TERMINUS PARADIS - CUM SA OMORI ELEGANT UN PERSONAJ

Personajele mor. Asta e. Ca in viata. Se mai intampla. Lasa dezastru in urma, tristeti si conflicte nerezolvate, dar din pacate nu poti sa termini toate filmele la altar. Bine, ele nu mor degeaba. Cateodata mor ca sa se rezolve conflictul, alta data pentru ca meritau, alta data ca sa te impresioneze pe tine, si cel mai bine, mor din toate trei motivele.
Terminus Paradis. Cea mai faina moarte a personajului principal. In primul rand te atasezi de personaj inainte sa moara, dar oricum asta se intampla in multe filme. Vreau sa ajung la felul in care te atasezi de personaj. E clar un tip scrantit. Nu e genul de care sa te lasi agatata, nu e genial, mai e si nebun, agresiv, nu prea are ce sa iti placa la el. Si totusi e frumos sa il urmaresti, sa te obisnuiesti cu personalitatea lui, sa te atasezi de relatia lui cu Norica. Probabil meritul este al dialogurilor simpatice. Iar faptul ca nu e genul ala de personaj dupa care chiar sa plangi cu lacrimi de crocodil face finalul impresionant dar nu siropos.
Deci, cred ca daca voi omora vreodata un personaj, o sa il omor elegant. Fara prea multe bocete, sa merite, sa stii ca o sa moara, dar tot sa iti para rau.

A PICKLE LIKE YOU

Cam asa am scapat de o postare noua si de o discutie veche.
"I watch with vinegar eyes
Your mind and what you do to me
Though I'm a seeker for disguise
Surprise has never been new to me
The knife in every one of us
Is twisting deeper every day
I don't really care
I got you like Lenin in Red Square"

THE GRADUATE

Film in care a jucat Dustin Hoffman mai demult. Povestea nu este grozava. Dar uite ce face structura si dialogul dintr-un subiect oarecum banal. Daca stai cu ceasul la indemana iti dai seama ca toate sunt la locul lor, mai ales plot-pointurile.
Dar cel mai mult mi-a placut finalul. Daca e sa o iei dupa litera legii inca nescrise, ar fi trebuit ca filmul sa se termine cu fix 30 de secunde mai repede. Dar ca sa spun si de ce, trebuie (asta e) sa povestesc putin subiectul.
Tineri, indragostiti, 20 de ani. Ea se marita cu altul. Scena obisnuita, Hoffman se duce sa o salveze de la altar, fug amandoi, se urca intr-un autobuz dupa ce au inchis toti nuntasii in biserica, si se pregatesc sa...
Sa ce?
Pai in ultimele 30 de secunde, timp in care rasul le piere treptat, se uita amandoi in gol, undeva in directia camerei. Si isi dau seama ca au facut o mare tampenie, ca nu au unde sa mearga, ca nu au bani si mai nou nici rude la care sa se intoarca. Si toata fraza asta se vede intr-un singur cadru si intr-o singura expresie de pe fata unor actori. Ma bucur ca au avut un dialoghist bun.
Mi se pare ca de fapt tot filmul e facut sa iti pregateasca terenul pentru ultimele cadre. Ceea ce e putin probabil.
Asa arata cadrul:
PS: Un dialoghist nu se ocupa doar cu turnatul dialogului. Nu stiu daca am mai spus despre cum imi place mie ca dialogurile sa fie exprimate, pe cat posibil, prin gesturi sau actiuni. Asta daca nu esti Tarantino sau Wilder. Si crede-ma nu esti, desi ti-ar placea sa fii.

FARMECUL DISCRET AL MISOGINULUI

Nu oricare. Bukowski. Ce m-ar putea deranja la altcineva m-ar putea fascina in carte. Cam asta e diferenta intre teorie si practica.
In rest, fuck off.