GET REALISM + HAIR (MILOS FORMAN)

Mă frământă de prea multă vreme problema noii şcoli de film româneşti, şi nu am apucat să epuizez subiectul.

Noua şcoală românească de film. Şcoală românească de film... adică realismul banal. Cam ca neo-realismul italian. Doar că mai puţin estetic. În fine. La noi e ceva foarte nou, odată cu sentimentul columbic că am descoperit indiile. Dar nu e nici o problemă. Trandafirul, chiar dacă îi spui neo-realism italian, tot aceeaşi mireasmă o împrăştie.

Şi totuşi. Oricât de toutching ar putea fi un subiect care îţi ţine loc de oglindă sau de fereastra care dă înspre stradă hai să vorbim despre altceva. Repede, până nu se satură lumea de noua şcoală românească.

Confirmarea am avut-o ieri, după ce am văzut Hair, al lui Milos Forman. Musical. Despre hippies cu ale lor probleme şi cu războiul din Vietnam. Musical. Cu hippies. Şi da, musicalurile pot fi greu de digerat. Trebuie să poţi să îţi păstrezi concentrată atenţia pe drama unor personaje reale, care vor să te facă să crezi nişte lucruri, în timp ce dansează contrar obiceiurilor noastre de pe stradă. Vorba lui Dancer in the dark: da' ce? eu mă trezesc aşa să dansez pe stradă?

Şi de-aia este mai greu să îi crezi. Dar cum ar fi arătat o poveste ca Hair în noua şcoală românească? Unde ar mai fi fost spiritul Woodstock dacă nu la oamenii care încep să danseze şi să cânte pe mese? Şi da, versurile nu rimează întotdeauna, te mai fac să zâmbeşti din când în când pentru că mai sacrifică din sens doar de dragul liniei melodice. Şi ce dacă? Povestea stă în picioare şi dacă o arunci de la etaj. Dar totuşi ... spusă sec, ca la ştiri? Fără strălucire şi cu bonus blocuri gri. Cum ar fi fost?

În câteva cuvinte: un băiat de redneck se înrolează să plece în Vietnam. Şi înainte ar vrea să petreacă vreo două zile în Marele Măr, ca să fie sigur că o să plece cu amintiri plăcute la război. Doar că nu prea ştie să se distreze. Aşa că o gaşcă de hippies îl înfiază.

Cine o încurcă la final? Un indiciu: nu este comedie.

replică din film: "I don't really care which one is the father of my baby. I think they are both good-looking."

Definetly 60s. Mi-ar fi plăcut să fi scris eu scenariul.

HOŢUL PRINS NU MAI E NEGUSTOR CINSTIT

Se pare că sensibilitatea unora este atinsă doar de varianta prezumţiei de nevinovăţie. Dar cât sunt ei de simpatici când îi prinzi cu raţa-n gură! Îţi vine să îi crezi numai aşa, pentru că ştii că au muncit să îşi găsească circumstanţe atenuante. Problema ar fi (oare?) că pentru a îţi găsi scuze deştepte trebuie să fii mai deştept decât cel mai deştept ascultător al tău.
Abia aştept să intrăm mai adânc în campaniile electorale. Să vezi atunci stand-up comedy.

PATRU CEPE DEGERATE

Nu tin foarte mult sa ma regasesc in personajele de povesti. Nu tin ca acestea sa vorbeasca asa cum vorbesc eu, sa li se intample ce mi se intampla mie in cele mai banale zile sau sa fie alcatuite asa cum sunt oamenii de care m-am saturat pe strada. Nu imi place sa vad asta pe scena sau pe ecran. Dar ador cand realismul si intamplarile banale sunt puse in slujba spectatorului. Cand autorii spun ce au de spus fara vreo urma de snobism care chipurile triaza publicul. Daca ai ceva de spus poti sa spui si prin gura unui jandarm de discoteca sau a unui depresiv dintr-un salon de spital.
Oamenii de langa noi sunt interesanti, si daca dai dovada, ca scriitor, ca ii cunosti, atunci poti sa spui lucrurile la mai multe nivele.
Piesa lui Mihai Ignat cunoaste bine oamenii, simplifica lucrurile si are umorul pe care il au replicile din viata reala.

LA DRUMUL MARE

regia - Gabriel Sarbu
scenariul - Gabriel Sarbu
distributie - Andi Vasluianu, Claudia Prec, Gabriel Spahiu
Un tip vrea sa ii fure geanta unei tipe de bani gata. Printr-un context de imprejurari putin probabile, ajung sa se placa, el sa o invete sa conduca si ea sa il sechestreze in masina cu alarma, ca sa fie sigura ca il gaseste si cand se intoarce de la servici.
Probabilitatea ca cele de mai sus sa se intample sau sa se fi intamplat vreodata e cam aceeasi cu sansa ca la lotto sa iasa combinatia 1 2 3 4 5 6. Adica, e destul de posibil, si totusi nu s-a intamplat niciodata. Iar daca undeva intr-o tara de care nici nu stiam ca exista s-ar intampla lucrul asta, ar fi cel putin o nota de subsol la stiri.
But, that's not the point. Filmul este credibl prin micile detalii, iar daca nu este perfect realist, atunci lucrul asta e cu siguranta in folosul spectatorului. Nu tin la realismul salciu, care nu doar ca sigur s-a intamplat undeva candva, dar care s-a si intamplat tuturor la un moment dat. Nu imi place sa platesc bilet la cinema doar pentru asta.
Intamplarile sunt amuzante fara ca personajelor sa li se para amuzante. De fapt personajele traiesc intens si nu sunt acolo doar ca sa ne amuze pe noi. That's life.