FIGURI...DE STIL

Figurile de stil. Le-am invatat in clasa a 4-a si elevii cei mai silitori le foloseau din abundenta cu toate ocaziile sau fara nici o ocazie speciala. Unii le mai folosesc si acum, dupa cel putin 10 ani, tot din abundenta, dar cu foarte mult elan. Dar ca sa folosesti o figura de stil trebuie in primul rand sa o pricepi. Candelabrul cerului. Metafora. Pentru ca stelele sunt ca niste beculete. Aha.

Filmele au parte de figurile lor de stil, unele ermetice, unele bine integrate in poveste, altele penibile. In tarile comuniste aveau un rol bine definit. Puteai face misto fara sa fii acuzat ca faci misto, iar publicul le cauta cu entuziasm sau frustrare.

Dupa cum spuneam, e excelent daca intelegi ce spui. Exista atunci o sansa ca si altii sa inteleaga ce spui si asta e bine. Trebuie sa te intrebi in permanenta de ce scrii un anumit lucru si sa iti raspunzi sincer. De ce personajele se intalnesc in gara si nu in statia de metrou? De ce personajul principal are 32 de ani si nu 23? De ce inchei secventa in fade out pe alb si nu in fade out pe negru? De ce folosesti neaparat o metafora si nu spui direct un lucru? Chestie de dozaj.

Simbolurile pot fi la nivel cromatic. Ok. Tipa poate avea o rochie din saten rosu pentru ca e Angelina Jolie si ii sta foarte bine in rosu. Sau poate avea o rochie din saten rosu cu o anumita croiala care sa o identifice cu Maria Magdalena.

Simbolurlie pot fi undeva intr-o imagine din planul doi. Pustiul se poate sprijini pe un clopot pentru ca e la indemana sau pentru ca desenul de pe clopot simbolizeaza lupta lui (desenul cu sf. Gheorghe de pe clopot / Andrei Rubliov).

Simbolurile pot fi ca niste degete bagate in ochi. Uite, vezi? SIMBOL! Din dulap poate sa cada un topor de macelarie si sa ii taie degetul pianistului (in folosul epicii povestii) sau sa cada un topor de macelarie si sa se infiga in carpator, "prefigurand destinul tragic al personajului" (Visul lui Liviu).

Oricum ar fi, cel mai elegant este ca un simbol sa aiba si o explicatie in epic. Sa nu fie izolat de poveste (visul lui Liviu, scena cu toporul, care nu ar lipsi daca ar lipsi).

Tot cand vine vorba de simboluri, unele care poate au fost faine la inceput au atatea clone incat devin penibile. Daca ploua in toate filmele cand exista momente tensionate in relatii ploua ori ca sa i se vada mai bine sanii actritei prin tricou ori ca sa ti se bage degetele in ochi ca este vorba de un moment tensionat. Daca fulgera, e deja film de groaza. Terminaaati.

Simbolurile pot fi cat de incriptate vrei. Pot fi facute doar pentru tine. Poti doar tu, ca regizor sau scenarist, sa stii ca buzunarul tipului e patrat pentru ca stii ca el are capul patrat. E in regula. Onanist, dar in regula. Mai bine decat sa explici poanta.

In rest, in filmele bune se intampla atat de multe lucruri in planul doi, incat le poti vedea de zeci de ori la varste diferite si sa iti placa diferit.

Bineinteles, nu stiu daca mai era nevoie sa spun, metaforele sunt strict vizuale, nu apar in scriitura scenariului.