).
De fapt normal este (probabil) să calculezi în funcţie de confortul tău drag şi personal.
Dar parcă am ajuns pe o altă planetă, a oamenilor care, reversul medaliei, calculează buchetele, ţigările, iaurturile, în bani. Ce mănânci? Cam de 35 de lei pe zi. I-am luat gagicii mele un cadou de 2 milioane. Maşina asta a costat... în fine, nu ştiu care sunt preţurile. Şi ştii ce e ciudat? Că e vorba de nişte oameni care nu duc lipsă de ceva anume. Poate de simţ al valorilor. Sau sunt eu de pe planeta oamenilor care nu trăiesc cu bani? Sau mi se pare că nu trăiesc cu bani?

10 comentarii:

mainile stangi spunea...

Mi-ar placea sa-ti mai imaginezi cum ai facut-o cu blonda din autobuz. Si mai mult mi-ar placea sa lasi o poveste deschisa si sa inciti la continuari.
Poate sunt prea prins de Guy Ritchie.
Era o idee oricum.

mainile stangi spunea...

In prima propozitie din comentariul anterior trebuia sa existe o virgula. D'abea acum mi-am dat seama. :)

madalina spunea...

:))
Foarte faina ideea. Pai uite, o sa ma gandesc la ceva, o rama, in care sa putem pune mai multi cate un scurt metraj. E bine asa?
Feel free, daca ai vreo idee de incitat la continuari, sa scrii.

Dana spunea...

Acum vreo 2 ani pentru mine totul se calcula in bilete de avion. Castigam lunar aproximativ 3-4 zboruri low cost si incepeam. Chiria: un bilet si jumatate, intretinerea inca jumatate, de la mancare ne abtineam, tigarile mai faceau cate 1/2 bilet. Apoi pe strada: nu mancam la restaurant pentru ca mai pierdem jumatate de bilet samd.
La fiecare doua luni eram la roma/bruxelles/paris/barcelona/viena/valencia si era tare bine :)

Madalina Murarescu spunea...

uai, misto chestie. vara asta am si eu un plan maret.
eu as vrea sa calculez totul in ponei. si sa merg cu poneiul in india. chiar, cat costa un ponei?

Dana spunea...

Costa:
* O cina (chiar) romantica in (chiar) doi
* un iPhone (pe bune)
* 33,000 de rupii indiene
:)

Madalina Murarescu spunea...

pfuai. pai tocmai am fumat doi ponei si jumatate cu ocazia licentei

Gravisher spunea...

Bilete pentru sporturile olimpice de iarna : 1000 Euro
Nikon D300 : 2000 Euro
Haine Calduroase : 800 Euro

Placerea de a fotografia un sportiv ce cade in cap pe partie: Priceless

Alex spunea...

Mi-a placut fraza "un pachet de tigari si un iaurt - imi place sa traiesc sanatos" :))

Io calculez in beri. Orice. Si timpul. "Mai stam ba PRET de-o bere?" :D

dobrin.3d spunea...

tare, tare Gravisher.
mai nou si whiskey-ul e bun ca etalon.