joi, 29 mai 2008

TEME LA SCENARISTICĂ, EXERCIŢII DE SCRIS

Am avut 6 profesori de scenaristică. Fiecare avea metoda lui, diferită de altele, şi eventual şi o metodă alternativă. În total mai puţin de 20. De aici ne-am ales fiecare ce ni s-a potrivit, pentru că nu toţi am învăţat de la toţi profesorii. Urmează câteva teme pe care le-am avut la fiecare profesor şi care ne scoteau (sau nu) la timpul potrivit din depresii scenaristice
1. Valeriu Drăguşanu
temă: porniţi de la sintagma "toate mi se întâmplă numai mie" şi realizaţi un scenariu de scurt metraj. Atenţie! Nu trebuie ca sintagma să se regăsească în dialoguri, ci să fie subliniată de acţiuni.
temă: scrieţi 5 cuvinte. Alegeţi unul dintre ele şi realizaţi o suită de 5 imagini care să îl ilustreze.
Sunt exerciţii foarte bune pentru începători. Le-am făcut în anul I şi la cursurile pregătitoare şi ne-au dat un punct de pornire. De fapt şi acum, când sunt în pană de idei, tot de la un proverb încerc să pornesc.

2.Dumitru Carabăţ
temă: realizarea unui lung metraj după etapele: temă, sinopsis, depliere, 10 secvenţe scrise, scenariu terminat. (descrise şi în cartea lui, mai greoaie decât Syd Field, dar cu metode ok şi cu destule exemple)
S-a mers mult şi pe teorie.

3. Radu Nicoară
temă: în timp ce urmăream câte un film, ne oprea să ne întrebe care a fost primul cadru, sau în ce culori era genericul. Este un foarte bun exerciţiu de atenţie.
temă: relaţionarea genericului cu filmul.
temă: aplicarea time-line-ului pe un film văzut. Te uiţi la un film cu times -ul afişat şi reperezi momentele principale ale poveştii după Syd Field. Notezi minutul la care apare un astfel de moment.
Punea mare accent pe vizionarea de filme, dar nu cu popcorn-ul în faţă.

4.Lucian Georgescu
temă: povestirea scenariului într-o jumătate de oră.
temă: fişa personajului.
temă: găsirea pentru fiecare moment al scenariului a câte o metodă alternativă (mai bună sau mai proastă)
temă: identifică momente din scenariul tău cu alte filme (de ex, personajul este ceva între Kevin Spacey din American Beauty şi Bill Murray din Lost In Translation)
"Filmul este ca un cozonac care se coace la foc mic."
Se axa mult pe discuţii de grup care să ne dea idei şi să ne scoată din blocaje.

5.Şerban Alexandrescu
temă: identificarea personajului principal din 3 filme şi demonstraţia că este personaj principal.
(urmează completat. Am lipsit mai mult de la curs.)

6. Florentina Heroiu
temă: analizarea ideii scenariului (în general sunt mai multe discuţii aplicate pe scenariul la care lucram şi mai puţine teme)

În caz că pare că mi-au plăcut toate metodele, nu este adevărat. Nici nu o să-mi folosească toate.
Cel mai important este de fapt să discuţi cu o persoană avizată, care să te poată sfătui. Nu cu oricare dintre profesori doar pentru că este profesor şi ştie, dar cel care este pe aceeaşi lungime de undă, fie că îţi este profesor, prieten sau psihiatru.

3 comentarii:

Mr.Collins spunea...

VALERIU DRAGUSANU, nu VIOREL :|

LUCIAN GEORGESCU, nu OVIDIU :|

dude :| sunt socat

Madalina Murarescu spunea...

Good point.

Sorin spunea...

Buna,

sunt Sorin si as vrea sa vorbim. Sunt un pasionat al cinematografiei, mai mult de scenaristica, stau toata ziua si privesc filme, scriu povesti, fac "scenarii" dar mai de gradinita pt ca nu am o pregatire f buna decat ce am mai gasit pe net. Mi-ar trebui primele cursuri de la scenaristica respectiv crearea unui scurtm. si lungm., bazele scenaristicii sa zic asa si ce crezi u ca mai e nevoie pt un inceput cat de cat in scenaristica. Ms frumos

kokoceanu@yahoo.com