marți, 28 iulie 2009

TOATE DRUMURILE DUC LA HOLLYWOOD


Mă uit la filme, cu o pisică şi cu un caiet în braţe, şi nu pot să nu fiu curioasă: e mai greu să fii scenarist la Hollywood sau să cunoşti oamenii care să facă din tine un scenarist?
Să zicem că scrii un scenariu. Îţi iei o porţie de cartofi prăjiţi lângă laptop, deschizi final draftul, televizorul, o carte de specialitate, şi conturezi ideea pe structuri. Mult mai simplu decât să scrii o poezie, un roman sau o nuvelă haioasă. Şi totuşi, de unde vine originalitatea cu care ne place să ne mândrim? Bem un ceai, stăm la masă şi batem câmpii despre cum e să ai talent. Suntem siguri că avem talent. Până la urmă, am terminat şcoala de talente.
Bun, între două plot-point-uri poţi să îţi laşi ceva mai liberă mintea, dar să nu îţi plece de tot, că la cât e de aiurea din cauza cafelelor şi tutunului, o să sfârşească într-un şanţ, ca beţivii după nuntă, cântând "Da cu cine semeni tu?".
Şi pui cu pipeta tot ce îţi vine. Mai pui, şi dintr-o dată verşi prea multă sare. Ţie îţi place sărat, dar producătorului nu. Scoţi sarea. Ca Cenuşăreasa, când separa macul de sare. Şi ţi-e cam ciudă, că tu de fapt vrei la Cannes. Lasă că o să vină zâna şi o să te ducă într-un dovleac până acolo.
După ce am văzut Equilibrium m-am gândit că ar fi ok să rescriu scenariul. Aşa, ca europenii. Subiectul e fainuţ, dar cum l-ar fi făcut Tarkowski?
Păi esenţialul este că, dacă faci un SF, faci o lume nouă, faci alte reguli, alte politici, alt mod de gândire şi altă educaţie pentru o societate nouă. Şi dacă ai un gol în societatea aia, îţi cade tot în cap, ca la castelul de cărţi.
Bun. Oamenii respectivi (despre Equilibrium e vorba) nu aveau sentimente. Nu le aveau că erau ele nocive, aduceau numai războaie, şi îi înţeleg, că nici mie nu îmi place să fiu pasionată sau pasională jumătate de zi. Îmi vine după două ore să declar război.
Dar: cum s-a implementat sistemul? Ce înseamnă să nu ai sentimente? Că parcă ceva sentimente aveau personajele alea injectate. Cum făceau ei copii, familie, carieră, cum de aplaudau aşa pasionat liderul? Şi toată propaganda aia care a convins pe toată lumea să ia nişte droguri care să le inhibe sentimentele, pe mine nu m-ar fi convins, desi sunt vicioasa.
Iar privirea personajului principal m-a lasat rece. Tocmai mi-am dat seama cat de mult conteaza privirea pentru subiect. Privirea e o poveste în sine. De ce s-a uitat speriat în partea stângă când s-a auzit cheia în uşă? De ce nu a reacţionat când oamenii ăia îi găsiseră căţeluşul în portbagaj? Sau mai degrabă de ce a reacţionat aşa dubios? Mi se părea că frământările sunt puse exact unde nu ar trebui. Dar, între noi fie vorba, eu aş fi făcut filmul mai intimist. Sunt interesante şi unele bătăi. Dar mintea personajului e prea lăsată pe planul doi.

8 comentarii:

Alexh spunea...

Mmmm...nu-mi placu Equilibrum. Cred insa ca ar fi fost un film de GENIU daca ar fi fost regizat intr-un stil gen...Tarkovski-an.
Sau e Tarkovski-ian? Dammit.

A. Pe langa privire, pentru mine conteaza (si) gesturile mainilor/flexarea incheieturilor, miscarea subtila a degetelor. Ma termina astea. :D

madalina spunea...

:) da, dar de obicei se dau gesturi banale personajelor. gen, e nervos, fumeaza. e stresat, se joaca cu furculita. parca sunt prea putine personaje care se rad in filme sau care taie paine intr-un anumit fel.

Alex spunea...

madalina someaaazaaaaaaaaaa, buuuuuuuuuuuuuuuuuuu, buuuuuuuuuuuuuu, publicul te dezaprobaaaaaaaaaaaaaa!!!!!!!!!

Madalina Murarescu spunea...

:)madalina e in vacanta. si face teme de vacanta, ca doar de-aia sunt vacantele. sa faci teme :P

Madalina Murarescu spunea...

da, si madalina se dezaproba pe ea.

Madalina Murarescu spunea...

Chiar madalina, cand mai scrii pe blog? a, nu stiu. ma gandesc. a, ok. a, bine.

Alex spunea...

pf, ce BINE ca Madalina nu este schizo-isterica...
Mi-era teama! pfiu!

Alex spunea...

Madalinaaaa, Murareascoooooooooooo, fataaaaa, (non)hollywoodianooooooooooo!!!!
Asa, gata, trebuia sa comentez, undeva, pe un blog, CEVA STRIGAT si m-am nimerit pe-aciulea. sa-mi fie (non)scuzat.pfiu, ce bine ma simt acu`.