luni, 22 februarie 2010

TO BE OR NOT TO BE

"you should not ask what America can do for you, but what you can do for America"

Asta înseamnă, în mare parte scrisul. Bun, că face ceva pentru tine, că te vindecă de nişte probleme, că îţi dă ocazia să îţi faci o lume a fanteziei, astea sunt toate nişte clişee pe care le dau idealiştii. Sunt frumoase, şi tot ce pot să spun despre teoria asta acum este că, dacă vrei să te vindeci prin scris, e minunat. Înseamnă că scrii cu drag, că îţi cauţi colţul tău pentru scris când lucrurile nu merg bine (şi doar am învăţat de la madame Bovary că lucrurile nu merg niciodată bine), că ai făcut o pasiune pentru scris care nu poate decât să te ajute mai departe.
Dar scriitura e egoistă. Îţi cere mare disponibilitate sufletească, mult timp şi multă implicare. E un antidepresiv care la un moment dat te poate zăpăci.Şi dacă vrei să iei chestia asta în serios, trebuie să te gândeşti că scriitorii profesionişti...au o profesie. Scrisul. Pentru care sunt plătiţi. Nu o să încerc nici să reduc totul la capitalism. Dar trebuie să fii foarte conştient că un scriitor nu are timp de prea multe lucruri. Că scrisul nu este un part-time job. Că la un moment dat o să faci bani din treaba asta, dacă vrei să o ridici la rangul de profesie.
Să fii scriitor înseamnă să îţi asumi o fişă a postului pe care eu încă nici nu am citit-o până la capăt.
Este o plăcere să scrii. Dar atunci când apar dead-line-uri, când devine un job, responsabilitatea creşte. E exact diferenţa dintre a croşeta o eşarfă pentru bunicul tău sau a face un design pentru o prezentare. Şi, să fim serioşi, bunicul e în stare să poarte eşarfa ta de lână şi vara, aşa, casual, ca să poată aduce vorba despre cât de mult îl iubesc nepoţii.
Ca să nu mă învârt în jurul unei idei, o să spun că scenaristica e un alt fel de job, dar rămâne un job. Poţi să îl faci cu plăcere, poţi să te deprimi scriind, poţi să te vindeci scriind, important e să îţi iasă bine, pentru că dacă nu, scrisul e egoist şi se răzbună. Te face să te simţi incapabil, mai mult decât orice alt job prost făcut. Pentru că cei care scriu o fac pasionat. Şi dacă intri în blocaj e ca şi când ai afla că iubirea vieţii tale cu care ai petrecut 20 de ani din viaţă te-a înşelat cu prietena cea mai bună în tot timpul ăsta. Rişti să îi împuşti pe amândoi şi să te arunci în Sena (în cel mai rău caz şi dacă ai predispoziţie spre decizii de genul ăsta).
Pe de altă parte, e o meserie simplă dacă ştii să o faci şi dacă eşti conştient a câta parte trebuie să îi dedici. Dacă nu laşi lucrurile să se piardă, dacă eşti în continuă mişcare şi mereu informat, poţi să scrii şi să dictezi în acelaşi timp. Poţi să îţi asumi nişte structuri şi să te laşi dus de val şi uau! Nu cred că se compară nimic cu terminarea unei probleme scenaristice. E oarecum senzaţia pe care o aveam când primeam problemele alea grele la mate (de la dl Mare, Gods rest his soul) pe care le rezolvam după două zile şi vedeam că rezultatul e acelaşi ca la sfârşitul cărţii. Dar pe lângă satisfacţia că ai terminat problema, mai e şi satisfacţia că toate deciziile pe care le-ai luat în ultimii ani au fost bune. Că nu ţi-ai ratat cariera (teamă care îi bântuie pe toţi până la premiere, sau măcar până la premieră), că...da, e bine. Alt avantaj nu găsesc acum. Decât acela că poate fi simplu, că poate fi frumos, că îţi poate da satisfacţii (să nu fim ipocriţi, inclusiv satisfacţii materiale).
Dar până la satisfacţiile astea, trebuie să ştii dacă vrei sau nu să faci asta. Dacă vrei sau nu să investeşti până la 30 de ani, timp, bani, nervi, şi pe oamenii din jurul tău. La naiba, cum o să reacţioneze soţul când o să-şi dea seama că cel mai mare rateu al lui ţie ţi-a dat o idee foarte faină, sau că ai descris şapca urâtă a tatălui tău ca pe o piesă care îl defineşte pe erou (poate zgârcit, poate dezordonat, poate doar un ţăran modest fără gusturi). Cei din public nu o să ştie. Dar oamenii din jurul tău vor ştii. Aşa că, mai bine eşti sincer cu ei de la început şi le spui că şapca ţi se pare de prost gust. In advance. Şi pregăteşte-te pentru un bilet doar dus într-o vacanţă care ar putea fi în Alaska sau în Hawaii.
Succes

Asasuntazi I AM TOO A SPIRIT AND A WONDERER

sâmbătă, 20 februarie 2010

RECOMANDARI REGIZORI

Facand ordine printre hartii, am gasit ieri o lista repezita de-ale mele dintr-un an (probabil 2 sau 3) cu regizori, pentru cazul in care nu mai stiu la ce filme sa ma uit. N-am pus-o in vreo ordine anume (cred ca vag alfabetica, dar nu bag mana-n foc), pentru ca sunt intre doua teme, o carte (app, Misterul regelui) si un mers in Carrefour dupa ciocolata pe saptamana asta. Dar e garantat ca daca va tineti de lista sunt sanse mici sa vedeti un film prost facut.

Woody Allen
Almodovar
Amenabar
Wes Anderson
Ang Lee
Darren Aronofsky
Benigni
Bertolucci
Luc Besson
Tim Burton
Chaplin
Clint Eastwood
Francisc Ford Copolla
Sophia Copolla
David Fincher
Milos Forman
DW Griffith
Hitchcock
John Huston
Jarmusch
Jeunesse|
Kieslowski
Kubrik
Kurosawa
Fritz Lang
Sergio Leone
David Lynch
Sidney Lumet
Sam Mendes
Roman Polanski
Rosselini
Scorsese
Spielberg
Tarantino
Giuseppe Tornatore
Gus Van Sant
Lars Von Trier
Orson Wells
Billy Wilder

Suport completari

RECOMANDARI FILME 2

For junkies

Kafka
Mirror Mask
Schizopolis
Waking life
Rumba
Elephant's dream
Synecdoche, New York
Moloch
The Darjeling Limited
An American Astronaut
Assasination of a High School President
Satyrikon
Snatch

Pentru cupluri

The curious case of benjamin button
the wrestler
Broken Embraces
Leaving Las Vegas
Goya's Ghost
Boys Don't Cry
Breaking the Waves
Dreamers
Frieda
Le Fabuleux Destin D'Amelie Poulin
The Visitor
Broadway Danny Rose
Balanta

Tobecontinued