TIFF - LE REVE QU'ON VIVRE ENSEMBLE

Imi sunt dragi festivalurile de film pentru ca ii aduna pe cinefili unde trebuie, unde pot sa impartaseasca experienta impreuna, fara oameni care rontaie pasionati seminte in sala de cinematograf si unde stiu ca atmosfera va fi placuta. Daca sunteti deja in Cluj, distractie placuta. Daca nu, poate va tenteaza programul. Eu sunt inca in scaunul electric al licentei, dar astept cu drag impresii.

LE SENS PROPRE

URMATOAREA SAGEATA

Pe vremea cand invatam lupte scenice cu Lord Enar, Sebanin si strajerii (in perioada mea medievala din care mi-au ramas, culmea, doar amintiri faine), mi-au dat ei ceva de citit. Despre arcasii japonezi daca imi aduc bine aminte. Si suna cam asa. Un arcas bun nu se opreste niciodata din tras cu arcul. Erau descrise frumos toate etapele, de la scoaterea sagetii la incordarea arcului, la urmarirea sagetii cu privirea, iar ultima era - asteapta sa traga urmatoarea sageata. Tot timpul cat el nu trage cu arcul, asteapta urmatoarea sageata. Era un fel de a spune lucrurile care caracterizeaza un popor, o activitate si dragul de activitatea respectiva.
Cam la fel e si cu scenaristul. Scenaristica nu e o munca pe care o faci 4-8 ore pe zi, dupa care iesi la o bere cu prietenii. Motostivuitorist e o astfel de munca, la care nu te mai gandesti dupa ce ai iesit de la Metro si ai lasat halatul in cuier. La scenariu te gandesti si in timpul tau liber, si seara cand te culci, si cand prietenul tau iti povesteste ce a facut in ziua respectiva, si cand bei bere pe terasa vara, si cand un cersetor iti cere bani. Ai tras sageata si astepti sa vezi unde se duce, dupa care te pregatesti de alta.

PORTOCALA MECANICA - AGRESIV SAU NU NEAPARAT

Cadre picturale. Dialoguri cu atat de mult farmec incat nici o traducere foarte buna nu e destul de buna. Personaje interesante si decoruri intrigante. Multe momente bune si o morala, un punct de vedere, o lume speciala, o coloana sonora Kubrik (devenita marca regizorului).
Este un film socant, dar nu in termenii de astazi. In sensul ca daca stai bine sa te gandesti nu este atat de mult sange, dar mai multa violenta. Si totusi, felul in care este agresiv e cu totul altul, la alt nivel. Cea mai relevanta scena din punctul asta de vedere mi se pare cea in care e omorata tipa de la salonul yoga. Alex ridica statuia in forma de falus si o izbeste pe femeie in fata. Taietura cu aproape o secunda ca tipa sa fie lovita si flashuri cu picturi pop-art.
Nu, nu se intampla ceea ce normal s-ar intampla, sa te atasezi de personajul principal, sa iti fie drag, sa suferi alaturi de el, nici macar in cele mai triste momente prin care trece. Nici cand e abandonat de parinti, nici cand linge talpa cuiva, nici cand e batut de fostii prieteni, nici cand se arunca de la etaj. De altfel eu am fost dezamagita cand a fost salvat si mai mult, prins in cel mai favorabil pentru el razboi politic. Dar felul in care se adresa publicului, candoarea, inocenta si fraternitatea cu care spunea "iubitul vostru povestitor" era o surpriza, iti aducea mereu aminte ca ar trebui sa il iubesti, sa il intelegi, pentru ca el e mai mult decat un personaj principal. Este o idee, o demonstratie. Filmul a fost interzis pentru violenta si sexualitate. Si da, la sfarsitul filmului ramai cu gustul violentei si agresivitatii, dar contabilizand, scenele nu sunt in sine mai dure decat in alte filme. Iar daca scenele sunt mai putine si mai putin duse pana la capat (in sensul ca nu arata atat de mult sange, atat de mult sex de fapt) atunci cum de sunt mai de impact? Pentru ca personajul are o alta substanta. Lipsa motivatiei, placerea in a ucide, tortura si viola, expresiile criptice si mai ales inteligenta periculoasa. Nu pot decat sa imi inchipui ca rolurile actorilor (ale fiecaruia in parte) au fost foarte epuizante.