"EU SUNT SCENARIST... CA SĂ ZIC AŞA"

Probabil unii vor să afle cum a fost admiterea la master UNATC, scenaristică, unde am ajuns printr-un foarte fain context de împrejurări.

Atmosfera de-acolo mi-a adus aminte de ce nu am renunţat la facultatea asta, la scenaristică şi la scris.

Pentru că suntem doar nouă în grupă. Pentru că profesorii ne ştiu numele la toţi şi se interesează de părţi de biografie, pentru că îşi aduc aminte şi râd de cum eram noi în anul I şi pentru că vorbesc despre noi cu prietenii lor. Pentru că se enervează când cineva vrea să se facă scenarist imbecil când o să fie mare şi nu vrea să se facă scenarist pasionat. Pentru că se enervează şi bat cu pumnul în masă până cade proiectorul de pe picioruşele lui prea sensibile pentru nervii oricărui scenarist şi pentru că toate astea înseamnă că sunt oameni pasionaţi de studenţi, de scenaristică, de film.

Proba scrisă ar fi fost grea dacă nu ai fi fost informat măcar de basic dinainte de examen. Caracteristicile personajului principal în bibliografia de examen (Syd Field, Carriere, Carabăţ şi McKee).

Proba orală a fost genială. De ce vreţi să daţi la master? Ştiau ce vor să audă sau să simtă din partea noastră. Pasiune flamboaiantă, pentru că de aici porneşte totul şi cred că s-ar fi simţit jigniţi dacă cineva care nu adoră meseria ar fi intrat sub semnătura lor în facultate. Au pus şi destul de multe întrebări teoretice. Dar nu cred că vroiau să vadă cât suntem de puşi la punct cu bibliografia de examen ci cât de mult ne-a interesat bibliografia de examen. Întrebări personale. Nu pentru că îi interesa ce probleme avem noi (asta o să-i intereseze mai târziu, la cursuri). Pentru că munca de scenarist este o muncă a ta cu tine, a ta cu biografia ta. Cum îţi vezi viaţa contează pentru cum îţi văd alţii filmele.

Vai dom' profesor... aţi fost tare rău.

asasuntazi THAT I WOULD BE LOVED EVEN WHEN I'M NOT MYSELF

CONSTRUCŢIA PERSONAJULUI

Există structuri pentru scenarii. Unii le văd ca pe un acvariu strâmt, în care nu prea vor să încapă, alţii ca pe nişte proptele de care să îşi sprijine ideea ca să stea în picioare. Dar regulile sunt reguli, legile sunt legi, dacă le încalci trebuie să le încalci foarte inteligent ca să nu faci puşcărie. Eu cred că există crima perfectă, dacă nu laşi arma la locul crimei plină de amprente, fire de păr şi tot felul de alte adn-uri.

Interesant este că majoritatea cărţilor de teorie scenaristică propun o serie de reguli comune. Aşa că, atunci când doi îţi spun că eşti beat, mai bine scrii un scenariu corect. Iar structurile nu au fost inventate nici de Syd Field, nici de Robert McKee şi nici de Carriere. Structurile au început cu basmele, deci sunt foarte vechi şi testate de timp. Asta înseamnă că avem tendinţa să înţelegem mai bine un subiect structurat pe stilul ăsta.

În fotografie e simplu. Ştii că privirea îţi va fi atrasă de cele două linii verticale din pătratul de aur. Nimeni nu contestă şi toată lumea este de acord că e vorba de psihologie. Dar regulile scenaristice sunt atât de des contestate (şi nu de profesionişti) încât te întrebi de ce nu reuşeşte toată lumea să scrie scenarii. Ideea nu este să respecţi regulile. Ideea este să le cunoşti.

Personajul principal

-se identifică după primele minute de film. Inclusiv fizic, este particular (Lost in Translation - prima apariţie a eroului, înconjurat de japonezi care îi ajung abia până la umăr). Atitudinea este diferită, privirea este diferită, expresia feţei este diferită.

-are un comportament aberant (după Radu Nicoară). Dacă stăm cu toţii la o masă, afară se aude o bubuitură. iar tu eşti singurul care se duce să verifice ce s-a întâmplat, tu eşti eroul (Păsările, Alfred Hitchcock. Jessica se duce să îi ducă un canar lui Rod, nu îl găseşte acasă, se hotărăşte să îl caute, insistă deşi sunt multe lucruri care i se pun împotrivă). Comportamentul aberant îl pune în situaţii limită şi provoacă antagonistul (Batman îl provoacă pe Joker în aceeaşi măsură în care Joker îl provoacă pe el. Totuşi, Batman ar fi putut să rămână la el acasă şi să nu ia atitudine. Faptul că a luat atitudine este comportament aberant).

-truism - structura personajului este dependentă de structura acţiunii. După McKee, înainte de personajul principal a fost incidentul declanşator. Ceva se întâmplă în primele 5 minute de film şi strică echilibrul iniţial al poveştii. Personajul principal se opune iniţial la a lua parte la acţiune (Broken Flowers - Jim Jarmusch. Don are toate motivaţiile să plece din casă. Primeşte o scrisoare în care află că fiul lui îl caută. Nu pleacă. Este aproape letargic, apatizat. Prietenul lui îi aranjează toate datele plecării şi îl convinge să plece în căutarea fiului).

-personajul principal nu are noroc. Maşina nu porneşte dacă îl urmăresc mafioţii, nu ajunge la diamante înaintea antagonistului, nu primeşte un conflict gata rezolvat. Dacă ar avea noroc filmul s-ar termina înainte să înceapă. Personajul principal ia atitudine, îşi face singur norocul.

-în plot point 2 deja personajul a luat suficiente decizii dubioase încât să ajungă într-un punct din care nu se mai poate întoarce.

-personajul evoluează treptat, dar evoluţia devine foarte evidentă abia după lupta finală, pp3. După D. Carabăţ, însemnarea. Se alege cu o lecţie învăţată, dar diferenţele se văd şi fizic. "Thelma şi Louise" - cele două house-wifes devin ... "rugged roadies (?)" până la finalul filmului.

În rest, Carriere spunea că imaginaţia este un muşchi care trebuie exersat. Aşa că, to the gym.

Foto http://peeash.lesfilmsdelalymphe.com/menu.htm, Pee Ash Debies

EX

Tudor ocoleste agitat toate obstacolele pana la usa. Cateva scaune, o masa de cafea rasturnata, un vraf de haine pentru spalat, o cutie de televizor. Apasa pe clanta. Usa e blocata din interior de un obiect greu.

E o chestie foarte random. Daca vreti puteti sa o continuati. In principiu se poate intampla orice, poate fi de la policier la drama de familie la horror la film pentru copii. Sunt genul de exercitii pe care le mai faceam noi in anul I.