Există structuri pentru scenarii. Unii le văd ca pe un acvariu strâmt, în care nu prea vor să încapă, alţii ca pe nişte proptele de care să îşi sprijine ideea ca să stea în picioare. Dar regulile sunt reguli, legile sunt legi, dacă le încalci trebuie să le încalci foarte inteligent ca să nu faci puşcărie. Eu cred că există crima perfectă, dacă nu laşi arma la locul crimei plină de amprente, fire de păr şi tot felul de alte adn-uri.
Interesant este că majoritatea cărţilor de teorie scenaristică propun o serie de reguli comune. Aşa că, atunci când doi îţi spun că eşti beat, mai bine scrii un scenariu corect. Iar structurile nu au fost inventate nici de Syd Field, nici de Robert McKee şi nici de Carriere. Structurile au început cu basmele, deci sunt foarte vechi şi testate de timp. Asta înseamnă că avem tendinţa să înţelegem mai bine un subiect structurat pe stilul ăsta.
În fotografie e simplu. Ştii că privirea îţi va fi atrasă de cele două linii verticale din pătratul de aur. Nimeni nu contestă şi toată lumea este de acord că e vorba de psihologie. Dar regulile scenaristice sunt atât de des contestate (şi nu de profesionişti) încât te întrebi de ce nu reuşeşte toată lumea să scrie scenarii. Ideea nu este să respecţi regulile. Ideea este să le cunoşti.
Personajul principal
-se identifică după primele minute de film. Inclusiv fizic, este particular (Lost in Translation - prima apariţie a eroului, înconjurat de japonezi care îi ajung abia până la umăr). Atitudinea este diferită, privirea este diferită, expresia feţei este diferită.
-are un comportament aberant (după Radu Nicoară). Dacă stăm cu toţii la o masă, afară se aude o bubuitură. iar tu eşti singurul care se duce să verifice ce s-a întâmplat, tu eşti eroul (Păsările, Alfred Hitchcock. Jessica se duce să îi ducă un canar lui Rod, nu îl găseşte acasă, se hotărăşte să îl caute, insistă deşi sunt multe lucruri care i se pun împotrivă). Comportamentul aberant îl pune în situaţii limită şi provoacă antagonistul (Batman îl provoacă pe Joker în aceeaşi măsură în care Joker îl provoacă pe el. Totuşi, Batman ar fi putut să rămână la el acasă şi să nu ia atitudine. Faptul că a luat atitudine este comportament aberant).
-truism - structura personajului este dependentă de structura acţiunii. După McKee, înainte de personajul principal a fost incidentul declanşator. Ceva se întâmplă în primele 5 minute de film şi strică echilibrul iniţial al poveştii. Personajul principal se opune iniţial la a lua parte la acţiune (Broken Flowers - Jim Jarmusch. Don are toate motivaţiile să plece din casă. Primeşte o scrisoare în care află că fiul lui îl caută. Nu pleacă. Este aproape letargic, apatizat. Prietenul lui îi aranjează toate datele plecării şi îl convinge să plece în căutarea fiului).
-personajul principal nu are noroc. Maşina nu porneşte dacă îl urmăresc mafioţii, nu ajunge la diamante înaintea antagonistului, nu primeşte un conflict gata rezolvat. Dacă ar avea noroc filmul s-ar termina înainte să înceapă. Personajul principal ia atitudine, îşi face singur norocul.
-în plot point 2 deja personajul a luat suficiente decizii dubioase încât să ajungă într-un punct din care nu se mai poate întoarce.
-personajul evoluează treptat, dar evoluţia devine foarte evidentă abia după lupta finală, pp3. După D. Carabăţ, însemnarea. Se alege cu o lecţie învăţată, dar diferenţele se văd şi fizic. "Thelma şi Louise" - cele două house-wifes devin ... "rugged roadies (?)" până la finalul filmului.
În rest, Carriere spunea că imaginaţia este un muşchi care trebuie exersat. Aşa că, to the gym.
Foto http://peeash.lesfilmsdelalymphe.com/menu.htm, Pee Ash Debies
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu