Eşti ceea ce mănânci, ceea ce gândeşti, ceea ce faci, eşti felul în care vorbeşti.
Şi să nu uităm că personajele din filme sunt oameni. Pe care îi caracterizezi prin toate mijloacele de mai sus. Nu o să bagi inserturi, cartoane sau voice-over pentru a caracteriza un personaj, dar îl poţi caracteriza printr-un gest, printr-un detaliu subtil. Ce fel de haine are? Este un om îngrijit? Cum vorbeşte? Ce fel de mobilier are în apartament? Cam tot aceleaşi lucruri care te ajută să caracterizezi un om în viaţa ta, de zi cu zi.
O să mă opresc asupra unui subiect pe care îl am proaspăt în minte. La istoria filmului românesc (dna. Manuela Cernat) am avut un subiect de examen care mie mi-a adus nişte revelaţii. Bucătăria în filmul românesc înainte şi după 1989.
Bucătăria este un spaţiu intim, care spune multe despre personaj. Vezi ce are personajul tău, cum mănâncă, ce mănâncă...deci afli mai multe despre statutul lui social şi despre educaţia lui. Ca să nu mai spun că este un spaţiu în care se adună familia. Vorbesc, iar vizual au ce face cu mâinile. Sunt obligaţi să stea împreună şi îi vezi cum interacţionează. Natural, stresat, din obligaţie, armonios, cald, îşi spun problemele, se ascund, mănâncă separat. Cine găteşte? Femeia? Bărbatul? De ce?
În filmul românesc dinainte de 1989 mai era şi acel cult al mâncării. Mâncarea era greu de găsit. Cum vedeau personajele mâncarea? Poate dacă aveau cafea nu ştiu de care sau friptură în fiecare seară lucrau pentru securitate. Şi uite câte poţi spune dintr-un singur amplasament al acţiunii.
Asta se aplică la orice spaţiu, la orice atitudine.
Citeşte o carte şi eventual vezi ecranizarea. O să vezi că în carte apar invariabil nişte monologuri, sau pasaje nevizuale, care pot fi transmise prin alte metode. O privire încărcată, un gest, astea ţin de interpretare. Dar ca scenarist nu te lăsa în totalitate pe mâna actorului, regizorului, operatorului sau monteurului. Fă-ţi singur mjloacele prin lucruri mai concrete.
Prima chestie care îmi vine în minte acum este pasajul din Pulp Fiction. Vincent şi Jules se dezbracă în curte şi trebuie să se spele de sânge. Jules spune, după ce îşi dă jos toate hainele: "This is cold, out here". Şi poţi foarte uşor să îţi dai seama de ce spune asta.
Fiţi discreţi în măsura în care se poate. Publicul nu este prost. Trebuie doar să i se acorde mai mult credit.
poza publicată - Gipy
Şi să nu uităm că personajele din filme sunt oameni. Pe care îi caracterizezi prin toate mijloacele de mai sus. Nu o să bagi inserturi, cartoane sau voice-over pentru a caracteriza un personaj, dar îl poţi caracteriza printr-un gest, printr-un detaliu subtil. Ce fel de haine are? Este un om îngrijit? Cum vorbeşte? Ce fel de mobilier are în apartament? Cam tot aceleaşi lucruri care te ajută să caracterizezi un om în viaţa ta, de zi cu zi.
O să mă opresc asupra unui subiect pe care îl am proaspăt în minte. La istoria filmului românesc (dna. Manuela Cernat) am avut un subiect de examen care mie mi-a adus nişte revelaţii. Bucătăria în filmul românesc înainte şi după 1989.
Bucătăria este un spaţiu intim, care spune multe despre personaj. Vezi ce are personajul tău, cum mănâncă, ce mănâncă...deci afli mai multe despre statutul lui social şi despre educaţia lui. Ca să nu mai spun că este un spaţiu în care se adună familia. Vorbesc, iar vizual au ce face cu mâinile. Sunt obligaţi să stea împreună şi îi vezi cum interacţionează. Natural, stresat, din obligaţie, armonios, cald, îşi spun problemele, se ascund, mănâncă separat. Cine găteşte? Femeia? Bărbatul? De ce?
În filmul românesc dinainte de 1989 mai era şi acel cult al mâncării. Mâncarea era greu de găsit. Cum vedeau personajele mâncarea? Poate dacă aveau cafea nu ştiu de care sau friptură în fiecare seară lucrau pentru securitate. Şi uite câte poţi spune dintr-un singur amplasament al acţiunii.
Asta se aplică la orice spaţiu, la orice atitudine.
Citeşte o carte şi eventual vezi ecranizarea. O să vezi că în carte apar invariabil nişte monologuri, sau pasaje nevizuale, care pot fi transmise prin alte metode. O privire încărcată, un gest, astea ţin de interpretare. Dar ca scenarist nu te lăsa în totalitate pe mâna actorului, regizorului, operatorului sau monteurului. Fă-ţi singur mjloacele prin lucruri mai concrete.
Prima chestie care îmi vine în minte acum este pasajul din Pulp Fiction. Vincent şi Jules se dezbracă în curte şi trebuie să se spele de sânge. Jules spune, după ce îşi dă jos toate hainele: "This is cold, out here". Şi poţi foarte uşor să îţi dai seama de ce spune asta.
Fiţi discreţi în măsura în care se poate. Publicul nu este prost. Trebuie doar să i se acorde mai mult credit.
poza publicată - Gipy
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu