luni, 1 februarie 2010

CUM INCEPI CAND ITI DAI SEAMA CA ESTI SCENARIST partea 1


Inainte sa fii scenarist trebuie sa stii sa scrii. Sa scrii orice, adica. Orice iti place, proza, poezie, jurnal de bord, chitante, whatever you like. Scolareste luand-o, scenaristul este un scriitor pentru filme, asa ca nu are sens sa incepi sa scrii direct scenarii, pentru ca asta e un gen particular, iar inainte de a invata sa faci etichete pentru apa minerala trebuie sa stii sa faci etichete pentru orice. Motiv pentru care unii profesori nici nu recomanda carti de scenaristica in anul I. Noi am avut atat de multi profesori si atat de multe abordari, incat pentru unele cursuri trebuia sa stim teoria, pentru altele trebuia sa nu stim teoria.
Esentialul este ca pana la urma intai trebuie sa fii creativ. Sa scrii ce te preocupa, nu sa preiei subiecte cunoscute, clisee sau sabloane de vreun fel. De obicei inceputul este cel mai energic, cel mai entuziast, asa ca e bine sa pui pe foaie tot ce te framanta pentru ca mai tarziu o sa te intorci la ce ai scris cand aveai energie. Eu nu m-as complica pentru inceput cu teoria (pe cuvant daca mai stiu cum era in anul I, daca citisem sau nu Carabat si Syd Field), pentru ca risti un blocaj prematur. De asemeni, s-ar spune ca risti sa te crezi scenarist pentru ca stii teorie si de fapt sa nu iti dai seama ca nu esti si creativ. Povestile de filme sunt de obicei spectaculoase. Dar daca le intorci mai bine pe toate partile, ce au bun povestile bune e ca pornesc de la niste sentimente, trairi intense, pe care oamenii le au in comun, de la un principiu de viata, de la o idee calauzitoare. De-aia e bine sa iti faci o introspectie foarte sincera inainte de a te apuca de scris. Sa iti cunosti stilul, sa iti analizezi mai degraba viata ta decat pe a altora, sau daca nu ce te intereseaza sicer...energic...uh...pasionat in viata altora. Nu te crampona neaparat de poveste, ci de ce vrei sa spui prin poveste, iar povestea se va tese oarecum de la sine (nu vreau sa spun ca nu va trebui sa muncesti pe rupte, cu cola, cafea si nervi pentru ea). Asta e probabil etapa pasionata, intuitiva, la care o sa te intorci cu greu dupa mai multa vreme, asa ca bucura-te de ea. Nu e etapa in care te poti da mare ca esti scenarist, sau in care discuti snob despre operele tale, intrebi despre producatori etc.
Radu Nicoara propunea, ca exercitiu de scris, sa scrii in parc, in bar, in gara, in sectia de politie, la tribunal, sau oriunde altundeva crezi ca poti sa vezi oameni care sa te faca sa iti descoperi pasiunea. Fii atent la ce iti place si la ce observi prima data la un om, ce amintiri iti evoca. E putin probabil sa iti dai seama dupa cum vorbeste un avocat la tribunal ce viata a avut el in facultate, sa ii faci biografia corecta. Dar atribuindu-i niste povesti, de fapt te descoperi tot pe tine. Cel mai probabil nu vei scrie despre el ceva ce ai mai vazut intr-un film, ai mai citit intr-o carte sau ai mai auzit de la altcineva, ci ceva ce ai simtit tu, un punct al tau de vedere, personal, asupra vietii de facultate de la Drept.
Apropos de exercitiul asta, mie mi s-a parut interesant un exercitiu pe care il faceam la cursul de regie. Mergeam in diverse locuri stabilite de dinainte. Cand iti stabilesti o locatie, ai timp sa iti faci niste asteptari, sa te gandesti la ce s-ar putea intampla, sa iti setezi constient sau nu niste puncte de interes. "Merg in fata aeroportului. O sa vad oameni care vin de la munca din Spania, gagici misto cu vacante platite in insule, etc.". Asa ca o sa iti canalizezi intr-un fel atentia spre niste chestii care te intereseaza, spre niste subiecte. Apoi faci poze. Nu trebuie sa fie niste poze foarte pretentioase, dar sa fie bune, sa surprinda ceva (ceva-ul asta e problema sceanristicii, si pe asta il descopera fiecare pentru el). Cand faci pozele, mai cobori putin si cu picioarele pe pamant. Pentru ca o mare problema cand scrii e ca decolezi rau, stai pe scaunul magic in care orice este posibil. Daca faci o poza ai putea mai tarziu sa descoperi chestii pe care nu le-ai vazut din prima, sa vezi poza respectiva peste o luna si sa iti spuna cu totul altceva (ceea ce se intampla tot la fel de intens si cand scrii ceva, dar mai bine sa iti diversifici campul de lupta), sau pur si simplu sa iti dai seama ca unele lucruri sunt posibile doar in scaunul magic, altele sunt posibile filmic. Cand scrii trebuie sa vezi lucrurile, sa le simti.
Nu stiu daca am mai vorbit de jurnale. Pentru unii ar putea fii bune. Nu le arati la nimeni, esti sincer, scrii cand ai chef (si cand scrii cand ai chef scrii mai des, mai "cu program"), scrii chestiile care te-au impresionat pe ziua respectiva. Jurnalele de vise (probabil am mai spus de ele), pot iarasi sa te ajute la un moment dat, iar daca nu, macar un caiet la indemana, langa pat, in caz ca iti vin idei noaptea, s-ar putea sa te scape de frustrarea "am visat cea mai tare poveste azi-noapte si nu o mai tin minte". Creierul functioneaza dubios cand dormi, si poate faci niste descoperiri tari.
Daca nu, atunci exista alte exercitii mai programate de creativitate. Si setandu-ti o tema si un dead-line, te organizezi mai bine. O sa dau unele pe care le primesc UNATC-istii de pe la profi.

***Scrie-ti autobiografia, continu-o dupa momentul prezent pana in momentul cand mori, imagineaza-ti moartea si inmormantarea (poti trece lejer peste ideea de sumbru, chiar daca e vorba de tine. fictiunea te poate pune in situatii de genul asta, de terorizare a familiei cu povesti ciudate inspirate vag din viata).
***Scrie-ti cate o amintire din fiecare an de viata, punctual sau nu, dar sa fie o amintire pretioasa, ceva ce te-a marcat. Nu sari nicun an (acum nu trebuie sa incepi cu anul 0, dar e bine sa incepi cu primul an din care ai amintiri si sa il treci pe fiecare in revista).
***Fa ceva ce ti-ai dorit intotdeauna sa faci (si nu ai facut din diverse motive, lene, lipsuri, teama, timp etc)dupa care descrie doar senzatiile pe care le-ai avut. Nu actiune, pur si simplu senzatiile. Nu iti alege ceva teribilist. Sa fie ceva important pentru tine.
***Imagineaza-ti viata daca te-ai fi nascut intr-o familie de... (muncitori alcoolici, literati, preoti, mafioti, oameni de la polul nord, elfi, orice iti trece prin minte si orice te preocupa).
***Scrie despre o zi in care nu ai facut nimic si descopera ceva ce de fapt ai facut in ziua respectiva.
Lista poate sa continue, iti poti inventa oricate exercitii de genul asta. Important este sa scrii, sa iti exersezi pixul cat mai mult, sa iti placa ce scrii si sa prinzi incredere in mintea ta. Pentru ca fiecare are un fel de autocenzura, complexe si probleme de exteriorizare pe care trebuie sa le depaseasca. Iar mintea trebuie lasata foarte libera in momentul in care incepi sa scrii. In prima etapa scrii mereu necenzurat.

Colateral, eu testez tehnica de lucid dream (cu rezultate vagi deocamdata). Ar putea fi mai degraba o tehnica de controlare a mintii, dar in momentul in care mintea ta te lasa sa intri in mintea ta...cad ultimele granite. Asta incerc eu. Unii merg la yoga, altii fac exercitii de respiratie, altii mediteaza, asculta budha bar sau fac acatiste. Whatever works.
Succes.

6 comentarii:

Stejar Fagu-Brad spunea...

legat de lucid dream... un prieten de la Regie din Cluj mi-a impartasit experienta lui din vara cand contempland luna plina ce dadea fix in patul lui (colegul luase draperiile) intrase intr-o stare in care simtea atractie ei, se simtea inaltat si purtat.

Luci@N spunea...

Madalina nu te dezminti abordand subiecte interesante legate de munca unui scenarist;mult succes si tie!

Madalina Murarescu spunea...

Multumesc pentru incurajari. Prind bine oricand.
Cu lucid dream nu am reusit inca mare lucru, deocamdata doar ma trezesc daca nu imi convine un vis, dar e si asta o etapa. Interesanta povestea, Ciprian.
Maine merg la examenul celor de anul I de la comunicare audio-vizuala. Am auzit ca e promitator.
Tinem legatura.

Stejar Fagu-Brad spunea...

CE frumos se leaga lucrurile...citesc Memoriile lui Eliade; pe timpul primului razboi daduse curs unei povesti legate de soldati pe care si-o imaginase. Zile la rand isi cauta un colt unde sa stea sa poata sa-si proiecteze linistit povestea soldatilor din capul lui.

Tinem legatura.

Alice in Loveland spunea...

Madalina, vreau sa te felicit pentru calitatea scrisului tau si pentru ca esti o sursa de inspiratie si incurajare pentru pasionatii de scris, de orice natura ar fi acest scris. Ma regasesc in multe dintre framantarile tale, chiar si in cea legata de visele lucide. A propos de asta, eu am avut un cosmar de cand eram mica, in care cineva ma urmarea in intuneric sa ma omoare. M-a chinuit toata copilaria si adolescenta mea pana intr-o zi, cand mi-am propus sa il pandesc eu pe el, sa-l imobilizez si sa vad cine e. Spre stupoarea mea, era un vecin de bloc cu care nu avusesem vreodata vreo tangeta. De atunci nu l-am mai visat. Asa am ajuns sa cred ca subconstientul si constientul sunt mult mai legate decat ne imaginam noi. Felicitari inca o data si astept cu nerabdare noi articole pline de savoare si substanta. Luiza

madalina spunea...

iti multumesc Luiza. saptamana asta o sa incerc sa imi fac timp pentru niste lucruri pe care vroiam sa le spun mai demult, care tin mai mult de experienta scrisului decat de teorie.