Faptul ca nu am mai scris de multa vreme coincide cu o perioada agitata. Intrebari existentiale cu concluzia "ce sens are?"Si ca sa continui sa ma plang, mi-as fi dorit sa fiu cofetar. Sa fac prajituri, sa le termin in cateva ore si sa vad copii mazgalindu-se pe la gura cu glazura. Sa simt ca are un sens si un rezultat ce fac.
Dar uite ca blogul meu tine de foame artistica din cand in cand. E un rezultat si un sens, si e bine. Sentimentala sau nu, ma simt bine sa vad ca cineva...citeste si ii place.
Si tot in acelasi registru, sincer, voi fi mai selectiva atunci cand voi lua oameni sa ii dascalesc scenaristic. Unii spun ca au primit cartile de la mine, dar ca nu au rabdare sa citeasca atat de mult. Altii spun ca vor sa se faca scenaristi pentru ca le place lumea asta artistica. Au fost in One si le-a placut atmosfera de acolo. Si iti dai seama ca blogul a pornit de la o idee. Ca ar trebui sa existe o comunitate unita de scenaristi, pentru ca generatiile unite reusesc (scoala de la Brighton, scoala suedeza de film, noua generatie de romani, talentele se nasc in domeniul asta din colaborari elegante, nu poti sa fii un exceptional individualist in cinematografie). Dar eu cu cine ma aliez? Cu oameni carora le-a placut in One? Nu vreau parteneri de bere. Vreau parteneri de idei.
Asa ca, Lucian, multumesc pentru cadou. Mai iesim la o idee pe mail.
Un comentariu:
Well... ti-am mai vizitat blogul cu mult timp in urma... numele blogului imi aduce aminte... Sunt si eu un pasionat al scenaristicii si momentan am si eu ideea de nisa, daca la asta se refera sintagma parteneri de idei..
Trimiteți un comentariu