1. Personajele sinucigase
De ce s-ar sinucide cineva cand poate sa pateasca ceva chiar mai rau decat atat? Mi se pare cea mai neeleganta iesire din scena a personajelor, fie ele shakespeareiene sau nu.
2. Personajele foarte rele
Hai mai, ca are si el un scop acolo. Vrea si el ceva de la viata, crede in ceva. Doar ca a avut ghinionul sa fie antagonist.
Mai profesionist spus, cred ca cel mai important in scenariu e ca antagonistul sa aiba adancime. Sa fie un personaj in carne si oase si nu doar un forceps pentru actiune. E o calugarita urata si frustrata sexual? Bun. I-ai facut o intreaga biografie din piciorul stang mai scurt decat dreptul. Iar chestia asta merge excelent si la scurt metraje, cand trebuie sa comprimi biografia pe cat posibil. Iar daca eu vreau sa imi para rau pentru personajul negativ, ai putea sa imi dai satisfactia asta si sa ii pot acorda circumstante atenuante.
3. Personajele foarte bune
N-are nici un secret mic-mic de tot? nu omora si el furnici cu ardeiul iute cand avea 5 ani? ce plicticos.
Adica, tot la fel ca antagonistul, protagonistul cu tabara lui cu tot trebuie sa aiba si un calcai sensibil. Pana si grecul Hercule a facut ceva mai putin bun cand si-a omorat sotia si copiii.
4. Personajele fara copilarie
Eu trebuie sa stiu cum era mama lui, cum se intelegea cu ea, daca tatal era un tip de treaba sau un alcoolic notoriu. Asta nu inseamna ca trebuie sa imi dai cu lingurita flash-back-ului momentele importante din copilarie sau sa il pui sa povesteasca cu ochii in lacrimi cum mama lui nu l-a dat la cursuri de vioara cand avea 8 ani. E suficient sa stii tu cum e copilaria personajului e perfect, o sa se simta si o sa te ajute atunci cand vine vorba de constructia personajului, iar scenariul nu o sa aiba goluri.
5. Personajele care "nu mai cad"
Pilda lui Nicoara: iei o minge. O arunci in sus. Trebuie sa iti cada inapoi, eventual in cap. Daca nu mai cade niciodata esti dezamagit. True?
Aplicata arata cam asa. Un personaj intra in scena. Si intra in scena pentru ca tu ai nevoie de el (sau mai degraba protagonistul, scenariul, antagonistul are nevoie de el). Iti stabilesti scopul pentru care ai facut summon-ul, dupa care nu lasi personajul in aer. Ii faci o iesire din scena. In "Fear And Loathing In Las Vegas". Pustiul blond de la inceput. A intrat in scena. Si-a facut treaba, a pus in valoare personajele, dupa care iese din scena. Si nu ma refer doar la racord. Este, nu mai este, de ce? Pentru ca l-ai vazut cand a plecat. Personajul ala mic are o viata a lui. E speriat de bombe, nevinovat, si se panicheaza cand ii vede pe cei doi Junkies. Are un motiv pentru care pleaca. Ii e frica.
6. Filmele cu final deschis
Scenaristul stie tot. E un fel de Santa, care are toate datele despre personajele lui. Ca nu stiu spectatorii, criticii, prietenii sau personajele, asta e partea a doua. Dar el are o idee clara cel mai probabil si despre ce o sa se intample dupa ce se termina filmul si toata lumea stinge televizorul, proiectorul, odc-ul.
Scenaristul este omul cu mintea limpede, care stie si eventual nu spune. Dar pe pariu ca Sofia Copola stie ce i-a spus Bob la ureche lui Charlotte (Lost In Translation)?
2. Personajele foarte rele
Hai mai, ca are si el un scop acolo. Vrea si el ceva de la viata, crede in ceva. Doar ca a avut ghinionul sa fie antagonist.
Mai profesionist spus, cred ca cel mai important in scenariu e ca antagonistul sa aiba adancime. Sa fie un personaj in carne si oase si nu doar un forceps pentru actiune. E o calugarita urata si frustrata sexual? Bun. I-ai facut o intreaga biografie din piciorul stang mai scurt decat dreptul. Iar chestia asta merge excelent si la scurt metraje, cand trebuie sa comprimi biografia pe cat posibil. Iar daca eu vreau sa imi para rau pentru personajul negativ, ai putea sa imi dai satisfactia asta si sa ii pot acorda circumstante atenuante.
3. Personajele foarte bune
N-are nici un secret mic-mic de tot? nu omora si el furnici cu ardeiul iute cand avea 5 ani? ce plicticos.
Adica, tot la fel ca antagonistul, protagonistul cu tabara lui cu tot trebuie sa aiba si un calcai sensibil. Pana si grecul Hercule a facut ceva mai putin bun cand si-a omorat sotia si copiii.
4. Personajele fara copilarie
Eu trebuie sa stiu cum era mama lui, cum se intelegea cu ea, daca tatal era un tip de treaba sau un alcoolic notoriu. Asta nu inseamna ca trebuie sa imi dai cu lingurita flash-back-ului momentele importante din copilarie sau sa il pui sa povesteasca cu ochii in lacrimi cum mama lui nu l-a dat la cursuri de vioara cand avea 8 ani. E suficient sa stii tu cum e copilaria personajului e perfect, o sa se simta si o sa te ajute atunci cand vine vorba de constructia personajului, iar scenariul nu o sa aiba goluri.
5. Personajele care "nu mai cad"
Pilda lui Nicoara: iei o minge. O arunci in sus. Trebuie sa iti cada inapoi, eventual in cap. Daca nu mai cade niciodata esti dezamagit. True?
Aplicata arata cam asa. Un personaj intra in scena. Si intra in scena pentru ca tu ai nevoie de el (sau mai degraba protagonistul, scenariul, antagonistul are nevoie de el). Iti stabilesti scopul pentru care ai facut summon-ul, dupa care nu lasi personajul in aer. Ii faci o iesire din scena. In "Fear And Loathing In Las Vegas". Pustiul blond de la inceput. A intrat in scena. Si-a facut treaba, a pus in valoare personajele, dupa care iese din scena. Si nu ma refer doar la racord. Este, nu mai este, de ce? Pentru ca l-ai vazut cand a plecat. Personajul ala mic are o viata a lui. E speriat de bombe, nevinovat, si se panicheaza cand ii vede pe cei doi Junkies. Are un motiv pentru care pleaca. Ii e frica.
6. Filmele cu final deschis
Scenaristul stie tot. E un fel de Santa, care are toate datele despre personajele lui. Ca nu stiu spectatorii, criticii, prietenii sau personajele, asta e partea a doua. Dar el are o idee clara cel mai probabil si despre ce o sa se intample dupa ce se termina filmul si toata lumea stinge televizorul, proiectorul, odc-ul.
Scenaristul este omul cu mintea limpede, care stie si eventual nu spune. Dar pe pariu ca Sofia Copola stie ce i-a spus Bob la ureche lui Charlotte (Lost In Translation)?
4 comentarii:
Misto ideile, n-am citit decat pe primele doua.Prea mult text pentru mine. Sunt si nu de acord. Si, kkt, argumentele mele incep cu "depinde" - vezi Lynch sau un fel de...pana mea...un fel de Burton. Astia pariez ca ar crea/au creat personaje malefice/sinucigase SUPER in context. Bai, deci cand o sa ma fac mare, o sa devin astia doi SI CEVA in plus. Io dixit.
Interesanta aceasta lista a ta;da,scenaristul stie mai multe,dar nu-l avantajeaza intotdeauna;mie imi plac filmele cu final deschis.
A, normal. si mie imi plac filmele cu final deschis, dar ele pentru scenarist nu prea exista. nu stiu daca a fost foarte clar. scenaristul stie care e de fapt finalul. stii? adica, e foarte orientat in spatiul ala. doar ca "il tine secret".
Mai, oricum, le ia ceva si lor sa sinucida un personaj. Nu fac asta in 3 minute. Ai vazut si in Elephant Man ca abia la sfarsit, cand chiar intelegi personajul, se sinucide.
PS Burton e foarte pe structuri in general. Punem pariu? Pe cat?
Lynch are unele care sunt si altele care nu sunt dupa reguli. Alea care nu sunt dupa reguli sunt mai faine.
Trimiteți un comentariu