INDIFERENT CU CE SE OCUPA OAMENII DE STIINTA, OBTIN ARPOAPE INTOTDEAUNA O ARMA

Da. De fapt cam la asta se ajunge de cele mai multe ori. Spun asta in timp ce ma documentez pentru lucrarea de licenta. Ceva despre filmele interzise pe motive politice, sociale, religioase etc.
Mi-am aprins o tigara si ma gandesc la finantarea filmelor si mi se contureaza o vaga teorie a conspiratiei, destul de funny. Probabil de plictiseala.
Exista arme biologice, atomice, albe, de foc, in fine. Si exista chestia asta de marketing. Care iti baga in cap consumerismul. Reclama aia la care nu te plictisesti. Ba la care te duci cu prietena, prietenii, o recomanzi, si stai doua ore sa te uiti la masina lui James Bond, rujul si oja lui Nicole Kidman si costumul lui Johny Depp. Imi dau seama ca exact aceeasi chestie ne-a spus-o de mai multe ori si Nicoara la curs. Dar de cand mi-am aprins tigara si mi-am improvizat o scrumiera, mi se pare pe undeva ideea mea. Bine, cred ca la un moment dat ne vine tuturor ideea asta.
So, filmele fac in felul lor propaganda. Mi se pare ca mai am putin si o sa se inteleaga ca spun ca filmul e unealta satanei.
Nu. Doar ca e intr-adevar interesant sa vezi cum unii impun niste lucruri prin filmele la care ne uitam. De la haine la atitudini, la preconceptii. Asa ca aflati de ce va plac femeile cu picioare lungi, de ce va doriti masina rosie, de ce vi se pare misto vecinul de la 4. Esentialul e sa nu te lasi pacalit. Uitati-va ce manichiura ingrijita are Eminem. Bad boy is an image.

CELEBRUL BAR CU TERASA

the placard headphone festival - 2009 -Rokolectiv 2009 placard
Iubitul meu spunea ca e ca si cand ai intra in bucatarie, ai lua toate ingredientele si le-ai manca separat, asa cum sunt. Putin aluat, eventual faina, o cana de apa, dupa care niste unt, si tot asa. De fapt chiar asa si este.
MNAC etajul 4. Celebrul bar cu terasa. Fotolii umplute cu zapada artificiala. Alea in care te scufunzi si in care nu ai cum sa nu stai comod orice ar fi. Casti hi-fi aruncate random pe jos in asa fel incat sa ajunga pentru toata lumea (excelent. Nu ai sanse sa deranjezi pe nimeni, nu ai sanse sa fii deranjat). Prima reactie cand iti pui castile este sa le schimbi gandindu-te ca sunt singurele defecte. Dupa care vezi ca toate au aceeasi problema si incepi sa te bucuri de sunetul raw, uncooked, untarnished. Starting to enjoy it, like it, love it. Cadru intim, relaxat, putini oameni pe un trip comun. Un tip relaxat, la o masa, cu un laptop in fata, improvizeaza muzica dintr-un ventilator si tot felul de chestii pe care le apropie si le departeaza microfon. Ideea i-a venit din greseala aseara. Imi place ca e foarte atent la reactiile publicului si se prinde repede ce "acorduri" (?) ar trebui sa bage. Aproape ca adormi. Sunetele au un flow relaxant. In cel mai familiar mod, cineva vine si ne explica despre "bucataria" melodiei exact in momentul in care aveam chef sa fim bagati in seama. It's all family like. Vorbim cu tipul. Sillyconductor. Playing with feedback. No idea yet. Super. Nice job, dude. See you next time.
ca idee. desi la mnac a fost putin altfel

TAKE A SAD SONG AND MAKE IT BETTER

Unde se termina viata si unde incepe filmul? Pai probabil undeva intre credibil si incredibil. Iar filmul trebuie sa fie ceva mai credibil decat viata, pentru ca de-aia se plateste bilet. Si acum cineva se intreaba "pai si daca e sf?". Uite, exemplu de SF. O lume in care eu demolez toate lucrurile pe care le cunosc, oameni care peste 100 de ani evolueaza atat cat sa stea in cap, scaune care canta serenade sub balconul fotoliilor si canapele geloase. Unde ma duce filmul? Ori la o sala goala, ori la ceva mult prea experimental pentru incasari, deci acelasi lucru.
Totul trebuie sa fie credibil. Inclusiv "Stapanul inelelor" sau "Star Trek", ca nu degeaba s-a facut religie dupa cel din urma.
Cel mai bine se vede asta in jocul actoricesc. Daca o voi aduce pe verisoara mea de 6 ani sa joace rolul lui Rose din "Titanic" nu o sa planga tot atatia oameni. Iar in spatele jocului actoricesc sta, printre altele, si dialogul.
Cum ajungi la credibilitate? Clar nu prin realism, nu prin decoruri accurate, nu prin actori care stiu sa planga la comanda. Prin emotii transmise elegant. Poti sa ii pui pe oameni sa danseze si sa faca un musical pe care sa il creada toata lumea, chiar daca nimeni din public nu a dansat pe strada vreodata. Daca ai prins firul emotional al publicului, poti foarte bine sa ii faci pe cei doi mafioti sau indragostiti, sau parinti sau ce vrei tu, si extraterestrii care se bat cu sabii laser si este ok.

TERMINUS PARADIS - CUM SA OMORI ELEGANT UN PERSONAJ

Personajele mor. Asta e. Ca in viata. Se mai intampla. Lasa dezastru in urma, tristeti si conflicte nerezolvate, dar din pacate nu poti sa termini toate filmele la altar. Bine, ele nu mor degeaba. Cateodata mor ca sa se rezolve conflictul, alta data pentru ca meritau, alta data ca sa te impresioneze pe tine, si cel mai bine, mor din toate trei motivele.
Terminus Paradis. Cea mai faina moarte a personajului principal. In primul rand te atasezi de personaj inainte sa moara, dar oricum asta se intampla in multe filme. Vreau sa ajung la felul in care te atasezi de personaj. E clar un tip scrantit. Nu e genul de care sa te lasi agatata, nu e genial, mai e si nebun, agresiv, nu prea are ce sa iti placa la el. Si totusi e frumos sa il urmaresti, sa te obisnuiesti cu personalitatea lui, sa te atasezi de relatia lui cu Norica. Probabil meritul este al dialogurilor simpatice. Iar faptul ca nu e genul ala de personaj dupa care chiar sa plangi cu lacrimi de crocodil face finalul impresionant dar nu siropos.
Deci, cred ca daca voi omora vreodata un personaj, o sa il omor elegant. Fara prea multe bocete, sa merite, sa stii ca o sa moara, dar tot sa iti para rau.