joi, 1 octombrie 2009

COCAINĂ SAU PANSELUŢE

Fiecare personaj al tău eşti tu. Nu neapărat autobiografia ta, dar temeri pe care le-ai fi putut avea, momente experimentate, pasiuni împărtăşite.
Trebuie să ai experienţă de viaţă şi să fii în stare să experimentezi trăirile altora. Empatie scenaristică. Ştii filmele în care omul de ştiinţă experimentează noua lui invenţie pe el? Bineînţeles, de obicei merge prost, apar efecte secundare, iar dacă nu e protagonist e posibil să şi moară. Aşa se întâmplă în scenaristică. Experimentezi pe tine. Sau, în sens invers, începi să scrii un scenariu pe care, într-un fel sau altul l-ai experimentat pe tine. Dar cu siguranţă nu vinzi un leac testat doar pe hamsteri.
Un coleg vroia să filmeze în anul I un film despre un tip care prizează cocaină.

Prof - "Auzi? Tu ai luat vreodată cocaină?"
Coleg (şocat) - "Nu!"
Prof - "Nici măcar de curiozitate?"
Coleg (sigur pe el) - "Nu, n-am luat"
Prof - "Ai prieteni, sau cunoşti pe cineva care a luat?"
Coleg (începe să se prindă) - "Nu..."
Prof - "Şi de ce te bagi atunci? Scrie şi tu despre panseluţe! Ce? Ţi se pare că eşti mai mişto dacă scrii un scenariu despre cocaină? Fâs!"

4 comentarii:

Anonim spunea...

Asta parca ar fi Georgescu :))

Madalina-Claudia Murarescu spunea...

nu e. dar ar fi putut fi, daca citea scenariul ala.

Luci@N spunea...

se poate vorbi de o varsta optima pentru scenaristul de succes?ce zici?

madalina spunea...

uai. nu stiu. sigur exista o varsta mai buna si alta mai putin buna, dar pana la urma exista si copii minune si adulti imaturi.