Liviu se trezeste in patul de campanie, cu o mână încolăcită în jurul lui. Îşi dă seama că lângă el în pat se află bătrâna. Se eliberează din îmbrăţişarea forţată. Se plimbă printre paturi. Toţi pacienţii dorm, majoritatea senini. Iese pe coridor, intră în camera de toaletă. Deschide lumina. Caţiva gândaci speriaţi fug în toate direcţiile. Liviu urinează. Iese din baie şi se îndreapta spre paturi. Se întâlneşte cu asistenta mică. Aceasta îşi face soldaţeşte rondul, cu un clopot metalic in mână. Când îl vede, asistenta începe să sune din clopot disperată, dând astfel alarma. Liviu e descumpănit, nu pricepe ce se intamplă. Asistenta continuă să sune din clopot până când se convinge că nimeni nu reacţionează la alarma sa zgomotoasă. Câţiva pacienţi ies din salon şi încep să facă exerciţii ritmice de inviorare.
ASISTENTA
(cu autoritate. Vorbeşte cu o dicţie studiată, spune toate literele cuvintelor, inchipuindu-şi că asta îi dă o prestanţă şi, de ce nu, un aer inteligent):
Ce cauţi tovarăşe arhitect pe hol? Unde vrei să pleci? Te crezi în junglă?
Liviu este nedumerit. Nu ştie ce sa răspundă, reacţia l-a luat mult prea pe nepregătite.
LIVIU:
Am fost la veceu...
ASISTENTA:
Ce-ai cautat la veceu la ora asta?
LIVIU:
Am fost sa ma piş.
Asistenta rămâne la rândul ei blocată.
ASISTENTA:
Treci in pat si sa nu te mai prind că ieşi după program că data viitoare o paţeşti. Şi mai şi vorbeşti murdar de faţă cu mine. Măgarule!
LIVIU:
Scuzele mele, doamna!
ASISTENTA
(ofuscata):
tovaraşa !
Liviu este aproape amuzat de situaţie. Îi face cu ochiul şi pleacă. Intra in salonul de dormit, trecând pe lângă pacienţii care îşi continuă exerciţiile de înviorare. În timp ce merge printre paturi o aude pe asistentă strigând ceva la ceilalţi pacienţi treziţi de zgomotul clopotului. Ajunge la patul lui. O vede pe femeia în vârstă dormind. Pe pernă vede un păduche care sare într-o direcţie nedefinită. Pleacă scârbit.
Se aşeaza lângă patul Tudorei, pe jos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu