vineri, 27 februarie 2009

PERSONAJE IMPIEDICATE


Scenariul de licenţă este o comedie în devenire, iar eu nu sunt obişnuită cu comediile. Singurul motiv pentru care merg pe un teren necunoscut este pentru că am o ultimă şansă să fiu asistată şi ţinută de mânuţă până ajung cu bine sau rău la destinaţie, dar nu aş recomanda nimănui să meargă pe un teren pentru care nu este echipat.
Aşa că am început să studiez...bancurile, să citesc cărţi oarecum amuzante şi să mă uit la comedii.
Întrebarea era de ce se râde.
Pe scurt, se spune ca nu exista comic, că situaţiile amuzante sunt în felul lor tragice, de la clovnul care se împiedică până la personajele lui Caragiale. Dar este de asteptat ca măcar situaţiile tragico-amuzante să nu fie prea tragice. Nu ştiu cine ar putea să facă o comedie chiar atât de neagră ca drama 4,3,2. Un personaj care se împiedică este amuzant în spiritul burlesc, dar unul care se împiedică pentru că este bolnav în fază terminală şi nu se ţine pe picioare nu este, în mod normal amuzant.
Aşa că o să încep prin a stabili o limită între amuzant şi tragic, pentru că eu încă mai cred (contrar modei South Park) că nu orice poate fi comic; sau, în fine, că unele subiecte pot fi transformate mai greu în comedii.
În general calea simplă de a fi amuzant este să te foloseşti de lucruri despre care spectatorii nu cred că li se poate întâmpla. De exemplu prostia e amuzantă. Câţi ar recunoaşte că sunt ... proşti (în afară de clişeul uşor filozofic "suntem cu toţii proşti")? Snobii sunt amuzanţi. De exemplu e suficient să îl vezi pe Tufaru din Niky Ardelean ca situaţia, aşa tristă cum e, să devină amuzantă. Şi în rest poţi să te gândeşti la "proştii găştii" (fiecare gaşcă are una sau două persoane de care se face mişto mai prietenos sau mai răutăcios, după caz) si la "de ce or fi luati ei la misto" şi poţi găsi o modalitate de comic. De exemplu poate aleargă după ceva (o fată, un job, bani) şi iau deciziile cele mai proaste posibil (până la urmă personajul principal este celebru pentru deciziile proaste pe care le ia, începând cu "nu sun la poliţie, ies cu bâta de baseball să văd criminalul în serie de la mine din sufragerie"). Iar varianta "personajul care se împiedică" este clasică. Numai că poate fi trecută în alt registru (asta e frumos la scenaristica; deşi e un câmp limitat poate deveni nelimitat cu cele foarte multe variante de adaptare). De exemplu de ce să se impiedice fizic şi nu...psihic.
Bine, nu o să mint şi o să spun că sunt şi alte lucruri amuzante, sau mai degrabă caraghioase, care pot aparea in scenariu. Cum ar fi personajele mai urâţele (Woody Allen este priceless din punctul ăsta de vedere), sau cu un tip de personalitate care nu se potriveşte cu lumea din jur. Un filozof total neinteles, o tipa foarte dezechilibrata emotional etc.
Replicile în comedii. Subiect spinos. Eu cred ca le-aş face mult mai tocate - nu că ar fi un termen de specialitate (adica scurte şi în ritmul unui meci de pingpong când se încinge atmosfera, date rapid). Nu le-aş face sub forma de bancuri şi, ca şi Charles Chaplin, nu le-aş folosi decât dacă sunt şi utile subiectului pe langă amuzante. Amuzante sunt mai degraba situaţiile si reactiile decât replicile în sine, iar replica e bine să însemne o reactie (punct).
Tot în dialog, quiproquo -urile aş spune că sunt un evergreen. Un personaj vorbeşte despre ceva. Altul îi răspunde despre altceva şi fiecare dintre ei crede că a înţeles despre ce e vorba. Iar spectatorul ştie lucrul ăsta. Cât e de rafinat quiproquo-ul depinde de tine ca scenarist.
Anomaliile. Exemplu. SIR: Auzi John, lămâile ţipă când le storci? JOHN: Nu, Sir. SIR: Fir-ar să fie. Iar am stors canarul.
Si chiar daca stric poanta, o sa explic că este amuzant din cauza reacţiei calme a personajului. Reacţia rămâne cea mai importantă. Voican zicea că dacă vin extratereştrii iar personajele nu au nici o reacţie, chiar daca lucrul ăsta îi afectează, venirea extratereştrilor nu înseamnă nimic pentru scenariu.
În rest si pe scurt, probabil producătorul nu trebuie să râdă sau să plângă când citeşte un scenariu ci când il vizualizează. Scriitura e aceeasi, la fel de seaca si de tehnica.

2 comentarii:

Alex spunea...

Dap, exprimasi destule variante de...aaa...umor. Si inca foarte bine. :)

Pentru mine insa cea mai complexa/buna/bestiala comedie ramane (cred, asta-mi vine cel mai des in cap cand aud comedie deci TREBUIE sa fie ceva cu ea...) SNATCH. Mi se pare super bine construita, bine jucata, inteligent scenariul... si o comedie ceva mai...anormala/indrazneata decat clasicele.

Luci@N spunea...

Iti doresc sa ai curajul sa te desprinzi de sabloane.