luni, 2 februarie 2009

TOATE POVEŞTILE DE DRAGOSTE

Fiecare poveste este o poveste de dragoste, ne-a spus Cristi Puiu la un curs. Are mult sens. Nu este doar o frază frumoasă. Dacă ştii puţină teorie de scenaristică, începi să faci legături legitime cu evoluţia personajului. Pentru cei care s-au gândit iniţial la o poveste între îndrăgostiţi, o să le aduc aminte că un personaj poate să iubească foarte mult cariera (1,2,3 - Billy Wilder), libertatea (Thelma şi Louise) banii sau onoarea (Alien - "Ripley este căsătorită cu regulamentul" spunea Radu Nicoară). Şi da, un personaj principal care trece prin apă şi foc, trebuie să o facă pentru ceva la care ţine foarte tare. Dacă nu trece prin apă şi foc, atunci nu prea este personaj principal.
Nu există decât un singur personaj principal. Iar personajul principal este cel care acţionează, cel care ia atitudine. Teoria poate fi dezvoltată şi personajul poate fi descompus sau urmărit de-a lungul acţiunii în raport cu deciziile pe care le ia.

2 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari pt. ce faci aici!Ti-am citit toate postarile!
Despre Voican ce parere ai?dar despre Razvan Radulescu ?
Voi reveni cu placere.

Madalina-Claudia Murarescu spunea...

Mersi mult. Incepe sa imi para rau ca mi-am neglijat blogul in ultima vreme. Uite, ca sa-ti raspund la intrebare o sa postez un articol. Tie cum ti se par?