luni, 10 noiembrie 2008

GET REALISM + HAIR (MILOS FORMAN)


Mă frământă de prea multă vreme problema noii şcoli de film româneşti, şi nu am apucat să epuizez subiectul.
Noua şcoală românească de film. Şcoală românească de film... adică realismul banal. Cam ca neo-realismul italian. Doar că mai puţin estetic. În fine. La noi e ceva foarte nou, odată cu sentimentul columbic că am descoperit indiile. Dar nu e nici o problemă. Trandafirul, chiar dacă îi spui neo-realism italian, tot aceeaşi mireasmă o împrăştie.
Şi totuşi. Oricât de toutching ar putea fi un subiect care îţi ţine loc de oglindă sau de fereastra care dă înspre stradă hai să vorbim despre altceva. Repede, până nu se satură lumea de noua şcoală românească.
Confirmarea am avut-o ieri, după ce am văzut Hair, al lui Milos Forman. Musical. Despre hippies cu ale lor probleme şi cu războiul din Vietnam. Musical. Cu hippies. Şi da, musicalurile pot fi greu de digerat. Trebuie să poţi să îţi păstrezi concentrată atenţia pe drama unor personaje reale, care vor să te facă să crezi nişte lucruri, în timp ce dansează contrar obiceiurilor noastre de pe stradă. Vorba lui Dancer in the dark: da' ce? eu mă trezesc aşa să dansez pe stradă?
Şi de-aia este mai greu să îi crezi. Dar cum ar fi arătat o poveste ca Hair în noua şcoală românească? Unde ar mai fi fost spiritul Woodstock dacă nu la oamenii care încep să danseze şi să cânte pe mese? Şi da, versurile nu rimează întotdeauna, te mai fac să zâmbeşti din când în când pentru că mai sacrifică din sens doar de dragul liniei melodice. Şi ce dacă? Povestea stă în picioare şi dacă o arunci de la etaj. Dar totuşi ... spusă sec, ca la ştiri? Fără strălucire şi cu bonus blocuri gri. Cum ar fi fost?
În câteva cuvinte: un băiat de redneck se înrolează să plece în Vietnam. Şi înainte ar vrea să petreacă vreo două zile în Marele Măr, ca să fie sigur că o să plece cu amintiri plăcute la război. Doar că nu prea ştie să se distreze. Aşa că o gaşcă de hippies îl înfiază.
Cine o încurcă la final? Un indiciu: nu este comedie.

replică din film: "I don't really care which one is the father of my baby. I think they are both good-looking."

Definetly 60s. Mi-ar fi plăcut să fi scris eu scenariul.

Niciun comentariu: