UNATC, 2005-2009Da, UNATC-istii sunt atat de fitosi pe cat se asteapta toata lumea. Da, profesorii sunt comunisti. Si mai ales dotarile sunt putine si proaste.
Ma grabesc sa spun asta acum, pentru ca in iunie, cand o sa am data licenta nu o sa mai aiba aceeasi valoare.
Toata viata am purtat uniforma. De la sortuletul albastru cu fundita rosie de la gradi si pana la sacoul bleu-marin de la colegiul national din Brasov (oras cimitir al tineretii mele) am trecut prin etapele carouri, sarafan si camasa alba.
Iar cand am ajuns la cursurile pregatitoare 2003-Facultatea de Film imi placea pana si zugraveala de pe peretii cladirii. La etajul 3 oamenii vorbeau singuri sau repetau dansuri pe hol. Happy a venit la scoala imbracat in pijamale. Cand Corina si-a incheiat camasa aiurea de obosita ce era, doamna Tones i-a admirat spiritul artistic. Mi-am luat joben in ciuda comentariilor manelistilor. Dar principiul uniformei a ramas acelasi.
Mi-a luat un semestru sa imi scada entuziasmul de la intrarea in facultate. Ar fi trebuit sa imi dea de gandit numele sectiei. Comunicare audio-vizuala, specializarea scenaristica, filmologie, critica de film, publicitate. Nu sunt cam multe pentru un singur om? Acum imi suna a zidar, tamplar, faiantar, miner. Atunci mi se parea genial ca au reusit sa imbine toate chestiile astea. Ei bine, nu au reusit sa le imbine. Stiu cam atata publicitate cata stiam acum 4 ani, in schimb stiu si foarte multe chestii care nu or sa-mi foloseasca probabil niciodata.
In primul an am avut trunchi comun cu toate sectiile din facultate. Regia sub egida Cristinei Nichitus a bagat multi oameni in depresie. Unii dintre studentii ei deja se intrebau daca nu ar fi mai bine sa isi inghete anul si sa astepte vremuri mai bune sub regimul Laurentiu Damian. Imaginea se facea teoretic si in cei patru ani pot spune cu frustrare ca nu am pus mana pe nici o camera de filmat sau foto a facultatii. Montajul cu Ionescu era un fel de propaganda pentru "respectati si iubiti monteurii, pentru ca sunt cei mai tari din facultate". Dar macar am facut asistenta de montaj si am invatat Avidul. Si frustrarile s-au adunat pana la "baga-mi-as in ea de facultate, ma mut la constructii aero-spatiale in Brasov".
Fiecare grupa avea, de bine de rau, un profesor indrumator. Un om razboinic, care le lua apararea, care ii punea la punct pe cei care le contestau munca, le dadea invitatii la evenimente si le rezolva problemele. Noi eram ai nimanui si ne plangeam cui apucam. Nimeni nu ne-a sustinut in anul I, cand la filmarile de platou regizorii regizau, monteurii montau, operatorii filmau si scenariul il faceau tot regizorii, monteurii si operatorii. Scenaristii faceau cafele si secretariat de platou la niste filme proaste, cu scenariu idiot, in timp ce scenariile lor ramaneau pe monitor in word. Nici un personaj de-al meu n-a trecut de stadiul pen and paper, desi noi ar fi trebuit sa primim la un moment dat si pelicula. Si pentru asta e vinovata Nichitus, care a facut tot posibilul sa ne puna bete in roate atunci, de la programarea filmarilor in perioada in care toata lumea era in sesiune si pana la finantari 0. Asta e, ma razbun cum pot.
Trecand peste asta, nici macar cursurile de scenaristica nu erau prea productive. Feed-backul era ceva de genul: foarte bine. 7. Ca sa nu mai spun ca pe acelasi scenariu am luat la un moment dat 3 note diferite de la 3 profesori diferiti. "Foarte fain. 10" "Foarte fain. 8" "Foarte fain. 7". Nu m-am mai intrebat de ce. Am pus pe seama astrelor diferenta si am trecut mai departe. Singurele care aveau chiar instincte materne fata de noi erau Viorica Bucur,Florentina Heroiu si doamna Tones. Din cand in cand te mai intrebau daca ti-e bine in general, daca se da caldura in camin si daca nu esti prea obosit.
Nu stiu cati studenti au observat ca absentele noastre se motivau elegant si discret, si nu stiu daca si-au pus intrebarea cine le-a motivat. Ca sa stiti, doamna Tones. Asa ca, o sa va spun, elegant, sa va tineti pliscurile.
Nu stiu daca cineva a fost aproape de restanta la istoria filmului. Ei, eu am fost. Si m-a sunat doamna Bucur sa imi spuna ca imi extinde dead-line-ul, iar eu sa ma odihnesc, sa nu imi stric sanatatea pentru examene, ca asta e cel mai important.
Doamna Heroiu s-a framantat multa vreme sa ne corecteze scenariile. Nu mi-ati trimis nimic? Si eu ce fac acum? Pai acum intre noi fie vorba, restantele pentru asta sunt facute si nu sunt problema profesorilor.
Dar cum sa-si lase copiii cu restante sau cu absente? Ca ei sunt artisti, trebuiesc menajati si au nevoie de intelegere. Uite, unii mai si muncesc. Cum sa nu stai toata noaptea de dinainte de examen sa le citesti temele intarziate?
Asa au trecut primii doi ani. Si de-aici mi-a venit intelegerea, dragul, si de-aia nu am renuntat la unatc pentru Olanda.
Ma grabesc sa spun asta acum, pentru ca in iunie, cand o sa am data licenta nu o sa mai aiba aceeasi valoare.
Toata viata am purtat uniforma. De la sortuletul albastru cu fundita rosie de la gradi si pana la sacoul bleu-marin de la colegiul national din Brasov (oras cimitir al tineretii mele) am trecut prin etapele carouri, sarafan si camasa alba.
Iar cand am ajuns la cursurile pregatitoare 2003-Facultatea de Film imi placea pana si zugraveala de pe peretii cladirii. La etajul 3 oamenii vorbeau singuri sau repetau dansuri pe hol. Happy a venit la scoala imbracat in pijamale. Cand Corina si-a incheiat camasa aiurea de obosita ce era, doamna Tones i-a admirat spiritul artistic. Mi-am luat joben in ciuda comentariilor manelistilor. Dar principiul uniformei a ramas acelasi.
Mi-a luat un semestru sa imi scada entuziasmul de la intrarea in facultate. Ar fi trebuit sa imi dea de gandit numele sectiei. Comunicare audio-vizuala, specializarea scenaristica, filmologie, critica de film, publicitate. Nu sunt cam multe pentru un singur om? Acum imi suna a zidar, tamplar, faiantar, miner. Atunci mi se parea genial ca au reusit sa imbine toate chestiile astea. Ei bine, nu au reusit sa le imbine. Stiu cam atata publicitate cata stiam acum 4 ani, in schimb stiu si foarte multe chestii care nu or sa-mi foloseasca probabil niciodata.
In primul an am avut trunchi comun cu toate sectiile din facultate. Regia sub egida Cristinei Nichitus a bagat multi oameni in depresie. Unii dintre studentii ei deja se intrebau daca nu ar fi mai bine sa isi inghete anul si sa astepte vremuri mai bune sub regimul Laurentiu Damian. Imaginea se facea teoretic si in cei patru ani pot spune cu frustrare ca nu am pus mana pe nici o camera de filmat sau foto a facultatii. Montajul cu Ionescu era un fel de propaganda pentru "respectati si iubiti monteurii, pentru ca sunt cei mai tari din facultate". Dar macar am facut asistenta de montaj si am invatat Avidul. Si frustrarile s-au adunat pana la "baga-mi-as in ea de facultate, ma mut la constructii aero-spatiale in Brasov".
Fiecare grupa avea, de bine de rau, un profesor indrumator. Un om razboinic, care le lua apararea, care ii punea la punct pe cei care le contestau munca, le dadea invitatii la evenimente si le rezolva problemele. Noi eram ai nimanui si ne plangeam cui apucam. Nimeni nu ne-a sustinut in anul I, cand la filmarile de platou regizorii regizau, monteurii montau, operatorii filmau si scenariul il faceau tot regizorii, monteurii si operatorii. Scenaristii faceau cafele si secretariat de platou la niste filme proaste, cu scenariu idiot, in timp ce scenariile lor ramaneau pe monitor in word. Nici un personaj de-al meu n-a trecut de stadiul pen and paper, desi noi ar fi trebuit sa primim la un moment dat si pelicula. Si pentru asta e vinovata Nichitus, care a facut tot posibilul sa ne puna bete in roate atunci, de la programarea filmarilor in perioada in care toata lumea era in sesiune si pana la finantari 0. Asta e, ma razbun cum pot.
Trecand peste asta, nici macar cursurile de scenaristica nu erau prea productive. Feed-backul era ceva de genul: foarte bine. 7. Ca sa nu mai spun ca pe acelasi scenariu am luat la un moment dat 3 note diferite de la 3 profesori diferiti. "Foarte fain. 10" "Foarte fain. 8" "Foarte fain. 7". Nu m-am mai intrebat de ce. Am pus pe seama astrelor diferenta si am trecut mai departe. Singurele care aveau chiar instincte materne fata de noi erau Viorica Bucur,Florentina Heroiu si doamna Tones. Din cand in cand te mai intrebau daca ti-e bine in general, daca se da caldura in camin si daca nu esti prea obosit.
Nu stiu cati studenti au observat ca absentele noastre se motivau elegant si discret, si nu stiu daca si-au pus intrebarea cine le-a motivat. Ca sa stiti, doamna Tones. Asa ca, o sa va spun, elegant, sa va tineti pliscurile.
Nu stiu daca cineva a fost aproape de restanta la istoria filmului. Ei, eu am fost. Si m-a sunat doamna Bucur sa imi spuna ca imi extinde dead-line-ul, iar eu sa ma odihnesc, sa nu imi stric sanatatea pentru examene, ca asta e cel mai important.
Doamna Heroiu s-a framantat multa vreme sa ne corecteze scenariile. Nu mi-ati trimis nimic? Si eu ce fac acum? Pai acum intre noi fie vorba, restantele pentru asta sunt facute si nu sunt problema profesorilor.
Dar cum sa-si lase copiii cu restante sau cu absente? Ca ei sunt artisti, trebuiesc menajati si au nevoie de intelegere. Uite, unii mai si muncesc. Cum sa nu stai toata noaptea de dinainte de examen sa le citesti temele intarziate?
Asa au trecut primii doi ani. Si de-aici mi-a venit intelegerea, dragul, si de-aia nu am renuntat la unatc pentru Olanda.
