SUBTEXT

Ca scenarist, te obisnuiesti sa spionezi. Asculti conversatiile private ale oamenilor in autobuz, mergi in sala de asteptare de la spital fara sa te doara nimic, ba chiar ti-ai dori sa poti sa intri si in sala de operatii, tot fara sa te doara nimic. Ti se intampla lucruri rele si te consolezi cu ideea ca o sa scrii despre asta, si ce bine ca stii lucrurile din interior. Te bucuri cand intra batranii in vorba cu tine in statie, pentru ca esti convins ca au o poveste de zis.

Oricum, nu este suficient sa spionezi si sa asculti povestile oamenilor pe care sa le transcrii. Cel mai important este sa ai un punct de vedere ferm asupra povestii. Sa stii clar ce crezi si sa poti sustine o dezbatere despre acel lucru, sa poti convinge 4 oameni ca ai dreptate. Nu toti oamenii au nevoie de dragoste, dar fiecaruia i se baga sentimentul asta pe gat. Unii oameni merita sa fie saraci. Speranta e cel mai rau lucru care li se poate intampla oamenilor. Principiile solide iti pot distruge viata. Cel mai trist lucru e sa iti schimb principiile cand oricum nu mai poti schimba nimic altceva. Toate astea au fost la un moment dat scenarii, dar mai intai au fost convingeri puternice pe care le-am discutat pasionat.

Am lucrat la un moment dat la Gandul. Cred ca se adunasera 6 sau 7 luni, dintre care vreo 3 la pagina de cultura si restul pe social. La cultura fentam cat puteam si incercam sa impun articole despre filme. Nu mi-a placut la social in schimb. Initial am spus "si ce daca? vorbesc cu toata lumea despre viata lor, adun experienta si ma intalnesc cu unii cu care nu as fi avut altfel ocazia." Zilele mele de jurnalism au fost zilele cele mai pline de subtext. Mergeam sa iau interviuri la greve, ma intalneam cu cei de la SOROS, sunam la sindicate si la diversi oameni preocupati de protectia rromilor. Fiecare dintre ei stia ce vrea sa vada scris despre subiect si incerca sa isi impuna parerea. Unii incercau sa faca conversatie politicoasa, mai ales la telefon, pentru ca poti sa minti mai usor prin telefon. "Da, buna ziua, domnisoara. Doamna sau domnisoara? Domnisoara, bineinteles, pai noi daca vrem sa ne facem cariera mai lasam de-o parte distractiile. Ma bucur ca ne-ati sunat." (WTF?!). Era dezorientant. Nimeni nu este mintit cu atata pasiune ca jurnalistul. Cateodata minciunile sunt absurde. Alteori sunt minciunile jenate ale unui angajat nou, care nu prea stie ce sa spuna, este singur in birou si nu are la cine sa faca legatura. Asa ca m-am obisnuit sa fiu suspicioasa si sa ma intreb in permanenta ce interes are persoana sa scriu ceea ce urma sa scriu. Am inceput sa caut subtextul in conversatii. De ce pune atat de mult accent pe numarul locurilor de munca din Irlanda si ce spera sa nu intreb? Si atunci mi-am dat seama ca povestile nu vin de-a gata. Ca asculti degeaba povestile oamenilor daca nu le si judeci. Ca daca stai pe o banca cu o batranica sociabila si te plictisesti deja de 10 minute, nu o sa-ti foloseasca la nimic povestea ei. Important este sa cauti subiectele care te pasioneaza, sa anchetezi si sa iti dai cu parerea.