luni, 22 februarie 2010

TO BE OR NOT TO BE

"you should not ask what America can do for you, but what you can do for America"

Asta înseamnă, în mare parte scrisul. Bun, că face ceva pentru tine, că te vindecă de nişte probleme, că îţi dă ocazia să îţi faci o lume a fanteziei, astea sunt toate nişte clişee pe care le dau idealiştii. Sunt frumoase, şi tot ce pot să spun despre teoria asta acum este că, dacă vrei să te vindeci prin scris, e minunat. Înseamnă că scrii cu drag, că îţi cauţi colţul tău pentru scris când lucrurile nu merg bine (şi doar am învăţat de la madame Bovary că lucrurile nu merg niciodată bine), că ai făcut o pasiune pentru scris care nu poate decât să te ajute mai departe.
Dar scriitura e egoistă. Îţi cere mare disponibilitate sufletească, mult timp şi multă implicare. E un antidepresiv care la un moment dat te poate zăpăci.Şi dacă vrei să iei chestia asta în serios, trebuie să te gândeşti că scriitorii profesionişti...au o profesie. Scrisul. Pentru care sunt plătiţi. Nu o să încerc nici să reduc totul la capitalism. Dar trebuie să fii foarte conştient că un scriitor nu are timp de prea multe lucruri. Că scrisul nu este un part-time job. Că la un moment dat o să faci bani din treaba asta, dacă vrei să o ridici la rangul de profesie.
Să fii scriitor înseamnă să îţi asumi o fişă a postului pe care eu încă nici nu am citit-o până la capăt.
Este o plăcere să scrii. Dar atunci când apar dead-line-uri, când devine un job, responsabilitatea creşte. E exact diferenţa dintre a croşeta o eşarfă pentru bunicul tău sau a face un design pentru o prezentare. Şi, să fim serioşi, bunicul e în stare să poarte eşarfa ta de lână şi vara, aşa, casual, ca să poată aduce vorba despre cât de mult îl iubesc nepoţii.
Ca să nu mă învârt în jurul unei idei, o să spun că scenaristica e un alt fel de job, dar rămâne un job. Poţi să îl faci cu plăcere, poţi să te deprimi scriind, poţi să te vindeci scriind, important e să îţi iasă bine, pentru că dacă nu, scrisul e egoist şi se răzbună. Te face să te simţi incapabil, mai mult decât orice alt job prost făcut. Pentru că cei care scriu o fac pasionat. Şi dacă intri în blocaj e ca şi când ai afla că iubirea vieţii tale cu care ai petrecut 20 de ani din viaţă te-a înşelat cu prietena cea mai bună în tot timpul ăsta. Rişti să îi împuşti pe amândoi şi să te arunci în Sena (în cel mai rău caz şi dacă ai predispoziţie spre decizii de genul ăsta).
Pe de altă parte, e o meserie simplă dacă ştii să o faci şi dacă eşti conştient a câta parte trebuie să îi dedici. Dacă nu laşi lucrurile să se piardă, dacă eşti în continuă mişcare şi mereu informat, poţi să scrii şi să dictezi în acelaşi timp. Poţi să îţi asumi nişte structuri şi să te laşi dus de val şi uau! Nu cred că se compară nimic cu terminarea unei probleme scenaristice. E oarecum senzaţia pe care o aveam când primeam problemele alea grele la mate (de la dl Mare, Gods rest his soul) pe care le rezolvam după două zile şi vedeam că rezultatul e acelaşi ca la sfârşitul cărţii. Dar pe lângă satisfacţia că ai terminat problema, mai e şi satisfacţia că toate deciziile pe care le-ai luat în ultimii ani au fost bune. Că nu ţi-ai ratat cariera (teamă care îi bântuie pe toţi până la premiere, sau măcar până la premieră), că...da, e bine. Alt avantaj nu găsesc acum. Decât acela că poate fi simplu, că poate fi frumos, că îţi poate da satisfacţii (să nu fim ipocriţi, inclusiv satisfacţii materiale).
Dar până la satisfacţiile astea, trebuie să ştii dacă vrei sau nu să faci asta. Dacă vrei sau nu să investeşti până la 30 de ani, timp, bani, nervi, şi pe oamenii din jurul tău. La naiba, cum o să reacţioneze soţul când o să-şi dea seama că cel mai mare rateu al lui ţie ţi-a dat o idee foarte faină, sau că ai descris şapca urâtă a tatălui tău ca pe o piesă care îl defineşte pe erou (poate zgârcit, poate dezordonat, poate doar un ţăran modest fără gusturi). Cei din public nu o să ştie. Dar oamenii din jurul tău vor ştii. Aşa că, mai bine eşti sincer cu ei de la început şi le spui că şapca ţi se pare de prost gust. In advance. Şi pregăteşte-te pentru un bilet doar dus într-o vacanţă care ar putea fi în Alaska sau în Hawaii.
Succes

7 comentarii:

Anonim spunea...

Daca am o idee si sunt mediocru ce sa fac? Sa-mi abandonez ideea sau sa am incredere ca o sa-mi ies din propria-mi mocirla in care ma scald si o sa realizez ceva. Nu mai bine ma apuc de tamplarie sau zidarie?

Madalina Murarescu spunea...

am facut (cu durere in suflet) ce mi-ai spus. dar sa stii ca e vorba de niste lucruri cu care puteam sa relationez excelent (haha, cred ca mi-era teama mai degraba sa nu creada cineva ca mi-am dat singura comentariul ala).
ce am invatat cand am trecut prin etapa despre care vorbesti e urmatorul lucru: in scenaristica, la fel ca in desenul in carbune, nu stergi nimic. creionezi. lucrezi din aproape in aproape. difuzezi liniile prea tari, estompezi umbrele.
stateam in camera 004 de camin. doua luni in continuu, peretii aia auzeau aceeasi problema, de la oameni diferiti. "eu ma las". si o sa-ti povestesc la un moment dat ce antibiotice am luat

Anonim spunea...

Sunt exigent cu mine. Daca ma enerveaza o virgula, sterg tot. Si crede-ma ca am o problema cu virgulele. Si cu cratimele... ooho. N-ar fi normal ca un pictor sa poate trage linii drepte cu ochii inchisi? Eu asa cred. Ala s-ar numi pictor. Ori, eu pictor vreau sa fiu (cu ghilimelele de rigoare) si cand vad ce stramb pot scrie... am impresia ca degeaba incerc sa o varuiesc o pieta.


Uneori ma dispera si egocentrismul asta. Dar banuiesc totusi ca nu sunt singurul care sufera de asa ceva. Si iata-ma urland dupa intelegere sub anonimat pe bloguri.

Apropos, stii cum imi calculez nivelul mediocritatii? Daca recitesc ce am scris o data, sunt mediocru 50%, daca se intampla de doua ori sunt 75%, de trei ori, 87,5% si asa mai departe...
Am recitit pana acum de 7 ori.

ana spunea...

http://www.scriptfrenzy.org/

Madalina Murarescu spunea...

mersi Ana.
Anonim, lasa hai sa nu ne plangem. Uite, ti=ar prinde bine niste Zen in the art of writing si o doza de how to write a movie in 21 days ca sa te vindeci de procrastination (exista si in romana ceva apropiat?), dar asta presupunand ca te tii de programul pe care il recomanda acolo Viky King

Sabina spunea...

iti multumesc ca existi si ca tii un blog despre asta!
mi-as dori sa te intalnesc in persoana...

madalina spunea...

Sunt suficient de megalomana cat sa te cred ca vorbesti serios. Mersi.