"EU SUNT SCENARIST... CA SĂ ZIC AŞA"

Probabil unii vor să afle cum a fost admiterea la master UNATC, scenaristică, unde am ajuns printr-un foarte fain context de împrejurări.

Atmosfera de-acolo mi-a adus aminte de ce nu am renunţat la facultatea asta, la scenaristică şi la scris.

Pentru că suntem doar nouă în grupă. Pentru că profesorii ne ştiu numele la toţi şi se interesează de părţi de biografie, pentru că îşi aduc aminte şi râd de cum eram noi în anul I şi pentru că vorbesc despre noi cu prietenii lor. Pentru că se enervează când cineva vrea să se facă scenarist imbecil când o să fie mare şi nu vrea să se facă scenarist pasionat. Pentru că se enervează şi bat cu pumnul în masă până cade proiectorul de pe picioruşele lui prea sensibile pentru nervii oricărui scenarist şi pentru că toate astea înseamnă că sunt oameni pasionaţi de studenţi, de scenaristică, de film.

Proba scrisă ar fi fost grea dacă nu ai fi fost informat măcar de basic dinainte de examen. Caracteristicile personajului principal în bibliografia de examen (Syd Field, Carriere, Carabăţ şi McKee).

Proba orală a fost genială. De ce vreţi să daţi la master? Ştiau ce vor să audă sau să simtă din partea noastră. Pasiune flamboaiantă, pentru că de aici porneşte totul şi cred că s-ar fi simţit jigniţi dacă cineva care nu adoră meseria ar fi intrat sub semnătura lor în facultate. Au pus şi destul de multe întrebări teoretice. Dar nu cred că vroiau să vadă cât suntem de puşi la punct cu bibliografia de examen ci cât de mult ne-a interesat bibliografia de examen. Întrebări personale. Nu pentru că îi interesa ce probleme avem noi (asta o să-i intereseze mai târziu, la cursuri). Pentru că munca de scenarist este o muncă a ta cu tine, a ta cu biografia ta. Cum îţi vezi viaţa contează pentru cum îţi văd alţii filmele.

Vai dom' profesor... aţi fost tare rău.

asasuntazi THAT I WOULD BE LOVED EVEN WHEN I'M NOT MYSELF

CONSTRUCŢIA PERSONAJULUI

Există structuri pentru scenarii. Unii le văd ca pe un acvariu strâmt, în care nu prea vor să încapă, alţii ca pe nişte proptele de care să îşi sprijine ideea ca să stea în picioare. Dar regulile sunt reguli, legile sunt legi, dacă le încalci trebuie să le încalci foarte inteligent ca să nu faci puşcărie. Eu cred că există crima perfectă, dacă nu laşi arma la locul crimei plină de amprente, fire de păr şi tot felul de alte adn-uri.

Interesant este că majoritatea cărţilor de teorie scenaristică propun o serie de reguli comune. Aşa că, atunci când doi îţi spun că eşti beat, mai bine scrii un scenariu corect. Iar structurile nu au fost inventate nici de Syd Field, nici de Robert McKee şi nici de Carriere. Structurile au început cu basmele, deci sunt foarte vechi şi testate de timp. Asta înseamnă că avem tendinţa să înţelegem mai bine un subiect structurat pe stilul ăsta.

În fotografie e simplu. Ştii că privirea îţi va fi atrasă de cele două linii verticale din pătratul de aur. Nimeni nu contestă şi toată lumea este de acord că e vorba de psihologie. Dar regulile scenaristice sunt atât de des contestate (şi nu de profesionişti) încât te întrebi de ce nu reuşeşte toată lumea să scrie scenarii. Ideea nu este să respecţi regulile. Ideea este să le cunoşti.

Personajul principal

-se identifică după primele minute de film. Inclusiv fizic, este particular (Lost in Translation - prima apariţie a eroului, înconjurat de japonezi care îi ajung abia până la umăr). Atitudinea este diferită, privirea este diferită, expresia feţei este diferită.

-are un comportament aberant (după Radu Nicoară). Dacă stăm cu toţii la o masă, afară se aude o bubuitură. iar tu eşti singurul care se duce să verifice ce s-a întâmplat, tu eşti eroul (Păsările, Alfred Hitchcock. Jessica se duce să îi ducă un canar lui Rod, nu îl găseşte acasă, se hotărăşte să îl caute, insistă deşi sunt multe lucruri care i se pun împotrivă). Comportamentul aberant îl pune în situaţii limită şi provoacă antagonistul (Batman îl provoacă pe Joker în aceeaşi măsură în care Joker îl provoacă pe el. Totuşi, Batman ar fi putut să rămână la el acasă şi să nu ia atitudine. Faptul că a luat atitudine este comportament aberant).

-truism - structura personajului este dependentă de structura acţiunii. După McKee, înainte de personajul principal a fost incidentul declanşator. Ceva se întâmplă în primele 5 minute de film şi strică echilibrul iniţial al poveştii. Personajul principal se opune iniţial la a lua parte la acţiune (Broken Flowers - Jim Jarmusch. Don are toate motivaţiile să plece din casă. Primeşte o scrisoare în care află că fiul lui îl caută. Nu pleacă. Este aproape letargic, apatizat. Prietenul lui îi aranjează toate datele plecării şi îl convinge să plece în căutarea fiului).

-personajul principal nu are noroc. Maşina nu porneşte dacă îl urmăresc mafioţii, nu ajunge la diamante înaintea antagonistului, nu primeşte un conflict gata rezolvat. Dacă ar avea noroc filmul s-ar termina înainte să înceapă. Personajul principal ia atitudine, îşi face singur norocul.

-în plot point 2 deja personajul a luat suficiente decizii dubioase încât să ajungă într-un punct din care nu se mai poate întoarce.

-personajul evoluează treptat, dar evoluţia devine foarte evidentă abia după lupta finală, pp3. După D. Carabăţ, însemnarea. Se alege cu o lecţie învăţată, dar diferenţele se văd şi fizic. "Thelma şi Louise" - cele două house-wifes devin ... "rugged roadies (?)" până la finalul filmului.

În rest, Carriere spunea că imaginaţia este un muşchi care trebuie exersat. Aşa că, to the gym.

Foto http://peeash.lesfilmsdelalymphe.com/menu.htm, Pee Ash Debies

EX

Tudor ocoleste agitat toate obstacolele pana la usa. Cateva scaune, o masa de cafea rasturnata, un vraf de haine pentru spalat, o cutie de televizor. Apasa pe clanta. Usa e blocata din interior de un obiect greu.

E o chestie foarte random. Daca vreti puteti sa o continuati. In principiu se poate intampla orice, poate fi de la policier la drama de familie la horror la film pentru copii. Sunt genul de exercitii pe care le mai faceam noi in anul I.

EXERCITIU

Ca scenarist foarte multe lucruri pe care le vezi, care se intampla in jurul tau sau pe care le auzi ar trebui sa iti dea un minim de declic pentru un minim de poveste. Pana la sfarsitul zilei e destul de probabil ca unele sa se dovedeasca a fi false inspiratii, dar e foarte fain sa iti traiesti viata la panda dupa asa ceva.
So, in caz ca va vine vreo idee din exercitiul asta, dati un semn.
Cum arata camera in care doarme tipul din imagine?

I'LL WAKE UP OLDER AND I'LL JUST STOP ALL MY TRIAL (asasuntazi)

SEMINAR ROBERT MCKEE

SPIDER SOLITAIRE

Artişti sictiriţi. Obosiţi după o noapte de scris, fix înainte de dead-line. Ne dădeam mari în faţa lui Cristi Puiu că suntem obosiţi pentru că am scris toată noaptea. "Păi de ce nu scrieţi ziua?". Întrebare voit naivă, probabil fără ironie, sau oricum nu răutăcioasă.

Sincer, nu scriem ziua pentru că ne-a fost lene să scriem ziua şi am rămas în pană cu timpul. Cam atât de simplu. Şi aşa suntem scenarişti de schimbul 3. Nu pentru că am fi harnici.

Pe de altă parte noaptea nu prea ai ce să faci, nu sunt atâtea tentaţii, care clar au fost inventate ca pedeapsă pentru scris. Mai e şi liniştea aia universală. Lumea cam doarme dacă nu e ziua cuiva de băute, nu poţi să pui muzică pentru că prietenul tău a adormit şi ai împrumutat cuiva acum 5 luni căştile. Aşa că poţi să scrii lejer. În cel mai rău caz de plictiseală. Închizi pisicile în altă cameră şi te asiguri că nu o să zgârie la uşă. Eu fac curat în cameră înainte să scriu, îmi fac un ceai de trandafiri egipteni şi îmi iau biscuiţi la îndemână. Şi ţigări. Lucky Strike roşu. Două pachete. De ceai mă pot lipsi. Şi de biscuiţi. Bine, camera dacă nu e curată măcar să nu îmi cadă ceva în cap fix când imi vine o idee. Dar ideal e să am un mic landscape în care să pot să scriu. Şi să miroasă bine. A ulei volatil de scorţişoară (nu din ăla din bamboo, care îţi lasă gust de săpun dacă stai prea mult în cameră. Din ăla de la farmacia naturistă).

Dacă începe cursorul să clipească mai mult de 5 minute în continuu deschid un spider solitaire. Bineînţeles că pierd perpetuu. Îl trezesc pe Mihai să mai citească ce am scris.

FEEDBACK

În magie există o regulă, chiar şi pentru eclectici şi solitari - nu vorbeşti despre vraja pe care vrei să o faci cu nimeni până când nu se împlineşte. Cuvintele au o forţă foarte specială. Mistică. Sau, ca explicaţie alternativă, psihologică. În momentul în care vorbeşti despre ceva, îţi scade concentrarea. Consumi foarte multe lucruri în cuvinte şi te descarci. Aşa că seara, când rămâi tu cu secretele tale, te gândeşti doar la secretele tale, şi poate mai puţin sau cu mai mică intensitate la ce ai discutat şi ai epuizat la un whiskey.

Scenaristica are o latură mistică. Aşa că există un moment bun şi un moment prost în care vorbeşti despre ce scrii. Şi mai există un moment foarte prost în care poţi să vorbeşti despre ce scrii. Ţi-a venit o idee. Nu e ok să o consumi în cuvinte până când nu o scrii. O pui pe foaie, o laşi să se răcească şi o modifici. Poate faci o depliere. Sau un treatment. Şi la un moment dat, când lucrurile au prins contur, nu mai devreme, vorbeşti cu cineva.

HOW TO NOT

Să zicem că ai o idee. Şi ţi se pare genială. Nu trebuie să fie neapărat genială. Poate să fie foarte proastă, pentru că no, ne mai luăm şi ţepe de la muze. Bun. O povesteşti cu aerul că e o idee genială. În stadiul ăsta mai mult ca sigur o povesteşti ca să primeşti urale şi să te dai mare. Iar interlocutorul face moaca aia de parcă ar mânca lămâie dar e prea politicos să se strâmbe. Se plictiseşte şi îşi aduce aminte de ultima ceartă cu prietena şi îţi cere un sfat. Iar tu rămâi cu buza umflată. Te gândeşti că ar fi bine să schimbi grupul de prieteni, că nu eşti înţeles, că nu ai cu cine să vorbeşti şi pe scurt că prietenul tău e un prostănac care nu pricepe filmele. Dar de fapt îţi mai rămâne o chestie în minte. Că scenariul tău nu a captat interlocutorul. În definitiv un scenariu povestit trebuie să capteze de la prima frază. Şi probabil o să-l laşi baltă sau o să intri în blocaj. Păcat de idee. Vezi dacă nu ai ştiut să îţi ţii gura?

HOW TO

Să zicem că ai o depliere sau un treatment, sau o altă formă ceva mai apropiată de film. Normal că la un moment dat o să vrei feed-back. Se întâmplă chiar şi când spui un lucru să îţi iasă pe gură altfel decât l-ai gândit. Cu siguranţă se poate întâmpla acelaşi lucru şi atunci când scrii un scenariu. Aşa că te verifici. Atenţie la persoana care te verifică. Nu trebuie neapărat să fie specialist în ale scenaristicii sau poate nici măcar cinefil (deşi no...cu cât ştie mai multe cu atât mai bine). Dar ar trebui măcar să ştie câte ceva despre poveşti. Şi să fie sincer. Să nu te menajeze. Nici să nu te facă praf, dar oricum să nu te menajeze politicos. Câteodată sugestiile sunt bune. Altă dată nu. Asta merge la simţ. Şi la bun simţ. Când cineva încearcă să te convingă că tot scenariul e aiurea şi că are o idee mai bună pornind de la a ta poţi să îl rogi să o scrie pentru el şi să nu îi mai povesteşti scenariile tale până la premieră.

Cel mai descurajant feedback pe care îl poţi primi e "A, ca în Citizen Kane?". NU! Nu ca în Citizen Kane. FFS. Nu există doar Citizen Kane. E original. Doar că s-a mai făcut. Nu e panică. Dacă tu ştii că e original e original, punct. Acum, să nu te minţi că e original dacă doar ai schimbat numele personajului şi filmul se numeşte Citizen Mark.

Structurează-ţi discursul foarte bine. Şi nu fii atent doar la tine. E feed-back. Uită-te la omul cu care vorbeşti. Dacă dă nerăbdător din picior e rău. Dacă l-ai captat e bine. Dacă te întrerupe şi îţi pune întrebări nu te enerva. Sunt cel mai probabil întrebări pe care nu ţi le-ai pus şi pe care e bine să ţi le pui. Răspunde-i ce îţi vine în minte. Nu îi spune "nu ştiu" sau "nu contează".

Eu recomand pentru feedback mamele. Nu genul ăla care te pun să spui poezia pe care ai învăţat-o singur în faţa vecinilor. Alea sunt periculoase. Genul de mame care îţi ziceau să nu mai colorezi în afara conturului, te învăţau tehnica, şi dup-aia îţi prindeau desenul cu bolduri de perdea în dormitor.

A, şi niciodată nu eşti prea paranoic dacă eşti scenarist. Trimite-ţi scenariul prin poştă, auto-adresat, înainte să vorbeşti despre el. Trust me.

16. SPITAL. INTERIOR. NOAPTE

Liviu se trezeste in patul de campanie, cu o mână încolăcită în jurul lui. Îşi dă seama că lângă el în pat se află bătrâna. Se eliberează din îmbrăţişarea forţată. Se plimbă printre paturi. Toţi pacienţii dorm, majoritatea senini. Iese pe coridor, intră în camera de toaletă. Deschide lumina. Caţiva gândaci speriaţi fug în toate direcţiile. Liviu urinează. Iese din baie şi se îndreapta spre paturi. Se întâlneşte cu asistenta mică. Aceasta îşi face soldaţeşte rondul, cu un clopot metalic in mână. Când îl vede, asistenta începe să sune din clopot disperată, dând astfel alarma. Liviu e descumpănit, nu pricepe ce se intamplă. Asistenta continuă să sune din clopot până când se convinge că nimeni nu reacţionează la alarma sa zgomotoasă. Câţiva pacienţi ies din salon şi încep să facă exerciţii ritmice de inviorare.

ASISTENTA

(cu autoritate. Vorbeşte cu o dicţie studiată, spune toate literele cuvintelor, inchipuindu-şi că asta îi dă o prestanţă şi, de ce nu, un aer inteligent):

Ce cauţi tovarăşe arhitect pe hol? Unde vrei să pleci? Te crezi în junglă?

Liviu este nedumerit. Nu ştie ce sa răspundă, reacţia l-a luat mult prea pe nepregătite.

LIVIU:

Am fost la veceu...

ASISTENTA:

Ce-ai cautat la veceu la ora asta?

LIVIU:

Am fost sa ma piş.

Asistenta rămâne la rândul ei blocată.

ASISTENTA:

Treci in pat si sa nu te mai prind că ieşi după program că data viitoare o paţeşti. Şi mai şi vorbeşti murdar de faţă cu mine. Măgarule!

LIVIU:

Scuzele mele, doamna!

ASISTENTA

(ofuscata):

tovaraşa !

Liviu este aproape amuzat de situaţie. Îi face cu ochiul şi pleacă. Intra in salonul de dormit, trecând pe lângă pacienţii care îşi continuă exerciţiile de înviorare. În timp ce merge printre paturi o aude pe asistentă strigând ceva la ceilalţi pacienţi treziţi de zgomotul clopotului. Ajunge la patul lui. O vede pe femeia în vârstă dormind. Pe pernă vede un păduche care sare într-o direcţie nedefinită. Pleacă scârbit.

Se aşeaza lângă patul Tudorei, pe jos.

ETAPELE SCRIERII UNUI SCENARIU (minim)

Ideea, tema, subiectul

Totul incepe cu o sclipire de imaginatie. Ce-ar fi daca vecinul de la 4 ar fi un extraterestru cu 4 maini care incearca sa ma ajute sa spal vasele mai repede? Asta este ideea.

Tema filmului este de obicei rezumata intr-o propozitie cu talc. Ciudatii sunt respinsi chiar si atunci cand vor sa ajute.

"Tema scenariului ni se înfăţişează ca o relaţie între un semnificant specializat (proiect compoziţional) şi o semnificaţie şi ea particulară, rezultată din acel proiect, dar şi dintr-o anumită potenţialitate generativă proprie."(Dumitru Carabat, Spre o poetica a scenariului cinematografic. pag. 23)

Subiectul

Un extraterestru incearca sa ajute pe cineva la spalatul vaselor.

Synopsis

Rezumarea intr-o pagina a scenariului. Syn-opsis - dintr-o singura privire. Synopsisul reusit e ca un strip-tease. Arata, dar nu tot, si mai ales treptat.

Synopsis dezvoltat

Un synopsis in 4-5 pagini. Atentie la ponderea momentelor in synopsis. Greseala este ca unele momente de obicei scurte dar care sunt mai clare in minte sa ocupe mai mult de jumatate din synopsis.

Treatment

Synopsis dezvoltat in cam 40 de pagini. Este cea mai apropiata forma de literatura. Aici intra si franturi de dialog, si momente care nu vor aparea in scenariu, descrieri de personaje si actiune.

Deplierea (scaleta, out-line)

Rezumarea intr-o propozitie a fiecarei secvente in parte, in ordine. Momentul cel mai bun pentru a stabili perfect si locul plot-point-urilor.

Tot Dumitru Carabat vorbea despre relatiile dialogice intre secvente. Pentru ca actiunea sa avanseze, o solutie este ca secventele sa fie legate intre ele prin "dar" si "si".

Extraterestrul vrea sa il ajute pe vecinul lui sa spele vasele dar vecinului ii este frica de el si extraterestrul se hotaraste sa il ajute pe ascuns etc.

Primul draft din scenariu

Daca un moment stagneaza treci peste. Deplierea ajuta sa treci peste astfel de momente.

Al doilea draft din scenariu

Revenirea la momente care stagneaza, rafinarea, scrierea dialogurilor. Cand ai probleme la scrierea dialogurilor asta se intampla probabil pentru ca nu ai o fisa buna a personajelor, pe care o poti face atunci cand simti nevoia.

Numarul ideeal de drafturi este de 3.

:))

Panica. Vor sa il interzica pe Sergiu Nicolaescu. Nu din surse sigure. Un articol pe un blog. Lume trista. Comentarii care fac abstractie de gramatica. Nostalgii.

Pot sa inteleg nostalgia. Sunt o fire nostalgica mai mult decat orice altceva. Sunt filmele copilariei lor, ale parintilor lor, si oricum sunt in felul lor trist un document al epocii. Nu ar trebui interzise. Nici filmele proaste, nici manelele. Pentru simplul fapt ca nu vreau sa fie martirizate.

Filme ale lui Sergiu Nicolaescu, la propunerea CNA vor fi interzise pe motiv ca fac propaganda comunista. True. Fac propaganda comunista. Dar faptul ca s-a pus problema nu inseamna ca o sa se rezolve. Interzicerea e mai mult...o metafora. Mai pe larg: Sergiu Nicolaescu era "teacher's pet" inainte de 90. Iar dupa nu a avut decenta sa recunoasca. Mai mult, incearca sa explice ca era persecutat politic. Lipsa de tact si respect penturu cei care, intr-adevar, au fost persecutati. Si atunci vine cineva si propune ca filmele lui sa fie interzise pentru propaganda. Mai mult decat orice, se vrea un scandal care sa demonstreze ceva: omul ala A FACUT PROPAGANDA COMUNISTA. Mihai Viteazu vorbea ca Ceausescu. E nasol.

Nu va fi interzis, si nici nu este asta intentia. Va fi doar putin zgandarit. Pentru ca merita.

FIGURI...DE STIL

Figurile de stil. Le-am invatat in clasa a 4-a si elevii cei mai silitori le foloseau din abundenta cu toate ocaziile sau fara nici o ocazie speciala. Unii le mai folosesc si acum, dupa cel putin 10 ani, tot din abundenta, dar cu foarte mult elan. Dar ca sa folosesti o figura de stil trebuie in primul rand sa o pricepi. Candelabrul cerului. Metafora. Pentru ca stelele sunt ca niste beculete. Aha.

Filmele au parte de figurile lor de stil, unele ermetice, unele bine integrate in poveste, altele penibile. In tarile comuniste aveau un rol bine definit. Puteai face misto fara sa fii acuzat ca faci misto, iar publicul le cauta cu entuziasm sau frustrare.

Dupa cum spuneam, e excelent daca intelegi ce spui. Exista atunci o sansa ca si altii sa inteleaga ce spui si asta e bine. Trebuie sa te intrebi in permanenta de ce scrii un anumit lucru si sa iti raspunzi sincer. De ce personajele se intalnesc in gara si nu in statia de metrou? De ce personajul principal are 32 de ani si nu 23? De ce inchei secventa in fade out pe alb si nu in fade out pe negru? De ce folosesti neaparat o metafora si nu spui direct un lucru? Chestie de dozaj.

Simbolurile pot fi la nivel cromatic. Ok. Tipa poate avea o rochie din saten rosu pentru ca e Angelina Jolie si ii sta foarte bine in rosu. Sau poate avea o rochie din saten rosu cu o anumita croiala care sa o identifice cu Maria Magdalena.

Simbolurlie pot fi undeva intr-o imagine din planul doi. Pustiul se poate sprijini pe un clopot pentru ca e la indemana sau pentru ca desenul de pe clopot simbolizeaza lupta lui (desenul cu sf. Gheorghe de pe clopot / Andrei Rubliov).

Simbolurile pot fi ca niste degete bagate in ochi. Uite, vezi? SIMBOL! Din dulap poate sa cada un topor de macelarie si sa ii taie degetul pianistului (in folosul epicii povestii) sau sa cada un topor de macelarie si sa se infiga in carpator, "prefigurand destinul tragic al personajului" (Visul lui Liviu).

Oricum ar fi, cel mai elegant este ca un simbol sa aiba si o explicatie in epic. Sa nu fie izolat de poveste (visul lui Liviu, scena cu toporul, care nu ar lipsi daca ar lipsi).

Tot cand vine vorba de simboluri, unele care poate au fost faine la inceput au atatea clone incat devin penibile. Daca ploua in toate filmele cand exista momente tensionate in relatii ploua ori ca sa i se vada mai bine sanii actritei prin tricou ori ca sa ti se bage degetele in ochi ca este vorba de un moment tensionat. Daca fulgera, e deja film de groaza. Terminaaati.

Simbolurile pot fi cat de incriptate vrei. Pot fi facute doar pentru tine. Poti doar tu, ca regizor sau scenarist, sa stii ca buzunarul tipului e patrat pentru ca stii ca el are capul patrat. E in regula. Onanist, dar in regula. Mai bine decat sa explici poanta.

In rest, in filmele bune se intampla atat de multe lucruri in planul doi, incat le poti vedea de zeci de ori la varste diferite si sa iti placa diferit.

Bineinteles, nu stiu daca mai era nevoie sa spun, metaforele sunt strict vizuale, nu apar in scriitura scenariului.