ULTIMA ISPITA A LUI IISUS

(Last temptation of Christ)

Data lansării
August 1988 (SUA)
Septembrie 1988 (Festivalul de la Veneţia)
Regie
Martin Scorsese
Scenariu
Paul Schrader
(După romanul lui Nikos Kazantzakis)
Imagine
Michael Ballhaus
Distribuţie
Willem Dafoe (Iisus)
Harvey Keitel (Iuda)

“moralmente ofensator”
“cel mai satanic film făcut vreodată, care va distruge şi şoca creştinismul”
“Studiourile Universal sunt ca iuda Iscariotul”
“Wasserman pune în pericol Israelul”

Au fost cele mai dure afirmaţii făcute despre “Ultima ispită a lui Iisus”. Acestora, regizorul Martin Scorsese le-a răspuns într-o declaraţie:

“Filmul meu a fost făcut din profunde sentimente religioase. Am lucrat la el timp de cincisprezece ani; pentru mine el înseamnă mai mult decât un proiect oarecare. Cred că este un film despre suferinţă şi despre lupta pentru a-l găsi pe Dumnezeu. A fost făcut cu convingere, şi este o afirmare a credinţei, nu o negare a ei. Mai mult, sunt convins că oamenii de peste tot se vor identifica cu latura umana a lui Iisus, cât şi cu cea divină.”
“Cred că dacă aţi reuşit să vă plasaţi singuri într-un punct unde nu există nici o biserică, doar dumneavoastră singuri şi Dumnezeu, acesta este nivelul la care am dorit să fac filmul”

Tâmplarul Iisus Christos din Nazaret poartă povara unui destin mare, a responsabilităţii pentru întreaga lume. Este tentat, insa, de viaţa pământească, şi cea mai mare ispită pentru El este aceea de a fi un bărbat normal, cu o familie şi ca om simplu, muncitor. “Pentru Christos, ispita supremă nu era aceea de a face sex, ci de a se căsători, a face dragoste cu soţia sa şi de a avea copii ca un om obişnuit”. Acesta este răspunsul regizorului Martin Scorsese la acuzaţiile cum că filmul îl reduce pe Iisus la un om cu dorinţe carnale.
În film, Iisus cedează ispitei şi vede lumea distrusă de slăbiciunea Lui. Aşa ca, in cunostiinta de cauza, isi accepta soarta ce I-a fost harazita si Sacrificiul pentru salvarea omenirii.
Este poate cel mai ancorat în simbolism film despre sacrificiul Lui cristic , o întreagă meditaşie în jurul chinului şi torturii spirituale a omului Iisus Christos. Tema principală este schimbarea mentalităţilor într-o lume care are nevoie de lideri, care nu îşi asumă schimbarea. Variantele prin care vrea să schimbe Iisus lumea eşuează una după alta, până în momentul în care El reuşeşte să Se schimbe pe Sine, să evolueze până la a fi în stare să dea un exemplu celor care Îl urmează.
Filmul nu se declară ca fiind o transpunere după biblie. Încă de la început , regizorul (Scorsese) - stabileşte termenii în care va trata povestea. Si este, in mod cert, o abordare inedita a subiectului, un alt punct de vedere asupra povestii Biblice din Noul Testament. El tratează speculativ latura umană a Lui Iisus. Iisus nu este pe jumătate om, pe jumătate zeu. Este om şi zeu în acelaşi timp, iar acest lucru generează dilema. Să cedeze cărnii sau spiritului? Speculaţia nu contrazice felul în care este înfăţişat Fiul Lui Dumnezez în Biblie, ţinând cont că nici un pasaj nu exclude posibilitatea ca acesta să se fi îndoit, dar contrazice interpretarea dată până la vremea respectivă crucificării.
Faptul că El cunoaşte viaţa omenească şi că tânjeşte după ea nu devalorizează crucificarea şi sacrificiul. Dimpotrivă, sporeşte conflictul interior al personajului şi chinul Acestuia. Spre deosebire de abordarea unidimensională a Lui Iisus-Salvatorul, în armonie cu Sine şi cu lumea, filmul propune o sondare în adâncime a Sa, dezvoltând două pasaje din Noul Testament.

„Iar din ceasul al şaselea întuneric s-a făcut peste tot pămîntul pînă la ceasul al nouălea. Iar în ceasul al nouălea a strigat Iisus cu glas mare şi a zis: „Eli, Eli, lama sabahtani!”, adică: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat?” Iar unii din cei ce stăteau acolo, auzind, ziceau: „Pe Ilie strigă Acesta!” Şi îndată alergînd unul din ei şi luînd un burete, l-a umplut cu oţet şi punîndu-l într-o trestie I-a dat să bea” (Matei 27, 45-48)

"Si mergand putin mai inainte, a cazut cu fata la pamant, rugandu-Se si zicand: «Parintele Meu, de este cu putinta, treaca de la Mine paharul acesta! insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti»”

Acestea sunt singurele elemente din Biblie care arată îndoielile Lui Iisus, indoieli care Îl umanizează. Conform Bibliei, El ştie că va muri şi va învia, că este Fiul ales al Lui Dumnezeu şi că aceasta este menirea lui: de a Se sacrifica pentru binele omenirii. În film pe de altă parte, frământările Lui Iisus sunt accentuate de lipsa certitudini, de îndoiala că El este Mesia. E El , oare, Fiul Domnului?
In filmul lui Scorsese, Iisus este dual. Misiunea Lui nu este doar aceea de a muri. El, conform profeţiilor, trebuie să moară împăcat, de bună voie. Aşa că El parcurge un fel de drum iniţiatic spre moarte, pentru a Se împăca cu aceasta, pentru a ajunge să Îşi dorească o moarte de divinitate şi nu una de om. Cea mai mare luptă o duce cu El Însuşi. El, zeul, împotriva Lui, omul.
Filmul se poate împărţi pe capitole în funcţie de evoluţia spirituală a Lui Iisus.
Pentru început este înfăţişat ca un simplu tâmplar. Face cruci pentru condamnaţi, o slujbă de-a dreptul infamă, care nu îi aduce nici o mulţumire sufletească si care, mai mult decât atât, îl face să se simtă ca un păcătos)
In prima sa apariţie in film , Iisus pare a fi răstignit pe una dintre cruci. De fapt, ne dăm seama mai apoi, că el încearcă să măsoare lăţimea crucii cu braţele. Gestul, în sine banal, are o semnificaţie aparte în poveste. Este o prefigurare a destinului Lui Iisus . Din călău fără voie urmează să devină, tot fără voie, victimă. În aceeaşi măsură în care soarta l-a îndreptat spre meseria de tâmplar de cruci, tot ea, mai tarziu, îl va îndrepta spre o răspundere mai mare şi mai greu de refuzat. Această perspectivă a fost cea care a şocat şi deranjat marea parte a publicului creştin. Faptul că Iisus ar fi putut să Îşi refuze menirea.
Vedem un Iisus care nu este stăpân pe destinul Său, dezorientat de evenimente, dar în acelaşi timp foarte conştient de chinul pe care Îl are de îndurat. Aşteaptă răspunsuri care întârzie să apară şi pare să Se lupte singur cu tentaţiile, fără vreo urmă a ajutorului divin. Dintre toate filmele pe această temă, Iisus înfăţişat de Scorsese este personajul cel mai tragic . Zâmbeşte retinut, usor crispat. Singura expresie împăcată o are la finalul filmului, pe cruce, când Îşi îndeplineşte menirea. Miracolele pe care le produce nu Îi dau nici o satisfacţie, pentru că e conştient că acestea Îl aduc mai aproape de împlinirea destinului Său.

„What if I say the wrong thing! What if I say the RIGHT thing?”
(“Dacă o să greşesc prin ce spun? Dar dacă o să spun ce trebuie să spun?”)

Teama de a greşi este a zeului, teama de a împlini proorocirea este a omului.
Cel mai tragic este momentul în care îl vindecă pe Lazăr. Este cuprins de spaimă în faţa morţii, oripilat de îmbrăţişările bărbatului aproape descompus, iar latura lui umană se vede mai bine decât în oricare altă secvenţă. Nu este nici erou nici salvator, este doar depăşit de forţa pe care o are.
După ce Se confruntă cu demonii Lui, cu sexualitatea şi cu inima, pierde în faţa orgoliului de a Se fi numit zeu. Se întoarce din desert si se alatura apostolilor Lui, simţind că are toate răspunsurile. Întoarcerea în tabără încheie prima etapă a vieţii Fiului Lui Dumnezeu, un fel de ucenicie în care a descoperit lumea şi a aflat răspunsuri.
Plănuieşte să aducă mântuirea, nu prin iubire, ci „cu toporul”, prin ură şi pedeapsă. Simte un fel de rebeliune adolescentină împotriva Tatălui Său, Îl provoacă.
Este prins într-un război politic. Acest război politic a existat cu adevărat în vremea lui Iisus, dar în nici un film nu a fost accentuat ca în „Ultima ispită a Lui Iisus”.
Apostolii Îl urmează, dar sunt suficiente două dialoguri pe care le poartă în intimitate, şi care arată că ei au un scop propriu, un interes pământesc. Mai mult decât atât, ei au nevoie de certitudini. În timp ce mărşăluiesc spre templu, Pavel îl întreabă „Mai e cineva aici, cu noi, în afară de oameni? Ne veghează cineva?”. Iisus în schimb nu are nevoie de certitudini, pentru că are credinţa.
Intrarea în templu a apostolilor împreună cu Mesia arată refuzul de a se implica în acestă dispută politică. El nu este venit să îi salveze pe iudei de romani, ci să le salveze sufletul. Nu poate şi refuză să le dea un semn, să îi cheme la luptă împotriva romanilor.
Pe de altă parte Iuda ,ca personaj, este contrapunctul. Stăpân pe sine şi pe situaţie, îşi acceptă destinul şi Îl convinge pe Iisus să facă acelaşi lucru. Este singurul dintre apostoli care Îl provoacă pe Maestru, care încearcă să înţeleagă ce i se spune şi prin faptul că gândeşte şi înţelege religia, ajunge să îl salveze. Nu Îl menajează, nici măcar atunci când Iisus este pe patul de moarte. Îi reproşează laşitatea şi slăbiciunea şi Îl mobilizează, deşi Pavel încearcă să îl tempereze. Pavel este credinţa oarbă, teama de schimbare, în timp ce Iuda este cel care caută şi provoacă schimbarea, care nu lasă lucrurile să stagneze. Îşi pune în permanenţă întrebări şi ascultă răspunsurile.
Scena Crucificarii este zguduitoare. Deşi nu se pune accent pe judecată şi pe tortura fizică, cele aproape 5 minute de tortură sunt intense, prim-planurile sunt accentuate si introduc spectatorul în intimitatea personajului. De mentionat ca scenele filmate frontal cu Iisus nud pe cruce au provocat multe controverse, ignorându-se , insa, faptele istorice, obiceiurile romane. Cadrele respective din film nu sunt nici picturale, nici iconografice. Sunt filmate foarte naturalist prezintă un fapt istoric – modul cum erau pedepsiti si torturati in Imperiul Roman cei ce indrazneau sa se revolte , sa nu se supuna legilor stapanilor ( si Spartacus a fost crucificat!)
Ultima apariţie a Diavolului este cea mai intrigantă şi sondează încă odată subconştientul Fiului lui Dumnezeu. Dacă prima dată a apărut sub forma unui şarpe care reprezenta dorinţa fizica, apoi ca un leu care reprezenta dorinţa de putere, ca o flacără a vanităţii de a fi zeu, ultima ispită este aceea de a fi om, de a îşi înfrunta destinul şi de a îşi trăi viaţa. Aşa că Iisus acceptă cu împăcare propunerea Diavolului. Aşa cum, la începutul filmului, a intrat în bordelul Mariei Magdalena sub pretextul că Tatăl Lui I-a dat un semn, în final primeşte apartiţia falsului înger cu împăcare, fără să îşi pună întrebări.
Adoptă viaţa pe care şi-a dorit-o. În biblie, după crucificare şi înviere, rănile I se vindecă miraculos. Dar alegând să devină om, păstrează cicatricile toată viaţa, ca pe o misiune neîndeplinită.
Revine, ca om, la viaţa neîmplinită de dinainte de a pleca în deşert. Este din nou tâmplar, dar de data asta face un plug din lemn, nu cruci. După expresia feţei nu este împăcat cu Sine, nu se bucură de viaţa pe care o duce. Copiii lui sunt asa cum sunt toti copiii din lume, se hârjonesc, se joaca lipsiti de orice grija, nu par să ducă mai departe o misiune de pace şi de salvare a lumii, aşa cum îi promisese îngerul.

„What’s good for the man is not good for the God”
(„Ceea ce este mulţumitor pentru om, nu este mulţumitor pentru Dumnezeu”)

Discursul Sfântului Paul îl tulbură. Paul pune problema manipulării maselor prin religie, din nou un aspect care a scandalizat. Vrea să dea oamenilor ceea ce aceştia aşteaptă, să le creeze o poveste, fără a-l interesa adevărata istorie. Iisus trebuia să moară, iar ei asta au nevoie să ştie că s-a întâmplat. Ridică astfel o altă problemă. Nu contează dacă Iisus a existat sau nu, contează cum îi influenţează acest lucru pe oameni. Biblia poate să existe sau poate să nu existe, important este să existe credinţa oamenilor, dorinţa lor de schimbare. Iar dacă această dorinţă vine dintr-o sursă reală sau o poveste cu tâlc este prea puţin important, spune Paul Scherider prin intermediul personajului.
Înainte de a muri, Iisus îşi dă seama că adevărata tortură nu este să se sacrifice aşa cum I s-a prezis. Tortura este aceea de a muri, El, Fiul Omului, ca un om de rînd. Bătrân, încă dorindu-şi să mai trăiască şi compătimit de Demon.
Iisus intră în ultima etapă, care îi încheie iniţierea. Se maturizează şi se împacă cu Tatăl Lui, Se întoarce pe cruce şi Se jertfeşte aşa cum ar fi trebuit de la început, ca şi când viaţa Lui pământească ar fi fost o halucinaţie.
Finalul împacă filmul cu morala creştină, vrând să transmită mai ales ideea că Iisus a avut temeri înainte de crucificare, că este dual, fapt care nu este exclus nici în scripturi şi supoziţie asupra căreia nu există o autoritate sau „părere avizată”, %i nicidecum ideea că Iisus ar fi fost un păcătos sau un alt spirit uman fără calităşi speciale, doar dominat de destin.
Scenariul a stat în biroul avocatului lui Martin Scorsese timp de 5 ani înainte de a fi realizat. Deşi regizorul credea în subiect, era preocupat de controversele şi răspunsul publicului (cu at\t mai mult cu c%t Scorsese este declarat crestin-de confesiune catolic) . Avocatul a fost de acord că scenariul este strălucit şi că ar fi un film „curajos”, dar l-a sfătuit pe Scorsese să nu îl ducă la bun sfârşit pentru că publicul nu este pregătită pentru genul acesta de subiect.
Tema a generat controversele de care chiar Scorsese se temea. Latura umană a Lui Iisus a fost până atunci neluată în seamă, iar filmul rămâne o demostraţie de curaj a scenaristului-regizor Martin Scorsese.
Cele mai mari controverse au fost lansate de scena crucificării şi de imaginea Lui Iisus gol pe cruce şi de ideea că acesta ar fi putut avea o relaţie carnală cu Maria Magdalena.
Programarea difuzarii filmului pe Channel 4 în 1995 a provocat nenumarate proteste si a marcat un record absolut in acest sens: transmisia cu cel mai mare numar intregistrat de proteste din intreaga istorie a televiziunii britanice. Multe dintre acestea proteste au fost trimise chiar înainte de difuzare si au apartinut unor spectatori creştini, ofensaţi de ceea ce considerau ei a fi o portretizare eretică a lui Iisus , o blasfemie.
Începând cu ianuarie 2002, filmul nu poate fi difuzat la nici o televiziune publică din Bulgaria. Televiziunea naţională programase o difuzare, dar Biserica Ortodoxă Bulgară a reuşit să interzică comanda şi Consiliul Media Electronică l-a interzis. In schimb, in Romania, filmul a fost difuzat ( cu nenumarate reluari) atat de postul national public , cat si de catre celelalte posturi importante de televiziune , fara a provoca reactii notabile. Mai mult chiar, anual ( incepand cu 2006) acest film e difuzat si pe DVD, ca supliment al unui cotidian central ( e vorba de Romania Libera) in preajma Sarbatorilor Pascale.
Cenzura filmului a venit de cele mai multe ori ca raspuns la campanile duse de asocialţii creştine împotriva filmului. Asociaţia Familiilor Americane, care a orchestrat o bună parte a campaniei pentru interzicerea filmărilor, în 1983, adică cu 5 ani înainte de intrarea lui în producţie, contactase vreo 170 000 de pastori din Statele Unite ale Americii, pentru a împiedica difuzarea. (Scorsese despre Scorsese). +i dacă la vremea respectivă filmul era planificat pentru difuzare la data de 23 septembrie (1983) şi luat în considerare pentru prezentarea la Festivalul Filmului de la New York, aceste visionări au fost anulate.
Maica Angelica, directoarea postului de televiziune “The Eternal Word TV Network” a descries filmul lui Scorsese, Ultima ispită a lui Iisus, ca fiind “cel mai satanic film făcut vreodată, care va distruge creştinismul”, o exagerare absurdă şi totuşi pe larg discutată.
Roger M. Mahony s-a rezumat la a spune că filmul ar putea fi “moralmente ofensator”, şi recomanda să fie evitată vizionarea sa.
Pe de altă parte, este de luat în seamă faptul că unii clerici s-au declarat susţinători ai filmului. Reverendul William Fore a declarat că “The Last Temptation Of Christ” nu era decât o idée care ar trebui să fie discutată în mod deschis. Episcopul de New York, Paul Moore, a declarat că “nu a găsit nimic blasfematoriu în el”.
Filmul nu a primit nici susţinerea întreagă a artiştilor din branşa filmului. Zeffirelli s-a alăturat campaniei de boicotare a filmului în Europa.
Totuşi, ca un act de curaj, Universal a luat decizia de a difuza filmul pe data de 12 august 1988-89 (???). “Cel mai bun lucru care poate fi făcut pentru Ultima ispită a lui Iisus, este de a-l pune la dispoziţia publicului American, permiţându-i să tragă singur concluziile, bazate pe fapte şi nu pe comentarii”, a declarat Tom Pollock, preşedintele casei de filmare MCA.
După toate aceste controverse, filmul a făcut în 3 zile încasări de 400 000 $, controversele continând, demonstrându-se astfel că unii preoţi fundamentalişti şi-au făcut singuri un deserviciu până la urmă, contribuind la ridicarea încasărilor filmului, aşa cum chiar Scorsese declara mai târziu.
În ediţia din 16 iunie 2006, Entertainment Weekly l-a clasat în topul celor mai controversate filme din toate timpurile, pe locul 6.