Nu stiu. E dubioasa chestia. Incerc sa caut o comparatie sau o parabola foarte clara. Scenariul fara documentare e ca cerul fara stele, ca si copilul fara suras... ce sa zic. E... mai, fara documentare scrii degeaba.
Adica, inchipuie-ti ca ai un film despre casa regala din Malta. Si tu nu stii care e protocolul acolo. Dar ce conteaza? Ca nici producatorul si nici trei sferturi din public nu stiu care e protocolul, asa ca poti sa inventezi niste chestii. Suna destul de logic. Sub sintagma hotul neprins e negustor cinstit.
Dar nu numai ca exista riscul sa fii prins de unu' mai smecher din public. Cel mai important este altceva. Ca vei scrie (nu tu, zic asa, in general) la proxima semnificatie. Tu nu stii cum vorbeste printul mostenitor al Maltei. Dar stii cum vorbeste colegul tau de banca. Care e de altfel un tip destept, ca doar de-aia stai cu el in banca. Sa iti dea sa copiezi. Bun. Sa spun ceva. Publicul are niste asteptari de la printul mostenitor al Maltei. Un fel de exotism, o informatie, un stil de viata, pe care le simte instinctiv nelalocul lor daca tu ii dai personalitatea unui tip pe care e posibil sa il cunoasca. Si daca ii inseli asteptarile o sa te taxeze el pe tine, nu tu pe el la casa de bilete.
Am dat un caz extrem. Dar la fel se intampla si cu persoane despre care poti crede ca esti documentat. Un preot. Da? Toata lumea cam stie, asa, macar in mare, cum sunt preotii. Sunt buni, sfatosi, cu barba, vorbesc mult si frumos, te sacaie, te ameninta cu focurile iadului. Dar tu trebuie sa stii tot contextul in care se invarte preotul ala al tau. Raportul dintre el si lume. Raportul dintre el si babele care vin la biserica si care se simt onorate daca ii spala sutana. Raportul dintre el si rockerasii rai care fac misto si care sunt trimisi obligati-fortati la spovedanie de parinti. Si de aici poti sa ii creezi o lume mult mai in 3d. Mai in profunzime. O companie. Pentru ca povestea nu se invarte doar in jurul personajului principal. Personajul principal are un mediu in care se desfasoara si ale carui raporturi trebuie sa le stii foarte bine. Ii faci o harta cu marcaje clare. Ca sa ai de unde alege. Sa nu scrii un anumit lucru pentru ca nu ai ce sa scrii altceva. Sa il scrii pentru ca e cea mai buna varianta din cele trei care exista in mintea ta.
Dar, poate mai important decat atat. Daca ar fi dupa mine (si sa presupunem ca eu sunt de fapt un mare teoretician), eu as imparti documentarea in doua componente ale tortului. Documentarea tehnica. Blatul, crema, toate nebuniile astea. Adica: cum se dezamorseaza o bomba, cum arata interiorul unei cladiri interbelice, care e salariul unui miner etc. Si ornamentele, frisca, chestiile alea care fac din tort - tort. Astea ar fi...sa zicem documentari emotionale. Cum reactioneaza o persoana foarte habotnica daca vede un film porno, cum sunt familiile de politisti, cum reactioneaza un barbat la criza varstei la un targ de masini. Chestiile astea care tin de reactii credibile si care dau tusa personajelor. Bun Si atunci, daca vezi un tip de 45 de ani, cu blugi stramti pe el si cu parul dat cu gel, care se
entuziasmeaza la vedeera unei masini si face pe desteptul si specialistul, o sa iti cam dea de inteles ca e un tip la criza varstei. Si uite asa ai scapat de replica "Sunt Iri si sunt la criza varstei"
Pentru ca "personajul nu e ce spune, e ce face "(Syd Field)
Asa se scapa probabil si de excesul de dialog si de blocaje, cand nu stii ce ar trebui sa faca personajul si stai 4 zile ca nu poti sa treci la urmatoarea secventa. Prin documentarea aia de tip blat si frisca.
Nu stiu. Eu asa zic.
Adica, inchipuie-ti ca ai un film despre casa regala din Malta. Si tu nu stii care e protocolul acolo. Dar ce conteaza? Ca nici producatorul si nici trei sferturi din public nu stiu care e protocolul, asa ca poti sa inventezi niste chestii. Suna destul de logic. Sub sintagma hotul neprins e negustor cinstit.
Dar nu numai ca exista riscul sa fii prins de unu' mai smecher din public. Cel mai important este altceva. Ca vei scrie (nu tu, zic asa, in general) la proxima semnificatie. Tu nu stii cum vorbeste printul mostenitor al Maltei. Dar stii cum vorbeste colegul tau de banca. Care e de altfel un tip destept, ca doar de-aia stai cu el in banca. Sa iti dea sa copiezi. Bun. Sa spun ceva. Publicul are niste asteptari de la printul mostenitor al Maltei. Un fel de exotism, o informatie, un stil de viata, pe care le simte instinctiv nelalocul lor daca tu ii dai personalitatea unui tip pe care e posibil sa il cunoasca. Si daca ii inseli asteptarile o sa te taxeze el pe tine, nu tu pe el la casa de bilete.
Am dat un caz extrem. Dar la fel se intampla si cu persoane despre care poti crede ca esti documentat. Un preot. Da? Toata lumea cam stie, asa, macar in mare, cum sunt preotii. Sunt buni, sfatosi, cu barba, vorbesc mult si frumos, te sacaie, te ameninta cu focurile iadului. Dar tu trebuie sa stii tot contextul in care se invarte preotul ala al tau. Raportul dintre el si lume. Raportul dintre el si babele care vin la biserica si care se simt onorate daca ii spala sutana. Raportul dintre el si rockerasii rai care fac misto si care sunt trimisi obligati-fortati la spovedanie de parinti. Si de aici poti sa ii creezi o lume mult mai in 3d. Mai in profunzime. O companie. Pentru ca povestea nu se invarte doar in jurul personajului principal. Personajul principal are un mediu in care se desfasoara si ale carui raporturi trebuie sa le stii foarte bine. Ii faci o harta cu marcaje clare. Ca sa ai de unde alege. Sa nu scrii un anumit lucru pentru ca nu ai ce sa scrii altceva. Sa il scrii pentru ca e cea mai buna varianta din cele trei care exista in mintea ta.
Dar, poate mai important decat atat. Daca ar fi dupa mine (si sa presupunem ca eu sunt de fapt un mare teoretician), eu as imparti documentarea in doua componente ale tortului. Documentarea tehnica. Blatul, crema, toate nebuniile astea. Adica: cum se dezamorseaza o bomba, cum arata interiorul unei cladiri interbelice, care e salariul unui miner etc. Si ornamentele, frisca, chestiile alea care fac din tort - tort. Astea ar fi...sa zicem documentari emotionale. Cum reactioneaza o persoana foarte habotnica daca vede un film porno, cum sunt familiile de politisti, cum reactioneaza un barbat la criza varstei la un targ de masini. Chestiile astea care tin de reactii credibile si care dau tusa personajelor. Bun Si atunci, daca vezi un tip de 45 de ani, cu blugi stramti pe el si cu parul dat cu gel, care se
entuziasmeaza la vedeera unei masini si face pe desteptul si specialistul, o sa iti cam dea de inteles ca e un tip la criza varstei. Si uite asa ai scapat de replica "Sunt Iri si sunt la criza varstei"Pentru ca "personajul nu e ce spune, e ce face "(Syd Field)
Asa se scapa probabil si de excesul de dialog si de blocaje, cand nu stii ce ar trebui sa faca personajul si stai 4 zile ca nu poti sa treci la urmatoarea secventa. Prin documentarea aia de tip blat si frisca.
Nu stiu. Eu asa zic.
4 comentarii:
da,nu poti scrie despre lucruri la care nu te pricepi;as mai adauga si ca trebuie sa ai grija sa "ascunzi",sa nu para evident ca te-ai documentat referitor la nu stiu ce chestie,sa para ca stiai totul dinainte,atunci totul ar curge normal...Mai este si marea problema a surselor...
La asta nu ma gandisem. E si asta o chestie.
Cu sursele eu nu prea am avut probleme decat camd am vrut sa ma documentez despre pocaiti. Dupa ce m-au stresat multa vreme cu pliante, cand le-am zis ca imi trebuie documentare pentru un film au devenit brusc defensivi. Asa ca a trebuit sa go under cover
am vazut de curand un film in care personajele vorbeau despre vin(bautura):"merlot":bla,bla,bla;
"chardonnay":bla,bla,bla,ca din dictionar;vorbele lor sunau asa de fals,jalnic!
Probabil asta se intampla cand te documentezi mai mult din carti decat direct de la sursa/oameni. Altfel nu-mi explic
Trimiteți un comentariu